Lucruri de groază

Ieri am fost la o vecină să-i reglez posturile TV. Îi dispăruse TVR3-ul și voia să i-l caut și să i-l pun la loc. Mi-e groază să le reglez televizoarele vecinilor, pentru că de regulă asta implică să dau o căutare automată pe toată banda, lucru care o să scoată la lumină posturile „dispărute” de-a lungul timpului, dar care o să le schimbe poziția, iar ei vor ca fiecare post favorit să fie în poziția pe care o știau ei, notată pe hârtie, și nu știu să și le configureze, așa că îmi ia fo’ oră să le fac chestia asta. Și deci nu prea m-aș fi dus, mai ales că era duminică, dar vecina a trimis de două ori alte două vecine după mine (că ei îi era groază să-mi zică personal), așa că m-am dus.

Și stând acolo, s-au perindat alte vecine pe la noi, că nu știu dacă știți dar noi în provincie suntem o comunitate unită, ne salutăm, povestim și ne reglăm unul altora televizoarele, iar una dintre vecine ne-a povestit cum o anumită doamnă mai de vârsta lor, adică mai scăpătată așa (pe care eu n-o cunosc dar pe care ele o cunoșteau) a fost asaltată sâmbătă seara, pe stradă, venind de la vecernie, cuvânt căutat ulterior de mine în dicționar, de un individ care a vrut să-i fure poșeta. Femeia s-a ținut tare pe poziție așa că respectivul n-a reușit să i-o smulgă, dar zbenguiala asta i-a lăsat câteva urme pe față, adică a fost lovită. Vă zic, ceva de groază!

Noutatea m-a frapat oarecum, deoarece deși evident că eram și sunt conștient de existența hoților, într-un fel îi uitasem. Când v-ați confruntat ultima oară cu un tâlhar care să vrea să vă jefuiască pe stradă? Eu niciodată. E drept că sunt bărbat și nu-mi e frică de nimic, iar indivizii de țeapa asta pun ochii pe femei singure și vulnerabile, dar cumva nu mă așteptam să aud așa ceva în zona mea, că totuși nu trăiesc într-o ditamai metropolă. Asta m-a făcut să mă gândesc la faptul că de multe ori există lângă noi o lume complet necunoscută nouă, sau lumi întregi de care nici măcar nu avem habar, pentru că nu ne intersectăm cu ele. De exemplu, citeam la cineva pe Facebook că mulți tineri pe care îi cunoștea s-au sinucis în preajma sărbătorilor și că foarte mulți sunt debusolați. Cât despre vecina căreia îi reglam cablul, săraca a întrebat dacă nu cumva agresorii intră și în bloc.

Într-un alt registru (deși tot din sfera tehnologiei), încă n-am făcut trecerea la WordPress 5. Ăștia deja testează versiunea 5.1, în timp ce în sursele articolelor mele scrie 4.9.9. Mi-e groază să fac pasul decisiv, deoarece am auzit că au schimbat editorul, l-au făcut mai „modern”, orice o fi însemnând asta, iar eu sunt un conservator, îmi plac lucrurile simple și eficiente cu care m-am obișnuit. Concluzia e că deși nu-mi e frică de nimic, mi-e groază de o mulțime de lucruri!

9 Replies to “Lucruri de groază”

  1. […] ingrediente au apărut amidonul modificat și margarina. Așa că nu mai cumpăr. Dar știți de ce mi-e groază? De faptul că acele ingrediente au existat de la bun început, doar că firma în cauză nu le-a […]

  2. Asta cu nu mi-e frica de nimic… te cred pe cuvant. Altfel, nu stiu in ce domeniu de activitate te invarti, insa o mica “escapada” in sus/jos pe scara ierarhica te poate aduce in contat cu lumi care mai de care mai …. variate. Si cu niste idei/perspective la fel de pestrite.

    Detectez o urma de superioritate in descrierea ta, si ma intreb de unde vine si care-i e rostul. Sau poate doar niste prejudecati?

    Altfel, La multi ani pentru 2019 si …. “fir intins”? (sau ce se ureaza la bloggari) 🙂

  3. Nu-mi dau seama la ce superioritate te referi. Când zic că nu-mi e frică de nimic mă refer la faptul că nu am angoase, nu am temeri, nu am frici ascunse. De exemplu, nu mi-e teamă că dacă merg noaptea pe stradă mă paște ceva nenorocire. Sau că o să mă îmbolnăvesc de cine știe ce boală gravă. Sau că există riscul să mă tâlhărească cineva – nici nu mă gândesc la asta. Alți oameni, din câte am observat, cară cu ei o grămadă de angoase și frici. Eu nu văd de ce ar putea să-mi fie frică. Ție ți-e frică de ceva/cineva?

    Un an bun și ție.

  4. Daca ai ajuns in punctul in care sa nu mai ai vreo teama, atunci jos palaria. Da, nu mi-e frica/teama de ce ai spus tu (boala, nenorocire). Dar uneori mai mi-e teama de gura lumii si ajung sa-mi schimb comportamentul – work in progress there. La fel cum uneori imi e teama sa-mi exprim unele sentimentele 🙂 Deci as zice ca mi-e frica de ceva, nu de cineva.

    Mi s-a parut usor superioara exprimarea “…dar cumva nu mă așteptam să aud așa ceva în zona mea, că totuși nu trăiesc într-o ditamai metropolă…”. Asta insa nu inseamna ca ma insel, si ca tu voiai sa spui altceva.

    Keep in touch 😉

  5. Păi nu e superioritate. Eu locuiesc într-un oraș mic, unde nu mă așteptam la chestii nasoale. Mă aștept la jafuri pe stradă într-un cartier al unui oraș mare, de exemplu, dar nu la țară sau într-un orășel de provincie, unde lumea e mai puțină și cumva mai liniștită.

    Da, la o a doua analiză mi-am descoperit și eu niște temeri, la care nu m-am gândit când am scris articolul. Am și eu niște direcții în care nu mă manifest liber sau spontan, deci există loc de mai bine și la mine. 🙂

  6. Poate dacă nu ai fi singur, dacă ai avea vreun suflet care să depindă de tine, nu neapărat un copil – un animăluț, orice, ai vedea lucruile puțin altfel.

  7. Tot ce-i posibil. Sunt perfect de acord că experiențe diferite de viață ne pot conduce la perspective diferite asupra lumii. Dar până atunci, la care lucruri te referi, concret, când spui că poate le-aș vedea altfel?

  8. La temeri mă refeream. Spuneai, mai sus – “Când zic că nu-mi e frică de nimic mă refer la faptul că nu am angoase, nu am temeri, nu am frici ascunse.”
    Da, un copil, spre exemplu, vine cu temeri, la pachet. N-ai nici o treabă dacă te răcești și faci febră, știi că va trece, nu? Stai să-ți facă bebele febră 40 și o să vezi cum te ia cu palpitații/ stres/ temeri lângă el, până se face bine. E doar un exemplu.

  9. Nu cred că un copil vine cu temeri. Situațiile pe care le ilustrezi tu apar în cazuri rare. De câte ori îți face copilul febră de 40? Așa, și eu am avut, acum vreo trei ani, o tahicardie dublată de o durere în piept (eu am crezut că la inimă) care m-a ținut treaz toată noaptea (și care ulterior s-a dovedit a nu fi nimic), așa că pe moment m-am panicat. Cu toții trecem prin momente din ăstea, că nu suntem roboți. Te prinde noaptea pe o alee pustie de la țară, unde apare o haită de dulăi care încep să mârâie, și pentru o fracțiune de secundă te gândești că te vor sfâșia. Te lasă bateria de la mașină, lanterna și telefonul în vârf de multe. Îți face copilul febră de 40. Dar cât de des se petrec lucrurile astea? Să stai cu frica în sân tot timpul că s-ar putea întâmpla ceva rău – ce viață e aia? Și chiar la o gripă puternică, câți copii nu fac febră? Toți oamenii răcesc, indiferent de vârstă, e ceva firesc. De aici și până la a te gândi că îți moare, în condițiile în care totuși i-ai dat medicamente, e cam în direcția pesimismului. Da, e bine să fii grijulie, în sensul că să ai grijă de el, dar nu-i bine să fii tot timpul nesigură și să te gândești că oare ce s-o întâmpla dacă merge în excursie, oare ce-o fi pățit de n-a ajuns acasă etc. Acestea n-ar trebui să constituie motive reale de îngrijorare. Ești tu mai sensibilă.

    Uite o anecdotă, ca să mai destindem atmosfera:

    Unul, întâlnind pe Hogea, s-a oprit a-l întreba
    De și-a plătit datoria. Iar el îi răspunse: Ba!
    – Dar ce umbli fără grijă, când te știi că ești dator ?
    – Grija, zise el, s-o poarte cel ce este creditor.

Leave a Reply