Recenzați filmele văzute!

Să vă zic un banc. Cică un tip ia un taxi și-i spune șoferului să se grăbească. Șoferul calcă pe accelerație și la primul semafor ce le apare în cale trece în trombă pe roșu. Pasagerul, cu inima cât puricele: „Dom’le, mă grăbesc, dar nu chiar așa, vreau totuși să ajung întreg la destinație!”, la care șoferul: „Lasă, dom’le, că eu sunt meseriaș!”. La al doilea semafor, taximetristul trece din nou pe roșu și dialogul se repetă. La al treilea semafor prind verde, iar taximetristul pune o frână bruscă, de era să-l proiecteze pe pasager prin parbriz. „Păi de ce ai oprit, că acum era verde?” „Las’ că știu eu! Dacă vine un meseriaș din dreapta?”

Așadar, există două seturi de reguli: cele scrise și cele nescrise. Și, din fericire, blogurile nu sunt reglementate de vreo normă scrisă, alta decât textul ce curge din penițele blogărilor. Cu alte cuvinte, nu există autoritate care să vă dea certificat de blogăr. În paranteză fie spus, nici statutul de scriitor pe care ți-l dă publicarea unor cărți de către o editură nu-ți garantează nimic, pentru că poți foarte bine să fii un scriitor prost sau lipsit de talent. Dar măcar faptul că publici arată că ai încercat. Pe hârtie e mai greu, implică și o cheltuială de bani. Pe bloguri e mult mai ușor, dar, din păcate, unii nu-și folosesc blogul decât parțial.

Spun asta pentru că citesc câteva persoane care scriu mișto (Cudi, Renata) și care se uită, ca tot omul, la filme, dar care nu scriu mai nimic despre filmele văzute. Dragi oameni: aveți un blog și ați văzut un film? Scrieți despre el! Că nu există autoritate care să vă dea certificat de critic sau recenzor de film. Dexteritatea vine practicând. Din punctul meu de vedere, a avea blog pe care eviți să comentezi filme înseamnă a nu-ți folosi blogul decât parțial și mai cu seamă a evita să-l folosești în direcțiile care chiar te-ar ajuta. Pentru că acolo trebuie să insiști, unde îți e greu. Nu câștigi nimic detaliind rețete de bucătărie dacă îți place să gătești. Îți e greu să scrii eseuri? Bagă eseuri. Îți e greu să recenzezi filme? Apucă-te de recenzii. Uite, eu am ajuns la performanța de a recenza filme pe care nu le-am văzut, în timp ce vouă vă este greu să scrieți despre ceea ce urmăriți cu nesaț.

Concret, există cel puțin două motive pentru a recenza filmele văzute. În primul rând, le veți da cititorilor ocazia să afle câte ceva despre acele filme și seriale. În particular, îi veți stimula să vadă și ei capodoperele văzute de voi. Iar în al doilea și cel mai important rând, vă veți da vouă înșivă ocazia ca peste ani și ani, când vă veți reciti opera, să râdeți de ce prostii scriați astăzi.1Și probabil de ce filme urmăreați. Nu credeți că merită?

36 Replies to “Recenzați filmele văzute!”

  1. Scrisul pe hârtie nu implică nicio cheltuială de bani din partea autorului. Dacă e cât de cât ceva de capul tău (ca scriitor) se găseşte o editură care să te publice pe banii ei, fără să scoţi tu niciun leuţ din buzunar.

    Sunt o grămadă de bloguri mişto fără recenzii de filme. De ce-ar trebui să scrie alţii pe blogurile lor ce te interesează pe tine, sau ce crezi tu că e interesant pentru alţii?
    Iar peste ani poţi să râzi de prostiile pe care le scriai chiar dacă prostiile alea n-au fost despre filme. Nu crezi că se pot scrie prostii despre orice?

  2. Da, dar pe urmă trebuie să te promovezi cât de cât, nu? Să mergi prin țară, să participi la chestii, să faci și să dregi. Eu așa am înțeles, că dacă te lași în seama editurilor, poți dormi în pace. Altfel, nu zic că-i o cheltuială mare, dar per total implică ceva timp, ceva energie și poate ceva bani pentru o minimă promovare, chestii cu care pe blog n-ai treabă. La asta mă refeream, dar n-am vrut să mă extind.

    Și da, poți scrie prostii în orice domeniu. De ce să recenzezi filme, în aceste condiții? Pentru că-i un domeniu special, care îți lucrează mâna și gândirea. Pentru că te antrenează la scris și îți antrenează intelectul. Și pentru că eu văd blogul (și) ca un exercițiu de scriere. De aia peste câțiva ani vei râde de ce-ai scris acum, pentru că în timp evoluezi. Dar sigur că, nescriind nimic, nu vei avea de ce să râzi. Cronica sau recenzia perfectă e cea care n-a fost scrisă.

    Apoi, e greșit să pui problema în termeni de lucruri care îl interesează pe Aldus. Eu am dat exemplul unor blogări care se uită la filme și o fac în mod selectiv, deci sunt interesați de subiect, dar nu îl abordează pe blog.

    Sumarizând, întrebarea corectă este, aș zice eu, de ce nu?

    PS: Notează te rog că n-am zis să scrii despre fiecare film pe care îl vezi. Dar să ai o rubrică în care să mai scrii și despre filme cred că nu-ți poate aduce decât beneficii.

  3. Atunci de ce să recenzezi filme şi nu cărţi? Sau de ce nu şi cărţi? Cartea e un domeniu cu mult mai special decât filmul. Despre carte se spune că e întregul aisberg, pe când filmul e doar vârful lui. Cartea îţi stimulează imaginaţia, te face să vezi chipuri, gesturi, costume, peisaje cu ochii minţii, să auzi în minte sunete; filmul îţi serveşte pe tavă ce şi-au imaginat scenaristul şi regizorul, îţi invadează văzul şi auzul cu viziunea lor asupra poveştii. Şi, mai nou, strică o serie de cărţi îndesând în ele aberaţia botezată “corectitudine politică”.

    Oricum, eu personal nu vreau să citesc nici recenzii de filme, nici recenzii de cărţi. Prefer să-mi petrec timpul văzând filme şi citind cărţi.
    Sigur, uneori o recomandare e bine-venită, dar îmi e de-ajuns dacă mi se spune “mi-a plăcut” sau “nu mi-a plăcut”. Ţinând cont de ceea ce ştiu despre cel/cea care spune asta, caut sau nu cartea sau filmul. Pe de altă parte, de când găsesc pe net şi filme şi cărţi… le aleg după titlu/autor/trailer, apoi răsfoiesc cartea sau văd primele scene din film şi, dacă nu-mi place, caut altceva.

    O carte cu adevărat bună (sau care doar s-a nimerit pe gustul unui public relativ larg) se vinde şi fără să mergi prin ţară – în măsura în care se vând cărţile acum şi aici.

  4. Cine a zis să nu recenzezi și cărți? Dacă citești cărți, recenzează și cărți. Dacă te uiți la filme, recenzează și filme. Dacă citești bloguri, comentează și articole de pe ele. N-am zis nicăieri că trebuie să fii exclusivist, dar acum am vorbit despre filme.

    Ok, tu nu citești recenzii, dar alții poate o fac. Eu de exemplu citesc deseori recenzii de pe IMDb la filme și seriale pe care vreau să le văd sau chiar pe care le-am văzut. Le consider infinit mai valoroase decât forșpanul, care de multe ori îmi vinde o imagine cosmetizată sau mă minte flagrant. Indiferent de asta, motivația principală expusă de mine rămâne în picioare: scrisul te ajută să te autoperfecționezi ca blogăr. Indiferent de cine ține sau nu cont de ce scrii.

  5. Sunt total acord cu asta: “scrisul te ajută să te autoperfecționezi ca blogăr. Indiferent de cine ține sau nu cont de ce scrii.” Şi indiferent ce scrii, când e din capul tău, nu preluat de la alţii, cu sau fără precizarea sursei.
    Scrisul te ajută şi să fii blogăr. Adică te face blogăr. Când ai un blog pe care scrii de două ori pe an, nu prea se pune. Decât dacă scrii super fain, păstrându-ţi astfel cititorii.

  6. ”Despre carte se spune că e întregul aisberg, pe când filmul e doar vârful lui. Cartea îţi stimulează imaginaţia, te face să vezi chipuri, gesturi, costume, peisaje cu ochii minţii, să auzi în minte sunete; filmul îţi serveşte pe tavă ce şi-au imaginat scenaristul şi regizorul, îţi invadează văzul şi auzul cu viziunea lor asupra poveştii. Şi, mai nou, strică o serie de cărţi îndesând în ele aberaţia botezată “corectitudine politică”.
    Complet de acord cu D.G.

    PS romanul fără E-uri are și un titlu pe care am uitat să-l spun: Dispariția. Scuze.

  7. Dragilor, nu există o competiție între filme și cărți aici. Cărțile vă stimulează imaginația? Aș fi curios să citesc care carte în ce mod v-a stimulat-o. Filmele vă pun totul pe tavă? Foarte bine, înseamnă că e mai ușor să analizați acest tot explicit. Recenzați filme, recenzați cărți, ideea e să n-o mai lălăiți și să vă apucați odată de recenzii! 🙂

  8. @Aldus
    De ce să mă apuc de ceva care nu mă tentează?
    De când mă ştiu şi până când am ieşit la pensie m-am tot apucat de ceea ce mi-au cerut alţii. Măcar la bătrâneţe vreau s-o lălăiesc cum îmi place mie.
    Da’ aş zice că e valabil şi pentru ăia mai tineri, fiindcă blogăritul e, în genere, un mod de a-ţi petrece timpul liber. Plus că fiecare se perfecţionează, ca blogăr, aşa cum crede de cuviinţă. Sau poate că unii nici nu vor să se perfecţioneze.
    Iar alţii, de exemplu Renata, n-au nevoie să se perfecţioneze. Ea scrie deja de nota 10, atât articole de blog, cât şi poezii, versuri şi romane.

    @vax-albina
    O să caut romanul fără e-uri. Implică multă muncă şi ingeniozitate, atât din partea autorului, cât şi din a traducătorului. Iar dacă pe deasupra mai e şi un roman bun… jos pălăria!

  9. Știi bancul cu tipa la mini din tramvai? Cică în tramvai se urcă o tipă îmbrăcată sumar. Înăuntru înghesuială mare, iar la un moment dat tipa îl întreabă pe cel din dreapta: „Ce ai dom’le de te tot bagi în mine? Vrei să mi-o tragi, sau ce?” Respectivul îi răspunde: „Nu, Doamne ferește!”, la care tipa îl apostrofează: „Atunci dă-te mai la o parte. Poate vrea domnu’, sau domnu’…”

    Dacă nu te tentează, nu te tentează. Poate pe alții îi va tenta să se apuce. Eu unul sper că da.

  10. Corect. Fiecare îşi are propriile tentaţii şi speranţe. “Die Gedanken sind Frei”.

  11. Gândește-te că poate există blogări care ar fi tentați să recenzeze filme, dar n-o fac din diverse alte motive. De exemplu, consideră că n-au abilitățile necesare. În alte cazuri, pofta vine mâncând.

  12. @D.G.
    I-am scris lui Aldus și lui Alex(cred) în postarea beceder. Când se chinuiau cu vorbe fără litera A și se credeau originali.
    Romanul fără E-uri despre care scriam e al lui Georges Perec și e tradus magistral de Ștefan Foarță. Dispariția.
    @Aldus
    Cred că doar oamenii fără imaginație au nevoie de filme făcute după cărți. Cei care au nevoie de indicații vizuale. Sorry.

  13. @vax-albina
    Mulţumesc.
    L-am căutat deja pe net şi l-am găsit, în franceză, pe Scribd. Şi văd că versiunea românească poate fi comandată online de pe câteva site-uri.

  14. I-am scris lui Aldus și lui Alex(cred) în postarea beceder. Când se chinuiau cu vorbe fără litera A și se credeau originali.

    Alex pornește, în postarea lui, de la ideea unor vorbitori de engleză. A spune, în aceste condiții, că ne credeam originali arată că nu l-ai citit cu atenție. Nici măcar pentru limba română nu m-am crezut original, deoarece nu mi-am pus întrebarea dacă cineva a mai făcut sau nu lucrul ăsta. Eu am luat-o ca pe un joc și ca pe un exercițiu de scriere. Pe care din păcate văd că nimeni nu l-a preluat mai departe, deși mă laud cu cititori care gândesc, citesc și chiar scriu cărți. E adevărat, are un grad destul de ridicat de dificultate.

    Cred că doar oamenii fără imaginație au nevoie de filme făcute după cărți. Cei care au nevoie de indicații vizuale. Sorry.

    Filmele formează a șaptea artă. Și nu trebuie să fie făcute după cărți. Iar faptul că unele, poate multe, sunt făcute după cărți arată lipsa de imaginație a producătorilor, nu a privitorilor. Sorry! 🙂

    Dacă tot vrem să lăsăm cititorul să-și imagineze ce vrea el, hai să ducem demersul până la capăt. Și, în loc să-i punem soțului în farfurie o ciorbă sau o tocană gata pregătită, care forțează deja un anumit gust bine definit asupra lui, să-i punem doar ingredientele fierte și să-l lăsăm să-și imagineze ce combinații dorește cu aceste ingrediente. Oare o pictură nu poate fi valoroasă decât dacă lasă contururile neterminate? Oare o sculptură nu poate fi capodoperă decât dacă ilustrează forme cu dublu sau triplu sens? Gândește-te mai adânc.

    Faptul că tu nu te uiți la filme îți va determina subconștientul (animat de ego) să găsească tot felul de justificări ale neurmării filmelor și să le aducă tot felul de critici acestora. E un mecanism psihologic destul de simplu, odată ce-l înțelegi.

  15. Scuze că răspund aici subiectului anterior: mie-mi plac și filmele bazate pe viața unor personalități. Țin minte că am fost foarte impresionată, la vremea lui, de filmul “A beautiful mind”. “Schindler’s List” e un alt film biografic cu greutate. Sau “Pianistul”. Sau “Catch me if you can”. “The Wolf of Wall Street”. “The King’s Speech”. Filme unul și unul. “The imitation game”, “The Theory of Everything”
    – nici astea n-au fost rele.
    Evident, vreau să văd și “Bohemian Rhapsody”, vreau să văd cum se descurcă cel ales în rolul lui Freddie, un rol atât de complicat:
    https://www.youtube.com/watch?v=8wk9hPubD1Q
    De scris, scriem în măsura chefului și timpului, pe subiectele ce ne vin în minte. Acum, dac-ar fi să scriu ceva, ar fi de genul “țin pumnii, Codruța!”. Însă am înțeles că majoritatea celor ce intră la mine pe blog nu sunt fani Codruța. Și, decât să creez contextul pentru ca unii și alții să zică nasol de Codruța, iar mie să-mi crească tensiunea citind inepții, mai bine tac.

  16. Nu sunt inepții. Sunt găști de putere, iar unii, ajunși cu pârghiile justiției în mână, fără vreo pregătire de excepție și vreo busolă morală, au abuzat de ele după cum i-a tăiat capul. Puterea îți dă o senzație demiurgică. Atunci când victima era un politician pesedist, era încătușat la televizor și astfel procurorii câștigau un plus de încredere din partea populației. Doar că n-a fost justiție pe bune, ci răfuieli personale. Nici de partea cealaltă lucrurile nu sunt cușere, că nu-i ca în filme, cu o tabără rea și una bună. Toți sunt pătați. Până și Radu Alexandru a scris pe blog că cine-și închipuie că lupta dintre PSD și „Statul Paralel” e altceva decât lupta dintre două tipuri de securitate, una veche și alta nouă, e naiv. Vezi și episodul cu valizele de la Rise Project, de care au râs toate curcile.

    Dar să revenim la oile noastre. Când zic film biografic, nu mă refer la Schindler’s List. Schindler’s List mi-a plăcut, deși nu are acuratețe istorică (nici eu n-am știut, apoi m-am informat). Cât despre Bohemian Rhapsody, nu mă interesează cât de bine se va achita actorul de sarcină, deoarece pot deja postula că 1) nu va fi Freddy Mercury, ci doar o copie a lui; 2) nu va cânta la fel de bine ca el; 3) filmul va fi o apă de ploaie, regizorul preferând să nu cumva să atingă subiecte mai delicate (he’ll play safe). Pe bune, nu mă atrage ideea de a mă uita la Bohemian Rhapsody de nicio culoare, nu-mi dau seama ce ar putea fi interesant la filmul ăsta. Dar, după cum spuneam la final, vă rămâne ca temă să-l vedeți și eventual să mă contraziceți. 🙂

    The Wolf of Wall Street iarăși nu l-am văzut, dar nu știu, e chiar un film biografic? Criteriul meu e următorul: dacă urmărește viața unui om, atunci e biografic. Dacă urmărește anumite evenimente ce-l au în prim-plan pe un anumit om, atunci nu e biografic. Exemplu: Spartacus nu-i un serial biografic, deși urmărește destinul acestui cunoscut gladiator antic. Nu-i biografic, pentru că n-are scopul de a-i crea o biografie, ci epic, că e axat pe niște fapte de vitejie. Sigur că aceste fapte vor fi întotdeauna ale unui personaj, dar accentul nu cade pe cine a fost personajul respectiv, la ce dată s-a născut și când i-au ieșit primii dinți de lapte, ci pe faptele lui de arme. E o altă nuanță. E un serial despre niște idealuri (care au însuflețit pe cineva), despre niște raporturi de forțe, despre niște confruntări armate etc. Nu despre omul X.

    Uite, Lincoln de exemplu pare un film biografic (și din exact acest motiv nu cred că o să-l văd).

    Las-o pe Codruța și apucă-te de recenzii. Măcar la filmele care-ți plac, cum ar fi Better Call Saul și Breaking Bad. 😉

  17. Vezi și tu Black Mirror, e de referință.
    Legat de Codruța – ținând cont că tu intri în contact cu știrile atunci când facebooul sau blogurile ard pe un subiect, preluând informații gata rumegate de alții, e foarte bine că te axezi pe recenzii de filme. 😀

  18. Cudi, informația la prima mână e cea trăită pe propria piele. Chestiile care ți s-au întâmplat ție personal. Experiența ta proprie și nemijlocită. La a doua mână e cea trăită de membri de familie, prieteni sau cunoscuți. În rest, toată informația ne parvine deja triată și rumegată la sursă, indiferent de unde o citești, indiferent de ora la care o citești, indiferent chiar că o citești la rece sau la cald. Importante sunt, în aceste condiții, propriile instrumente de triere și selecție. În afara lor, eu pot zice că știu ceva mai multe decât tine, deși tu ești cea care te avânți acum să-mi spui ce și cum, în mod offtopic. Fie cum zici tu în cazul ăsta, că n-am chef să ne certăm.

    Black Mirror e deja pe lista de așteptare. Dar e o listă lungă. O să-l văd când o să-i vină rândul. Cu filmele și serialele lăudate nu mă grăbesc, prefer să le văd mai târziu, când eventual sunt terminate. Altfel, m-am uitat la primul sezon din American Gods și mi-a plăcut, și-mi pare rău că acum trebuie să aștept după sezonul doi. 🙂

    M-am mai uitat, tot din categoria sf/mister/ușor horror/dramă/comedie/familie, la Orphan Black, un serial de-al tău, canadian, cu o distribuție de excepție și cu cea mai bună actriță din lume. De-a ta, canadiancă. Și cum să nu-mi placă, când apar și eu în serial, chiar dacă sunt chel și numele mi-e ușor deformat? 🙂 Ți-l recomand cu căldură!

  19. La un moment dat Mihai urmărea site-ul PNA, unde treceau în revistă pe ultimii dați în urmărire penală. S-a întâmplat, de mai multe ori, să vedem și nume de cunoscuți pe acolo. Și dincolo de cum erau ei în viața personală, ce inimoși și oameni faini erau, au furat, da, sau au încălcat legea în vreun fel sau altul.
    O să încercăm și Orphan Black, la un moment dat. Dar legat de Black Mirror, greșești, nu trebuie să aștepți. Fiecare episod eu un film sine, fără absolut nici o legătură cu celelalte episoade. Poți să alegi aleatoriu orice episod vrei. Black Mirror e o colecție de minifilme, de povești, nu e genul care să te facă să aștepți un an după noul sezon, pentru a lămuri nu știu ce aspect lăsat în coadă de pește.
    P.S. Văd că n-am cu cine mă certa azi. Ok!

  20. Păi n-am zis că *trebuie* să aștept. Dar dacă mă uit la el, poate-mi vine cheful să văd și Stranger Things, și alte seriale, care nu-s gata. Sunt ardelean, ce atâta grabă? 🙂

    Legat de Orphan Black, uită-te doar la primul episod, că apoi n-o să mai lași telecomanda din mână.

  21. @Aldus, în loc să te uiţi la Bohemian Rhapsody, încearcă să citeşti cartea asta: https://www.libris.ro/freddie-mercury-peter-freestone-PUB978-606-722-300-2–p10867641.html
    În carte nu joacă nimeni rolul lui Freddie şi nu cântă nimeni în locul lui. Eşti liber să-ţi aminteşti înfăţişarea şi vocea lui în timp ce citeşti.

    Dacă n-o să te mai uiţi la tot felul filme şi n-o să-ţi mai pierzi timpul făcându-le recenzii şi bântuind pe n-şpe bloguri, poate o să ai când să citeşti câte-o carte, ca să înţelegi exact cum stă treaba cu cărţile, filmele şi imaginaţia cititorului/privitorului. Că deocamdată n-ai priceput, deşi altminteri îţi merge bine mintea. Pare-se că are nevoie de experienţe pe care refuzi să i le oferi. 😉

  22. @D.G.
    I-am trimis lui Aldus 800 cărți electronice, pe care le-am dat doar la ( 🙁 )5 persoane. Cărți primite de mine acum mulți ani. Muuulte SF-uri, cărți de referință, cărți clasice. Nici nu le-a deschis. Cred că e prea tânăr/tânără ca să aprecieze cartea, acum în lumea tehnologiei vizuale. Chiar cred că lui Aldus nu îi place să citească. E nevoie de răbdare, de atenție și de o minimă educație. Apreciez că iubește filmele. Putea fi mai rău. Dar nu e totul pierdut: toate au timpul lor.
    @Cudi
    Voi scrie pe blogul tău. Susțin Codruța.

  23. @vax-albina
    Lui Aldus îi place să citească, da’ numai bloguri şi recenzii de filme. 😀
    Dar să sperăm că e într-adevăr destul tânăr/tânără ca să nu fie timpul pierdut.

    @Cudi, judecând după P.S.-ul tău de ieri (“Văd că n-am cu cine mă certa azi”), cred că ar trebui să scrii pe blog despre Codruţa. Sau despre orice altceva poate stârni discuţii în contradictoriu. 😆

  24. @D. G.

    Articolul ăsta e despre filme, nu despre cărți. Dacă tu crezi că există o competiție între cele două și că sunt domenii mutual exclusive (adică că alegând cărțile trebuie să renunți la filme sau invers), atunci degeaba ai citit ce cărți îi fi citit tu. Pe bune, nu mai transformați un articol despre filme într-un articol despre cărți!

    Bohemian Rhapsody oricum nu intenționam să-l văd, deci nu se pune problema să fac altceva în locul lui, că n-are niciun loc în universul meu de preferințe. Eventual, în loc să citesc cartea de mi-o propui tu, care-i despre un subiect ce nu mă pasionează din cale-afară – după cum un comentator cu spirit de observație și capacitatea de a citi printre rânduri și-ar fi putut da seama (dacă nu-mi plac filmele biografice, de ce mi-ar plăcea cărțile biografice?) -, aș putea citi un blog interesant. Există câteva, chiar dacă nu le cunoașteți voi. Dar n-ar strica ca mai întâi să mă pun la punct cu limba engleză.

    @vax-albina

    Le-am deschis, dar n-am avut vreme să mă ocup de ele. Mai am o colecție de pdf-uri de câteva ori mai mare decât ce mi-ai trimis tu, unele sunt sortate, puse pe autori/limbi/genuri literare, altele sunt la grămadă, unele se repetă, dintre ele unele apar cu titlul în fața numelui autorului iar altele invers etc, așa că trebuie să depun o muncă de arhivist înainte să le pot utiliza cum trebuie.

    Am citit o grămadă de cărți când eram mic. SF, aventură, polițiste, capă și spadă, cam ce citesc puberii. Acum nu prea mai citesc, dar nu exclud cititul ca o preocupare de viitor. Totuși, principalul impediment împotriva cititului este că-ți ia mult timp, iar eu acum nu mai sunt dispus să pierd acest timp pentru a explora fanteziile din mintea unui scriitor. Care da, pot fi interesante, fascinante chiar, dar în ultimă instanță sunt simple fantezii, deseori din partea unui om care înțelege universul înconjurător într-o măsură mai mică decât mine (chiar dacă are un talent cu carul de a reda în scris această înțelegere, spre deosebire de mine). Și atunci, nu mai am ce lua din cartea respectivă, dincolo de simpla trăire artistică. Un film, pe de altă parte, îmi oferă aceeași idee esențializată și trăire artistică (cu nuanțe diferite), și necesită mult mai puțin timp. Poate, în cazul anumitor cărți, o să fac și excepții, nu zic nu. Și, chiar dacă personal nu mai vreau să-i aloc un timp lung, consider că literatura e unul din domeniile care ar trebui promovate astăzi. Nu neapărat în articole despre filme, totuși.

  25. @D. G.

    La o a doua citire, înțeleg ceea ce vrei să scoți în evidență propunându-mi acea carte. Dar argumentul nu stă în picioare decât la filmele biografice (unde niciodată actorul nu va semăna perfect cu personajul jucat și care oricum nu-mi plac). În cazul unui personaj fictiv nu mai avem problema asta, dimpotrivă, dacă actorul e ales în mod inspirat el poate chiar aduce un plus de expresivitate și nuanțe personajului în cauză.

  26. E prea laborios sa faci o recenzie buna iar pentru una la misto trebuie sa fii in chef. Asa ca nu m-as baga cu regularitate. Sau nah, nu m-as baga doar la recenzat filme. Mai merge bagata o carte, un restaurant, un gadget, un oras. Zic asta si ca consumator. N-as intra des pe un blog care are doar recenzii de filme sau le are prea dese.

  27. A da, am uitat. Sunt de acord cu doamnele de mai sus, complexitatea universului unei carti bune e incomparabil mai mare decat a unui film. Oricat de bun filmul. E ca diferenta dintre un joc pe telefon, fie el si bun si unul pe computer. Acum insa mai depinde si ce vrei sa consumi si cat timp ai. Eu nu le vad ca excluzandu-se, ma uit la filme, citesc si carti, joc si jocuri. Dar de ar fi sa aleg una si numai una pentru tot restul vietii mele, cartile ar fi fara dubiu.

  28. Păi nici eu nu le văd ca excluzându-se. Tocmai de aia n-am exclus ideea recenzării și a cărților, și a restaurantelor etc. În rubrici separate, evident, că-i vorba de teme diferite, dar tot sub umbrela recenziilor.

    După cum nici nu am cerut să se recenzeze *fiecare* film văzut. Într-adevăr, e o îndeletnicire laborioasă, dar care tocmai de aia ar trebui abordată măcar ocazional, dacă ai blog. De tine cu atât mai mult, de vreme ce aspiri să te joci cât mai frumos cu cuvintele din limba română.

    Totuși, dacă zici că nu există film care să poată fi comparat cu o carte bună înseamnă că n-ai văzut The Wire.

  29. Sau ca n-ai citit tu o carte foarte buna :P. Putem sa continuam la infinit cand de fapt e o chestie de gusturi. Eu ma simt mai satisfacut de o carte decat de un film, ceea ce nu inseamna ca n-am vazut filme care sa ma marcheze grozav. Dar au fost cu mult mai multe carti care au facut asta. Uite, fiind copil nu-mi amintesc sa fi plans la vreun film, insa mi s-a intamplat la carti. Cumva si fiindca ce-ti inchipui si construiesti tu in sufletul tau citind o carte e mult mai complex (ca da loc la imaginatie neavand poze sau descrieri perfecte si stabile) decat ce construiesti pe baza film. Filmul e o poveste inchisa. Personajele din carti sunt nemuritoare. De aia si multi sunt dezamagiti de film daca au citit cartea inainte (universul creat de tine e mult mai dinamic fiind lasat mai rupt din zgarda sa-ti imaginezi ce-ti place). E exact ce au zis doamnele mai sus.
    Acum insa iti dau ca e probabil o diferenta conceptuala data de diferenta de generatii. Eu cred ca am aceeasi varsta cu tine, dar prin forta lucrurilor am fost educat mult mai clasic si as zice ca corespund la educatie (probabil) cu generatia Vax Albinei, cu doar ceva tente de modernism gen jocurile pe computer. Asadar, impartasesc aceeasi pasiune legata de carti si relativa indiferenta legata de seriale/filme.
    A, si 2: pai eu am facut cronici de film din cand in cand, dar trebuie sa gasesc ceva sa ma inspire, nu vreau sa fac cronici serioase ca sunt prea minutioase si, oricum, nu le citeste nimeni. Eu am 3 vizualizari pe blog, asa ca scriu ce am chef pe moment.

  30. Eu nu-mi amintesc să fi plâns nici la filme, nici la cărți, dar de marcat m-au marcat câteva. Mai puține cărți și mai multe filme, că am citit mai puțin decât am văzut. M-a marcat, de exemplu, Mizerabilii, deși n-am citit decât prima jumătate din ea.

    Nu există nicio competiție între filme și cărți. Nu am zis nicăieri că nu este bine să citești. Nu am făcut nicio comparație între cele două tipuri de artă (literară și cinematografică); voi ați continuat să forțați asta în comentarii. Nu știu de ce articolul meu este privit ca un aliat al filmelor în veșnica lor luptă cu cărțile, când această luptă nu se desfășoară decât în capetele voastre. 🙂 Probabil proiectați.

    The Wire nu era o încercare de a spune că filmele se ridică la același nivel de complexitate cu cărțile, deși unele francize au (cel puțin teoretic) timp și spațiu să se ridice la orice nivel de complexitate, ci o invitație la un serial care este descris de foarte mulți în cuvinte de tipul „like a great novel” sau „consider it more of a TV book than a TV show”. Pentru mine lucrurile sunt și mai simple: e cel mai bun serial pe care l-am văzut până acum.

  31. Pai nici eu n-am zis ca e o competitie, ca doar si eu le impac pe toate plus jocurile si sportul. Doar am mentionat ca in cazul unei situatii neverosimile in care ar trebui sa aleg, le-as alege pe carti. Si ca, din punctul asta de vedere, rezonez mai degraba cu doamnele de mai sus, nu cu tine.
    M-ai facut sa ma gandesc la ce serial mi-a placut mie cel mai tare si mi-e foarte greu sa aleg si chiar de as face-o n-as fi sigur ca n-am uitat vreunul. Bine, as avea aceeasi problema si la carti. Sau jocuri. Dar pentru ultimele doua as putea face mai usor un top. Dar ca sa incerc, as zice ca GoT. Poate si fiindca e mai proaspat in minte. Desi categoric in cazul asta cartile sunt mult mai bune. Dar imi place serialul, imi place sa citesc SF si F, autorul preferat al copilariei mele a fist Tolkien (si primele povesti pe care le-am auzit vreodata). Deci n-are legatura cu calitatea serialului sau a actorilor ci a preferintelor mele interne. Ca sa fiu total sincer imi place serialul si fiindca imi place de mor Cersei (actrita in rolul lui Cersei, ca altfel actrita e ok, dar combo-ul intre actrita si personaj e magistral).

  32. Și mie îmi place Cersei, dar pana mea, putea să o facă mai umană cumva. E deja principalul personaj negativ.

    M-ai facut sa ma gandesc la ce serial mi-a placut mie cel mai tare si mi-e foarte greu sa aleg si chiar de as face-o n-as fi sigur ca n-am uitat vreunul.

    Dacă ai uitat ceva, atunci poți fi sigur că ce ai uitat e apă de ploaie. 🙂 Dacă ceva te marchează, nu-l uiți.

    Uite încă câteva recomandări: Fargo (dramă la limită cu fantasy, capodoperă), Once Upon a Time (fantasy; scenariu pe alocuri pueril sau fără sens dar personaje mișto și un twist interesant dat poveștilor din copilărie), Ozark (dramă/realist), Californication (comedie), Secret Diary of a Call Girl (dramă/comedie), Peaky Blinders (dramă/gangsteri), American Gods (fantasy), Fringe (SF cu note ușoare de horror), Helix (idem), Orphan Black (sf/dramă/comedie), Merlin (fantasy), The 100 (dramă/sf/post-apocaliptic), The Expanse (sf), Travellers (sf). Sunt seriale care mie mi-au plăcut.

  33. In apararea lui Aldus, ridic si eu problema mea cu lipsa de recenzii pentru teatru.

    Intr-o tara de consumatori avizi de entertainment, e chiar pacat ca nu folosim recenziile pe post de mecanism de feedback. Eu unul macar ma scuz ca nu prea ma uit la filme in general.

  34. Well, tu ai mai scris despre câte unul.

    Mă întreb dacă nu cumva lipsa de recenzii e tocmai expresia faptului că majoritatea spectatorilor sunt oarecum pasivi, uitându-se cam la ce primesc. Ce se dă la televizor, dom’le! Sau ce noutate rulează azi. Despre filmul ăla se vorbește sau forșpanul ăla l-am văzut aseară, hai să ne uităm la el! Pe când ăștia care scriu recenzii sunt activi, au o anumită „educație cinematografică”, știu foarte clar ce tip de conținut vor și sunt capabili să reacționeze când nu li se oferă ce vor.

    Poate de aia-i zicea, înainte de recenzie, critică de film.

  35. Pai.. da, exact. Nu orice spectator este dispus sa devina recenzor, tot la fel cum nu dupa orice partida de sex te apuci sa analizezi in detaliu cum a mers.

    O critica de film, pentru a fi bine scrisa, trebuie sa aduca ceva in beneficiul cititorului: o perspectiva noua, o sumarizare bine facuta (considerind multiple unghiuri), observatii pertinente samd. Or, sa fim seriosi, nu oricine se simte calificat pentru asa ceva. Eu recunosc ca in zilele bune am undeva la 50% chef sa ma apuc serios de asa ceva, si doar vizavi de filme care chiar mi-au placut. Nu as putea recenza orice film mediocru vazut, chiar platit sa fiu pentru asta.

    Cred ca in final aici putem de fapt gasi cheia intregii povesti: blogherii nu percep vreo plusvaloare pentru ei insisi in treaba asta. Sigur c-am putea povesti despre cum scriind chestii de-astea iti rafinezi propria minte, dar … e un concept destul de abstract. Concret, tu cind pui fundul pe scaun si-ti dedici 30 de minute din viata pentru a scrie, nu *percepi* ca ai face mare brinza cu un articol despre un film.

    Mai ales ca multora le lipseste si instrumentarul minim de termeni pentru a diseca un film cit de cit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *