Oul, de Andy Weir

Probabil ați auzit de filmul Marțianul, apărut în 2015 sub bagheta lui Ridley Scott și avându-l ca protagonist pe Matt Damon. Scenariul filmului este bazat pe romanul omonim al lui Andy Weir, cu care acesta a și debutat ca scriitor. Totuși, Andy Weir afirmă că cel mai popular text scris de el este Oul (The Egg). Povestirea a fost tradusă de către cititori în nu mai puțin de 31 de limbi, existând și o variantă româneacă, sub semnătura unui Anton Robert. După ce am citit ambele variante, m-am decis să încerc și eu o traducere1Acuma, să nu credeți că eu sunt un fin cunoscător de limba engleză. Nivelul meu îmi permite să înțeleg cam 80% dintr-o conversație și să pot reproduce în scris (unde-i mult mai greu) mult mai puțin. Dar tocmai de asta, consider că traducerile sunt un bun exercițiu., pe care o public mai jos.

Oul, de Andy Weir

Erai în drum spre casă când ai murit.
Ai avut un accident de mașină. Nimic spectaculos, dar orișicum fatal. Ai lăsat în urmă o soție și doi copii. A fost o moarte fără dureri. Paramedicii au încercat din răsputeri să te resusciteze2Cică la un moment dat se aud niște bătăi puternice în Poarta Raiului. Iese Sf. Petru să vadă cine e: când colo, nimeni! După puțin timp, se aud aceleași bătăi, pentru ca și de data asta Sf. Pentru să nu găsească pe nimeni când deschide. Oțărât, acesta se pune la pândă. A treia oară, de îndată ce încep bătăile în poartă, Sf. Pentru iese fulgerător și îl vede pe un tip care se pregătea s-o ia la sănătoasa. „Păi ce faci aici, vrei să intri sau îți arde de glume?”, întreabă el. La care individul răspunde: „Eu aș intra, dar mă tot resuscitează ăștia!…”, dar totul a fost în van. Corpul tău era atât de ferfeniță, încât, crede-mă, e mai bine așa.
Și acesta a fost momentul în care m-ai întâlnit.
– Ce… ce s-a întâmplat? ai întrebat. Unde mă aflu?
– Ai murit, ți-am răspuns pe șleau. N-avea rost să te iau cu binișorul.
– A fost… un camion… a derapat…
– Dap, am zis.
– Am… murit?
– Da. Dar nu trebuie să te simți prost. Toată lumea moare, am răspuns eu.
Te-ai uitat în jur. Nu era nimic. Doar tu și cu mine.
– Ce-i locul ăsta? ai întrebat. E viața de dincolo?
– Mai mult sau mai puțin, am replicat eu.
– Tu ești Dumnezeu?
– Dap, am răspuns. Eu sunt Dumnezeu.
– Copiii… soția mea…
– Ce-i cu ei?
– Vor fi bine?
– Asta-i ceea ce vreau să văd! Tocmai ai murit și principala ta preocupare este pentru familie. Aici se ascund lucruri minunate.
M-ai privit fascinat. Din punctul tău de vedere, nu arătam a Dumnezeu. Arătam ca un bărbat oarecare. Sau poate ca o femeie. Eventual, o figură vag autoritară. Mai degrabă un profesor de gramatică decât Cel Atotputernic.
– Nu-ți face griji, ți-am zis. Vor fi în regulă. Copiii tăi își vor aminti de un tată perfect din toate punctele de vedere. N-au avut timp să dezvolte animozități față de tine. Soția ta va plânge de fațadă, dar sufletește se va simți eliberată. Drept să-ți zic, mariajul vostru se cam destrăma. Dacă asta te consolează cu ceva, se va simți foarte vinovată pentru că trăiește un sentiment de eliberare.
– Oh! ai răspuns. Și ce se întâmplă acum? Merg în Rai, în Iad sau ce?
– Niciuna, am zis. Vei fi reîncarnat.
– A, ai exclamat, deci hindușii aveau dreptate!
– Toate religiile au dreptate în felul lor, ți-am răspuns. Fă câțiva pași cu mine.
M-ai urmat și am început să străbatem neantul.
– Unde mergem?
– Nicăieri anume, am răspuns. Doar că-i mișto să vorbești în timp ce mergi.
– Și atunci, care-i rostul? m-ai întrebat. Când voi renaște, o voi lua de la zero, nu? Un bebeluș. Așa că nimic din ce-am trăit și făcut în viața asta nu va mai conta.
– Nu-i așa, am răspuns. Ai în tine toată cunoașterea și experiențele vieților anterioare. Doar că în acest moment nu ți le amintești.
M-am oprit și te-am luat de umeri:
– Sufletul tău e mai magnific, mai frumos și mai gigantic decât ai putea să-ți închipui. O minte omenească nu poate cuprinde decât o mică fărâmă din ceea ce ești tu. E ca atunci când îți bagi degetul într-un pahar cu apă ca să vezi dacă e fierbinte sau rece. Pui o mică parte din tine în vas și când o scoți, ai asimilat toată experiența acelei părți. Tu în ultimii 48 de ani ai fost într-un om și încă nu ești extras complet ca să simți restul conștiinței tale imense. Dacă ne învârtim pe aici suficient timp, o să începi să-ți amintești totul. Dar n-are rost să facem asta între fiecare două vieți.
– Atunci, de câte ori am mai fost reîncarnat?
– O, de multe ori! Nenumărat de multe. Și într-o mulțime de vieți diferite, am zis. De data asta vei fi o țărăncuță chinezoaică din anul 540 î.Hr.
– Stai, cum? ai sărit tu. Mă trimiți înapoi în timp?
– Tehnic vorbind, presupun că da. Timpul, așa cum îl cunoști, nu există decât în universul tău. Lucrurile sunt diferite acolo de unde vin eu.
– De unde vii tu… ai îngânat.
– Ei, sigur, am răspuns, și eu vin de undeva. De undeva din altă parte. Și mai sunt o mulțime de alții ca mine. Știu că vei fi curios să afli cum e acolo, dar, sincer, n-ai înțelege.
– O! ai zis, ușor dezamăgit. Dar stai puțin: dacă mă reîncarnez în alte perioade de timp aș putea la un moment dat să interacționez cu mine însumi!
– Bineînțeles. Se întâmplă mereu. Și cum ambele versiuni ale tale sunt conștiente doar de propria lor viață, nici măcar nu-ți dai seama de asta.
– Și care-i rostul?
– Serios? am întrebat. Pe bune? Mă întrebi care-i sensul vieții? Nu-i crezi că-i ușor clișeic?
– Totuși, e o întrebare rezonabilă! ai insistat.
Te-am privit în ochi:
– Scopul vieții, motivul pentru care am creat întregul univers este ca tu să te maturizezi!
– Vrei să zici omenirea? Vrei ca noi să ne maturizăm?
– Nu. Doar tu. Am creat tot acest univers pentru tine. Cu fiecare viață crești și te maturizezi și devii un intelect tot mai mare și mai înalt.
– Doar eu? Păi și cu restul cum rămâne?
– Nu mai există nimeni, am spus eu. În acest univers suntem doar eu și cu tine.
M-ai privit descumpănit. Dar toți oamenii de pe pământ…
– Toți tu. Diferite încarnări ale tale.
– Ce, eu sunt TOȚI?!?
– Acum te-ai prins! am zis eu, bătându-te aprobator pe spate.
– Eu sunt orice ființă umană care a trăit vreodată?
– Sau care va trăi cândva, da.
– Eu sunt Abraham Lincoln?
– Și John Wilkes Booth de asemenea, am adăugat.
– Eu sunt Hitler? ai întrebat consternat.
– Și milioanele de oameni pe care i-a omorât.
– Eu sunt Iisus?
– Și toți adepții lui.
Ai amuțit.
– De fiecare dată când ai oropsit pe cineva, am zis, te-ai oropsit pe tine însuți. Fiecare act de bunătate pe care l-ai făcut ți l-ai făcut ție însuți. Fiecare moment de fericire și de tristețe experimentat vreodată de oricare ființă umană a fost sau va fi experimentat de tine.
Ai rămas pe gânduri vreme îndelungată.
– De ce? m-ai întrebat. De ce faci toate acestea?
– Pentru că într-o zi, vei deveni ca mine. Pentru că asta ești. Ești unul din semenii mei. Ești copilul meu.
– Wow, ai spus neîncrezător, sunt un Dumnezeu?
– Nu. Nu încă. Ești un fetus. Deocamdată în creștere. Odată ce vei fi trăit toate viețile umane de-a lungul întregii axe temporale, vei fi suficient de mare pentru a te naște.
– Și atunci, întregul univers este…
– Un ou. Acum e timpul să te trimit în viața următoare.
Și ți-am făcut vânt.

18 Replies to “Oul, de Andy Weir”

  1. Mintea nu va fi niciodată dumnezeu. Ea evoluează, da. Ceea ce ne dă suflare nu are nevoie să fie ceva altfel decât este.
    Dacă oul a fost deja tradus de ce mai traduci și tu? Ți-a ieșit ție mai bine?

  2. De ce am tradus-o? Ca exercițiu, ca s-o am pe blog fără s-o fi luat cu copy/paste, ca s-o citiți și voi și pentru că Anton Robert a tradus partea de după ce defunctul întreabă ce se va petrece cu soția și copiii lui prin:

    “Hai c-am văzut-o şi pe asta,” am zis. “Tu tocmai ai murit şi te interesează de familia ta. Nemaipomenit.”

  3. Foarte tare povestirea. Si metafora

    “De fiecare dată când ai oropsit pe cineva, am zis, te-ai oropsit pe tine însuți. Fiecare act de bunătate pe care l-ai făcut ți l-ai făcut ție însuți. Fiecare moment de fericire și de tristețe experimentat vreodată de oricare ființă umană a fost sau va fi experimentat de tine.”

    Cred ca aici e toata sinteza povestii. Si tot ce conteaza pana la urma, in viata fiecaruia.
    Apropo de metafore si subtilitati, cand mai faci o recenzie de seriale? Iti sugerez (ca inca n-am castigat un quizz 😀 ) Lucifer

    PS: Nu vrei sa fii amabil si sa adaugi butoane de editare text si/sau emoticoane? Pliiiz? 😀

  4. La emoticoane, nu le știi pe cele principale? (Pe restul nu le știu nici eu, lol.) De ce să mă complic și să transform formularul de comentarii într-un Yahoo Messenger? Uită-te mai sus că ai un emoticon de două ori, deci funcționează. Dacă chiar vrei o listă cu toate, caută și tu pe Google “wordpress emoticon list” sau ceva de tipul ăsta.

    Iar buton de editare a textului există deja. Poți să-ți modifici comentariul timp de parcă 10 minute după ce l-ai publicat.

  5. Mai citeşte şi tu cărţi, Aldus. 🙂 Romane, nuvele, povestiri. Ca să vezi că, atunci când e redat un dialog în vorbire directă, după întrebări se pune întotdeauna semnul întrebării, iar după exclamaţii se pune semnul exclamării, tot întotdeauna, chiar şi dacă după aia se adaugă “a/ai/am întrebat” sau “a/ai/am exclamat”, ca în textul tradus de tine.
    Uite aşa:
    – Ce… ce s-a întâmplat? ai întrebat. Unde mă aflu?

    – A, ai exclamat, deci hindușii aveau dreptate!

    – Și atunci, care-i rostul? m-ai întrebat.

    Semnele cu pricina se omit doar în vorbirea indirectă. Ca aici:
    M-ai întrebat dacă ai murit.
    M-ai întrebat care-i rostul.
    Ai remarcat, exclamând, că hinduşii aveau dreptate.

    Şi “factual” pentru “matter-of-factly”?! Mai uită-te şi prin dicţionare, nu traduce după ureche. 🙂 Mergea ceva gen:
    “– Ai murit, ți-am răspuns, pe şleau/de-a dreptul. N-avea rost să TE iau cu binișorul.”
    Pe “TE” l-ai halit, de-aia l-am scris cu majuscule. 😀

    Dar cred că, în baza acestei mostre, orice editură ţi-ar încredinţa cărţi de tradus. Iar redactorii traducerilor tale ar fi cu siguranţă încântaţi că scapă cu atât de puţine corecturi.

  6. Păi și când am întrebat, de ce ai tăcut chitic? Ai așteptat să mă prinzi cu mâța-n sac? 😀

    Nu-i nimic, că le pot modifica.

    La factual în schimb, m-am uitat în dex. Dar e adevărat că „pe șleau” merge mai bine.

    „Te” e greșeală de tipar.

    Lol, așa de varză sunt traducătorii? 😀

    În concluzie, după cum ți-am demonstrat mai sus, n-am greșit nimic. Iar unde am greșit, se poate retușa. 😀

  7. Formatare am vrut sa zic, greseala mea. Ca asa ma obligi sa invat taguri de HTML, ceea ce nu prea am chef… :)) Partial de acord la faza cu emoticoane, dar cateva butoane de bold, italic, quote samd nu cred c-ar fi atat de complicat de adaugat, si nici de prost gust. Parerea mea.

    Lucifer? Yes/No/Maybe? Sau macar vreun alt film/serial, ca nu ne-ai mai oferit de mult asa ceva 😀

  8. @Aldus
    Când ai întrebat, mi-a fost lene să comentez. Da’ mai bine mai târziu decât niciodată, nu? 😛

    De modificat se poate modifica orice, atâta timp cât traducerea nu e tipărită şi scoasă la vânzare. În fine, se poate modifica şi pe urmă, scoate editura o ediţie revizuită. 😀 Nasol e când trebuie făcute atât de multe modificări încât e mai simplu să faci altă traducere! Dar la tine nu e cazul.

    Sunt mulţi traducători varză. Ca să traduci beletristrică nu-ţi trebuie nici autorizaţie de traducător, nici studii de specialitate. Nu te întreabă nimeni ce şcoli ai absolvit, doar primeşti de tradus un număr de pagini (pe care le bibileşti în tihnă la tine acasă) şi, dacă redactorul care le verifică se declară mulţumit, te alegi cu un contract de traducere. Iar pretenţiile nu-s prea mari, că e nevoie de mulţi traducători şi foarte mulţi amatori nu-s, fiindcă tarifele nu-s grozave şi plăţile se fac de obicei cu întârziere. De-asta cei care trăiesc doar din traduceri sunt puţini. Pentru cei mai mulţi meseria de bază e alta; de tradus, traduc printre picături, la repezeală.

  9. @Liviu Ursulescu

    Cu formatarea mă mai gândesc. Pe de altă parte, dacă acum ești obligat să înveți taguri HTML, cred că-i destul de clar care-i varianta optimă. Dintre a învăța ceva nou și a fi comod, prima e totdeauna preferabilă. 🙂

    N-am văzut decât vreo două sezoane din Lucifer și a trecut ceva timp de atunci. Înțeleg că anul viitor va fi ultimul sezon, poate o să scriu despre el după ce îl termin de vizionat. Alte seriale sau filme… aș putea să mai prezint, în funcție de timpul liber. Chit că în ultima vreme nu m-am uitat la nimic.

    @Vero

    Cât e tariful pentru o pagină dintr-o carte normală (adică nu dintr-un manual de fizică moleculară sau inginerie chimică)?

  10. @Aldus
    Pentru o pagină standard (2000 de semne inclusiv spaţiile), variază, de regulă, între 2 şi 3 euro net, în funcţie de editură şi de cât de apreciat e traducătorul. Mai nou, la unii mai depinde şi de numărul de ani pentru care îi cedezi editurii drepturile de autor. Iei un pic mai mult dacă le cedezi pe 10 ani decât dacă le cedezi doar pe 5 ani.
    Asta pentru traducerile din engleză. Am înţeles că, de exemplu, pentru traducerile din germană se plăteşte mai mult – dar nu ştiu cu cât mai mult.

  11. Sunt 4 sezoane din Lucifer, acum sunt la sez 4, care e scurt (10 episoade ). Sez 5 e in the making, so far. Iar unele comentarii zic ca sezonul 5 ar fi ultimul.

    Stiu HTML, ca na, natura job-ului, dar parca n-as vrea sa folosesc asta pe un blog oarecare (no offence 😀 ). Si tine cont ca nu te adresezi utillizatorilor de HTML, cat si celor “banali”. Acum glumesc, desigur, dar, daca pui un quote si un bold, italic, underline, ma declar multumit :))

  12. Omule , iti multumesc ! N-am citit cartea lui Weir , n-am vazut nici filmul lui Scott deci , iti multumesc pentru efortul de-a traduce si-a publica pe blog rezultatul acestui efort . Nu-i rau , chiar nu scrie deloc rau Andy Weir si , luand in consideratie faptul ca din cauza unor probleme la ochi imi este foarte greu sa mai citesc vreo carte , faptul de-ai cunoaste lucrarea datorita dumitale , inseamna foarte mult . Alduse , iti multumesc !

  13. Dar cu lecturatul bibliei – daca nu sunt prea indiscret – pe unde ai ajuns, draga Aldus ? Poate ne destainui ceva din Genesa … 🙂

  14. @Vero

    Care e faza cu drepturile de autor? Ce avantaje are editura pe perioada în care i le cedezi și ce poți face cu ele după ce-ți revin?

    PS: Am corectat articolul ținând cont de indicațiile tale.

    @Liviu Ursulescu

    Auzi, ce-ai zice să-ți fac cont pe blog și să scrii tu despre Lucifer? Sau despre ce vrei. Vorbesc serios. Știi că am propus cândva să facem un blog cu mai mulți autori? Uite că nu mi-am făcut timp pentru el, dar pe parcurs am realizat că deja am un blog și că v-aș putea face conturi aici. Pe mine nu mă deranjează, numai că în cazul ăsta n-o să mai aveți „drept de veto” legat de chestiunile administrative (pluginuri, teme etc). Dar o să puteți scrie ce vreți.

    @Marian

    Omule, cu plăcere! 🙂 De fapt, Andy Weir scrie cum scrie, dar ți se pare că nu scrie rău deloc pentru că l-ai citit tradus de mine! 😀 Glumesc. Nici eu nu l-am citit, dar povestirea asta e destul de populară.

    @Iosif

    Da, cred că ai dreptate, ar cam trebui să o continui, dacă tot am început-o.

  15. @Aldus
    Pe perioada pentru care ai cedat (adică ai vândut) drepturile de autor, traducerea (sau cartea scrisă de tine) este proprietatea editurii. E singura care are dreptul s-o publice, o publică în ce tiraj vrea şi o republică de câte ori vrea. După încheierea perioadei respective, traducerea sau cartea ta e din nou proprietatea ta. Dacă vrea s-o republice, editura trebuie să-ţi plătească din nou pentru ea, pentru o altă perioadă de timp. Sau o poţi vinde altei edituri. Dar altei edituri îi vinzi versiunea ta iniţială sau o versiune revizuită de tine, nu versiunea redactată de prima editură.

  16. @Aldus

    Mie-mi convine, mai ales ca sunt primit la tine pe blog. Am doar o mica intrebare/nelamurire: unde (cum) imi fac un cont aici pe blog?? 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *