Lucifer (2015)

La inițiativa de blog colectiv a lui Aldus, precum și la sugestia directă de a “lua taurul de coarne”, mi-am luat inima în dinți și am scris despre Lucifer. Ideea principală a filmului este destul de simplă, Lucifer, aka Diavolul, se hotărăște să ia o pauză de la a conduce iadul și se stabilește în Los Angeles. Astfel, odată întrupat (rol interpretat foarte bine Tom Ellis), Lucifer se pricopsește și cu toate păcatele umane posibile, care-l aduc în fel de fel de situații, unele comice, altele foarte dramatice, care pot să fie adevărate lecții de viață pentru mulți dintre noi.

La o privire ușor superficială, seria nu diferă foarte mult de alte producții de gen, în care un el și o ea – foarte diferiți ca și personalitate și complet nepotriviți ca și parteneri – ajung să facă echipă în combaterea crimelor. În cazul de față, el, Lucifer, este un patron de club, mare iubitor de plăceri (fizice) și un adevărat adept al stilului YOLO. Ea este un detectiv onest, dintr-o secție oarecare a LAPD, mamă a unei fetițe (foarte simpatică Scarlet Estevez) si proaspăt trecută printr-un divorț.

Ce-l face însă cel puțin deosebit, este interesanta propunere de a oferi o nouă perspectivă asupra ideei de iad, asupra frământărilor pe care le are fiecare suflet, inclusiv Diavolul însuși și, nu în ultimul rând, asupra ideei de vulnerabilitate, sinceritate și autenticitate în relațiile interumane. Chiar dacă cei doi rezolvă crimă dupa crimă, într-un ritm de fast forward uneori chiar plictisitor si previzibil, ce m-a captivat pe mine a fost stilul foarte subtil de a îmbina momentele comice din serial, cu momentele dramatice sau profunde.

Astfel, deși Lucifer este un mare amator de plăceri trupești (și nu numai), are aceleași nevoi emoționale ca orice om de rând, are aceeași dorință de a fi acceptat – si cum ar putea oare să-l accepte cineva pe Diavol? – de către cei din jur, aceeași teamă că va fi respins daca lumea îl va vedea în adevărata sa formă șamd. Merge la psiholog, pentru a-si rezolva problemele emoționale, precum și eterna sa problemă cu Tatăl său și caută să fie cât mai des în centrul atenției. Rezolvă cazuri de crimă, este des în conflict cu unul dintre frații lui, un alt reprezentant al divinității, și este foarte interesat, încă de la început de detectivă.

Aproape fiecare episod este prezentat într-o notă amuzantă, chiar ironică uneori, unde se evidențiază foarte bine cât de egoistă este specia umană și nu numai. Dar, aproape în egală măsură, fiecare episod are și câte o morală mult mai profundă, care de multe ori m-a surprins prin simplitatea prezentării ei. Dacă Lucifer se confruntă cu diverse probleme mai mult sau mai puțin existențiale, de la pierderea superputerilor în anumite conjuncturi până la ce fel de senzații să mai experimenteze, celelalte personaje, divine sau nu, se confruntă și ele cu diverse dileme existențiale, în majoritatea cazurilor fiind vorba despre celebra, dar banala, încredere în sine.

Un mare bonus, IMHO, este prestația lui Tom Ellis. Nu-l cunoșteam înainte de serial, și chiar dacă am o slăbiciune pentru actorii britanici, felul cum îl interpretează pe Lucifer este foarte reușit. Unde mai pui și faptul că o bună parte din coloana sonoră este asigurată chiar de Tom însuși, care este și un bun pianist, respectiv cântăreț. Chiar Tom mărturisește, în diferite ocazii, că multe dintre scenele din serial au fost rescrise pentru el, după ce și-a dezvăluit accidental talentul la o seară de karaoke. De asemenea, vreau să o menționez și pe Rachael Harris, care are un rol de suport perfect, fiind elementul care tinde să echilibreze aproape fiecare situație, indiferent cine este implicat.

Ca și linie de filmare, se pot observa unele “îmbunătățiri” o dată ce Netflix a preluat serialul din sezonul 4. Ceva mai multă nuditate, ceva mai multe scene supranaturale, dezvoltare a caracterelor si mai amplă, și multe altele. Nu că până atunci nu ar fi fost personajele suficient de complexe, dar cel puțin partea de nuditate este opera celor de la Netflix. Iar dacă ne luăm și după notele de pe IMDb, putem observa o certă creștere a aprecierii pentru sezonul 4.

Una peste alta, dacă sunteți curioși să vedeți o altă perspectivă asupra ideilor de “Iad pe pământ”, “avocatul diavolului” – psiholog în cazul de față – “ești un drac împielițat” sau dacă pur si simplu vreți să-l întâlniți pe Necuratul, în varianta lui Tom Kapinos, vă invit să urmăriți cele 4 sezoane disponibile pe Netflix.

One Reply to “Lucifer (2015)”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *