Peste exact o săptămână se împlinesc 50 de ani de la momentul istoric la care omul și-a lăsat urmele de bocanc pe suprafața virgină a Lunii. A fost vorba, evident, de un bărbat – Neil Armstrong. Despre care se spune că ulterior a devenit un soi de mistic sau interesat de fenomenele paranormale. De-a lungul timpului m-am întrebat deseori de ce istoria nu s-a repetat. De ce, dacă cu tehnologia de acum o jumătate de secol am putut ajunge acolo, nu avem curse curente spre Lună și înapoi, turistice sau de divertisment. Și de ce nu exploatăm minereul lunar, bogat în anumite elemente care poate sunt mai greu de obținut pe Pământ. Am ajuns chiar să casc mai atent pavilioanele urechilor la diverse teorii conspiraționiste despre cum fie n-am ajuns niciodată acolo, fie Luna este deja minată în secret, teorii pe care drept să vă spun nu le-am respins în întregime nici până azi. Dar urmărind conferința Pași în Spațiu susținută de Bogdan Marcu, acum cel puțin am o înțelegere de ansamblu a teoriei oficiale și a ceea ce pare să fie, de altfel, realitatea faptică.
Bogdan Marcu e un povestitor fascinant, pe care vi-l recomand cu căldură. Mi-a plăcut felul în care a făcut lumină, sintetic, într-un domeniu în care eu cel puțin aveam multe lacune. Găsesc foarte interesantă descrierea lui Elon Musk, omul care, în viziunea mea, continuă să se manifeste sonor și să epateze, cu scopul de a-și asigura fondurile necesare cercetărilor și de a-i încredința pe investitorii companiei lui că sunt pe racheta potrivită. Mi-a plăcut și perspectiva lipsită de subiectivism (bias) asupra eforturilor făcute de ruși și a celor pe care le fac actualmente chinezii, care vin puternic din spate. Sigur, e mult de vorbit aici, nici timpul nu i-a permis. Am reținut încă câteva lucruri interesante. Faptul că primii pași în spațiu i-au făcut, de fapt, naziștii, și că ideea de bază a călătoriilor spațiale, respectiv esența dificultăților pe care le au rachetele de azi e dată de lipsa combustibilului.
Mi-ar fi plăcut ca la sfârșit să primească întrebări și de la public. Știam deja că zborurile spațiale nu se realizează într-o manieră asemănătoare cu cea din Star Trek, ci într-un mod orbital, și am înțeles, după ce i-am urmărit prelegerea, că un zbor asemănător cu cel al unui avion este imposibil din același motiv, al lipsei de combustibil necesar, dar mi-aș fi dorit să ilustreze grafic ce anume s-ar produce și care ar fi forțele ce ar acționa asupra ta dacă ai încerca să zbori de pe planeta X (de exemplu Terra) direct spre planeta Y (de exemplu Marte). Sau ce tip de propulsie ar trebui să folosești, și în ce succesiune, pentru a te menține într-un punct „fix” de pe cer, aliniat cu Soarele, urmărind dansul planetelor în jurul lui.
Și când spun forțe mă refer evident la cele gravitaționale. Pentru că, și aici fac o divagație de la materialul prezentat de el, în realitate gravitația zero e un mit, nu există nicăieri în spațiu sau univers, iar imponderabilitatea are sens doar atunci când te afli în cădere liberă. Este, dacă vreți, o iluzie. Știați asta, da?
De altfel, e uimitor cât de greșit pot să redea acest concept dicționarele noastre, asta apropo și de discuția precedentă, cu DEX vs DOOM:
imponderabilitate sf [At: DEX / Pl: ~tăți / E: fr impondérabilité] 1-2 (Caracter sau) stare a unui corp a cărui greutate se reduce datorită ieșirii sale din câmpul gravității terestre. 3-4 (Caracter sau) stare a unui corp a cărui greutate se anulează datorită intervenției unei forțe de sens contrat. 5 (Fig) Caracter imperceptibil. 6 (Fig) Subtilitate.
sursa: MDA2 (2010)
IMPONDERABILITÁTE s. f. Caracterul sau starea unui corp a cărui greutate se reduce datorită ieșirii sale din câmpul gravitației terestre sau se anulează datorită intervenției unei forțe de sens contrar. – Din fr. impondérabilité.
sursa: DEX ’09 (2009)
Dragi autori ai MAD2 și DEX ’09, câmpul gravitației terestre este infinit, nu poți ieși niciodată din el. La fel cum nu poți ieși niciodată din câmpul gravitațional al Soarelui sau al celorlalte planete din cadrul sau din afara sistemului solar.
Revenind, mi-ar fi plăcut ca în sfârșit cineva să-mi confirme sau infirme teoria cum că GPS-urile utilizează în calculul poziției tale precise elemente de relativitate. Bine, eu n-am fost în sală și deci oricum nu l-aș fi putut întreba, dar poate mă lămuriți voi în comentarii. Până atunci, vă invit să urmăriți clipul de mai jos.
Ignorînd detaliile și întrebările tale retorice tehnice, și eu m-am întrebat fugar de ce nu s-a mai dus nimeni pe lună a doua oară. Și am înțeles, cumulînd tot felul de informații la cel mai profan nivel, că pur și simplu ar fi prea costisitor și nu merită 🙂
Scuze, l-am trimis de două ori, dacă n-am reușit să-l șterg, șterge tu unul dintre ele :))
Well, a intrat o singură dată 🙂 , dar de data asta a intrat în moderare, nu în spam. Și după ce l-am aprobat, a apărut pe blog. Iar al doilea a apărut direct, fără să mai trebuiască să ți-l aprob. Tot de pe telefon ai comentat?
Da, asta zice și el, că e prea costisitor. Contextul pășirii lui Neil Armstrong pe Lună a fost unul special, al rivalității dintre cele două super-puteri de la acea vreme și deci ajungerea pe Lună a fost o mișcare de prestigiu, dar deosebit de costisitoare și lipsită de orice profit economic direct. Totuși, lucrurile încep să se schimbe în ultima vreme. Deja există companii care fac rachete și lansează cu ele, contra cost, sateliții cu rol în televiziune și comunicații pe orbită. A, și cosmonauții americani urcă în spațiu, la ora actuală, cu rachete rusești, tot contra cost. 🙂
Uită-te la clip, e fain.
Pîn-la urmă, la ce ne trebuie zboruri pe lună, cînd noi, pe singurul pămînt pe care îl avem sigur, ne purtăm unii cu alții mai întunecat decît bucata de istorie a noastră denumită deja astfel…?
Ideea că omul nu a ajuns pe lună a fost lansată după analiza unor materiale foto și video cu un realism destul de scăzut, poate chiar făcute în timpul unor antrenamente – nu mă refer la cele cunoscute precum steagul care flutura, direcțiile umbrelor sau lipsa stelelor pe cerul negru, ci la diverse resturi pe așa zisul sol lunar, lipsa prafului pe picioarele modulului lunar sau instrumente mucegăite și cu defecte. Cel mai probabil fotografiile și filmările de acolo au fost completate cu aceste materiale.
Se presupune că există activitate pe Lună datorită anomaliilor și a obiectelor aparent artificiale de acolo. Există multe filmări (amatori) de pe Pământ în care apar obiecte în mișcare sau elemente ciudate care par artificiale. Sau pur și simplu fotografiile oferite public în care se poate vedea clar că anumite zone au fost cenzurate – prin clonare sau acel „air brushing” digital.
Nu cred că e așa ușor să schițezi niște forțe care ar acționa asupra unei nave, dar probabil că pornești de la teoria generalizată a câmpurilor (Einstein), cu aplicația în așa zisa pânză spațiu-timp.
@Issabela
Pământul este populat de câteva miliarde de oameni. Unii vor să supraviețuiască zilei de mâine, alții să-și umfle conturile din bancă pe spinarea primilor, alții să picteze, alții să cânte, alții să exploreze spațiul. La ce ne trebuie nouă poezie, când în Africa copiii mor de foame? 🙂
Dar da, la un moment dat vorbitorul spunea de o posibilă colonizare a planetei Marte, ce se întrezărește în viitorul nu foarte apropiat, și aici sunt perfect de acord cu tine: cât timp nu ne vom fi rezolvat problemele de acasă, degeaba mergem pe altă planetă, că nu facem decât să le luăm cu noi.
Era o povestioară din asta simpluță, dar frumoasă: cică un bătrân înțelept ședea la marginea unui oraș, în care la un moment dat vrea să intre un tânăr. Acesta îl întreabă pe bătrân: Cum sunt oamenii de aici? Bătrânul îl întreabă la rândul lui: Cum erau cei din orașul de unde ai plecat? Păi erau foarte răi, avari, plini de vicii, tâlhari, bețivi etc. Așa sunt și cei de aici, îi răspunde bătrânul, după care tânărul pleacă. Ceva mai târziu, un alt tânăr vrea să intre în oraș, și îl întreabă pe bătrân: Cum e orașul ăsta? Cum era cel din care-ai plecat? vine răspunsul înțeleptului. Era un oraș minunat, cu parcuri, cu alei frumoase, cu oameni sufletiști, ospitalieri și gata să-ți sară oricând în ajutor. Fiule, ai ajuns unde trebuie, și orașul acesta este exact la fel. Un negustor care în tot acest timp vindea la o tarabă lângă înțelept se apropie de el și-l mustră: Cum poți să spui două lucruri complet opuse despre același oraș, la interval de nici câteva ore? La care bătrânul îi răspunde: Fiecare își poartă orașul cu sine. Și, am putea noi extinde, planeta.
@dam167
La partea cu Luna, dacă ai blog și ai expus pe el astfel de detalii, sunt curios să le citesc. Dacă n-ai blog și vrei să le expui, îți dau spațiu la mine. 🙂
La partea cu nava, mă gândeam, mai simplu, la complexul de forțe gravitaționale ce acționează asupra ta în orice punct de pe cer. Nu cred că-i chiar așa de complicat, cea mai puternică ar fi a planetei de pe care ai pornit (cel puțin la început), apoi a Soarelui, apoi a restului de planete din sistemul solar. Cât de ușor ți-ar fi, să zicem, să te ridici de la sol cam la o distanță egală cu cea la care se află Luna, după care să rămâi „nemișcat”, lăsând Pământul să-și urmeze orbita lui în jurul Soarelui? În ce moment gravitația Soarelui ar deveni mai puternică decât cea a Pământului? Că veni vorba, sunt curios și cum se deplasează Voyager 1, respectiv cum se manifestă forțele gravitaționale la granița sistemului solar. Să zicem că îți epuizezi combustibilul acolo (nu știu dacă Voyager și l-a epuizat), în cât timp te vei prăbuși pe o planetă sau vei fi înghițit de o altă stea?
@Aldus: legat de Marte (mă bag în ce i-ai răspuns Issabelei) nu cred că în realitate poate fi vorba despre o poveste romantică în care omul colonizează planeta roșie și face acel terraforming. Mai degrabă e o luptă pe ce e (ar putea fi acolo) și e important cine ajunge primul și în ce context. NASA a făcut la un moment dat un studiu și o estimare a unui buget pentru o expediție cu oameni pe Marte (anii ’90 cred) și a ieșit o sumă astronomică; bugetul necesar era așa de mare încât unii s-au întrebat dacă aruncarea unei asemenea sume nu era doar un mod de a prosti lumea că nu se poate ajunge acolo. În prezent fotografiile de pe Marte sunt cenzurate masiv, ba chiar se bănuiește că ar fi manipulate și culorile pentru a ascunde o atmosferă ciudat de densă și asemănătoare cu cea a Pământului – idee apărută după ce un pasionat de astronomie a obținut fotografii în care Marte avea o tentă albastră cu telescopul personal. Revin la idee, cred că e vorba numai de interes în explorarea planetei roșii.
Recunosc că nu m-am documentat și nu știu cum arată acele nave (Voyager) la călătoria prin spațiu, dar știu că propulsorul e de natură electrică, alimentat de panouri solare. Inginerește da, probabil că se determină niște forțe care acționează asupra navei în funcție de curs și evident câmpurile gravitaționale pe care le întâlnește. Din documentarele de la TV am reținut că nu există forțe de frecare în cosmos, deci atâta timp cât nu intri pe orbita unui corp mare și dens (planetă/stea) ar trebui să se păstreze viteza la care s-a oprit propulsorul. Având în vedere că distanța în spațiu se măsoară în ani lumină, va mai trece ceva timp până când o sondă va „intra” în ceva 🙂.
Am blog dar nu am scris despre astfel de lucruri; mi se pare ceva atât de vast încât nu știu dacă vreau să mă apuc. Pe internet apar mai nou foarte multe informații, iar sursele sunt cel puțin discutabile, așa că e greu să pui informații cap la cap. De asta și concluzia (superficială după părerea mea) că omul n-ar fi ajuns pe lună, pentru că unii au ales să-și bazeze argumentațiile doar pe materialele pe care le-am menționat eu.
Cert e că pe Lună (și orbita ei) au fost semnalate multe fenomene gen OZN, inclusiv înregistrări codificate ale conversațiilor dintre Houston și membrii echipajelor Apollo – de exemplu „Santa Claus is here”. Părerea mea că nu puteai simula mersul pe lună cât timp la misiunile alea lucrau mii de oameni – n-avea cum să nu se afle adevărul. De asta tind să cred că multe fotografii și filmări au fost secretizate, iar pentru public s-au fabricat materiale pentru a justifica misiunile.
Cam așa reieșea și din clipul de mai sus, că drumul spre marte e deocamdată un vis îndepărtat. Ar dura cam 8 luni, timp în care cosmonauții ar trebui să stea chirciți. Deci, pentru o călătorie confortabilă, ar trebui construită o navă mai spațioasă, în care oamenii să poată totuși trăi. Apoi, aceștia ar trebui să fie protejați mai bine împotriva radiațiilor cosmice (pe care atmosfera terestră le filtrează sau respinge). Iar odată ajunși pe Marte, ar cam fi bine să găsească ceva acolo, nu doar nisip și ce-o mai fi acum. Adică să trimitem inițial niște roboți care să înceapă procesul de terraformare. Aici intervine o altă problemă: Marte nu are atmosferă proprie cu oxigen. Și, chiar dacă am putea să-i creem o atmosferă propice omului, Marte nu are câmp magnetic, așa că aceasta ar fi spulberată în câteva luni de vânturile solare. Totuși, Bogdan Marcu era încrezător că la un moment dat se va merge acolo.
Bine, ce zici tu aruncă complet în aer teoria cum că Marte n-are atmosferă bună. 🙂
Nu există forțe de frecare în cosmos, pentru că nu prea ai de ce să te freci. La sol există forța de frecare cu pământul. În aer există forța de frecare cu aerul. În cosmos nu există atmosferă. Și, cum în lipsa acțiunii unor alte forțe, orice corp își păstrează viteza și direcția de deplasare în mod inerțial, rezultă că ai drum întins! Problema este că, totuși, întotdeauna vor acționa asupra ta anumite forțe. Nu de frecare, dar gravitaționale sigur. Dar ai dreptate, la distanțele de ani lumină dintre stele, probabil aceste forțe tind practic spre zero în cazul unei sonde minuscule.
Sunt curios și ce direcție de deplasare urmează ea în raport cu centrul galaxiei și cu direcția de deplasare a sistemului nostru solar.
Cu Luna, rămâne să mă documentez și eu. Sună interesant ce zici.
Lasă-mi oricum un link spre blog.
„Problema este că, totuși, întotdeauna vor acționa asupra ta anumite forțe. Nu de frecare, dar gravitaționale sigur.” – am încercat la un moment dat să citesc puțin despre teoria câmpurilor (cea generalizată) – aveam eu un fel de pet project și mă gândeam că aș putea aplica niște ecuații de mișcare simplificate în locul G=mg, dar a fost cam mult pentru mine și nici n-am avut răbdare să o iau metodic – și la asta m-am gândit când ai spus de forțe, pentru că, la modul simplist, ai pânza spațiu-timp prin care trece un obiect. În schimb nu sunt sigur de caracteristicile cosmosului – particule, nivel de radiație etc. – dar nici nu am argumente să spun că nu e așa cum ni se prezintă la școală sau la TV.
(Am pus link-ul blogului de data asta)
Nu știu dacă radiațiile ar influența deplasarea unei sonde. Mai degrabă gravitația.
Hmm, blog de fotografie? Poze cu Luna ai? Pe cea de sus am făcut-o cu un TZ25, după publicarea articolului. Arată de toată jena (senzor de săpunieră) comparativ cu asta, asta sau asta, da-i prima mea încercare pe tema și-mi place. 🙂
[…] în sensul că dacă ai poze cu Luna, acum ar trebui să le postezi. Nu, a trebuit să mă întrebe Aldus dacă am și atunci am făcut legăturile. Eh, îmbătrânesc (între noi fie vorba, asta o spun de […]
Da, citind comentariul tău mi-am adus aminte că am, dar mi s-au părut slabe și le-am dat de o parte (am pus acum pe blog 2 crop-uri). În cazul ăsta are și senzorul mic un avantaj – zoom mai mare cu lentile mai mici și mai ieftine – și poate cu puțină prelucrare pe fișierul original scoteai ceva mai multe detalii. Luna e iluminată foarte bine și nici senzorul nu trebuie să aibă nu știu ce calitate pentru că ai nevoie de expuneri scurte, se poate chiar și fără trepied.
Și la mine este crop.
Nu am experiență cu modurile manuale. Am pus camera pe un mini-trepied, am dezactivat stabilizarea imaginii, am făcut zoom maxim (echivalentul a 384 mm în termeni de 35 mm, f/5.90), am setat focusul la spot în centru, am setat meteringul tot la spot (adică să expună pentru punctul central aflat în focus, ca să nu fie nevoie de +/- EV) și am setat ISO la 100. Nu neapărat în ordinea asta. 🙂 Camera a calculat o expunere de 1/80 secunde.
Îmi place flexibilitatea unui zoom mare într-o compactă de buzunar, mai ales că le găsești pe OLX între 50-200 de lei, dacă știi să cauți și ai răbdare. Pe timp de zi scot deseori poze decente pentru un ecran FullHD. Dar în cazul de față, rezultatul este meh.
Probabil puteam încerca niște expuneri repetate (ceva similar cu ce fac telefoanele mai cu moț) și o prelucrare ulterioară în Photoshop, dar nici aici nu am, deocamdată, experiență.
Crop Sony WX300, 500 mm (echivalent), f/6.50, 1/125 sec, ISO 80:
Crop Samsung WB710, 432 mm (echivalent), f/5.80, 1/60 sec, ISO 80:
Pe de altă parte, uite ce poză mișto, tot cu un senzor mic:
https://www.dpreview.com/forums/thread/4205775
PS: Cred că pozele mele sunt supraexpuse.
O nouă încercare, când am prins-o ieșind puțin dintre niște nori. Crop Panasonic TZ25, mod manual, 384 mm (echivalent), f/5.90, 1/20 sec, ISO 100:
[…] fiind că s-au împlinit 50 de ani de la aselenizare, care-i cea mai frumoasă poză cu Luna făcută de voi vreodată? În caz că n-ați făcut […]
Îmi place mai mult cea în care iese dintre nori, mai ales umbra care se vede în partea de jos și accentuează craterele. Dacă ești pe Windows încearcă Photoshop Express – e gratuit și simplu și ai să vezi cu timpul dacă ai răbdare să faci corecții.
La echipamentul foto aș spune că e importantă versatilitatea pe care vrei să o aibă. Lumea zice de DSLR-uri că sunt mari și grele – și are dreptate – dar încă sunt o variantă de buget pentru cine nu e dispus să investească prea mult sau vrea să le folosească la ceva anume – gen astrofotografie. De exemplu, un obiectiv Sigma 70-300 mm SH e până în 100$, iar un corp decent (chiar dacă e mai vechi), să zicem un Canon 40D, probabil e pe la 2-300$. Dar asta nu mi se pare cea mai comodă variantă de luat cu tine prin vacanțe sau excursii.
Depinde mult și de tipul fotografiei. Pentru lună e mai important să ai distanță focală mare, chiar dacă nu ai rezolție foarte bună sau obiectiv de calitate pentru că nu sunt foarte multe detalii – mă refer totuși la fotografia clasică, fără telescop. La peisaje în schimb o să se vadă 20 mpx pentru că ai multe detalii în cadre. Tehnica văd că o știi, deci merită un upgrade la echipament dacă ești dispus să dai ceva bani. Nu știu cât ești de interesat de astrofotografie, dar dacă ești îți recomand astrobackyard:
https://astrobackyard.com/photo-gallery/moon-photography/
Am pus link la cadrele lui cu Luna, dar ce face tipul mi se pare impresionant, inclusiv modul în care pre\zintă detaliile tehnice.
[…] peste 50 de ani copiii de alte naționalități vor face excursii pe Lună, în timp ce noi vom continua să facem progrese remarcabile în luptă cu moștenirea comunistă. […]