M-am gândit că n-ar strica să fac din când în când câte un exercițiu de traducere a titlului unui film sau serial, ca parte a recenziei pe care i-o scriu. Nu doar că asta m-ar apropia mai mult de limba engleză, dar mai ales pentru că titlurile reușesc adeseori să condenseze esența întregului film sau, în cazul de față, a întregului serial. Serial tradus la noi prin „Cum să scapi nepedepsit”. Sună bine, nu-i așa, mai ales dacă ești certat cu legea, doar că spune mai puțin decât titlul original. Cum să scapi nepedepsit de ce? De furtul unei banane sau de comiterea unei crime? Gata, știu: „Cum să comiți crima perfectă”! Doar că nici așa nu merge. Din simplul motiv că producătorii încearcă să justifice, în cadrul acestui serial, mai multe crime.
Spun „să justifice” deoarece crimele nu sunt comise de vreun anti-erou, așa cum ne-am putea aștepta, ci de personajele „bune”. Contextul e următorul: avem 4-5 studenți jucați de actori tineri și deci cvasi-necunoscuți, ce o ajută în afara orelor pe profesoara lor de drept (interpretată de deja consacrata și talentata Viola Davis) în pregătirea cazurilor preluate de cabinetul ei de avocatură, pentru a obține experiență în domeniu, note mai mari sau șansa unei cariere alături de ea. Ca în atâtea alte seriale cu avocați, avem de regulă câte un caz (proces în instanță) per episod, dar aceste cazuri sunt mai mult de umplutură. Conex cu ele și mult mai importantă e povestea de fond, care îi implică pe eroii noștri într-un scenariu criminal complicat și misterios, cu final parțial cunoscut și traseu imprevizibil.
Serialul utilizează o tehnică foarte interesantă, opusă flashbackului: din timp în timp ni se oferă câteva crâmpeie din viitor, în cadrul cărora îi vedem pe acești studenți, speriați și surescitați, cum încearcă să scape de cadavrul unui anumit individ, fără să ni se reveleze cum a murit respectivul și cine l-a omorât. După care acțiunea revine în prezent, când individul respectiv trăiește și este angrenat în diverse relații cu alte personaje, iar noi nu putem decât să ne întrebăm plini de curiozitate care vor fi evenimentele ce vor duce la moartea lui. O noutate pentru mine, această tehnică axată pe prezent cu scurte incursiuni sau proiecții în viitor are darul de a suscita foarte mult interesul spectatorului, tot în opoziție cu flashbackul, care nu aduce nimic nou pe masă, explicând doar mai bine motivațiile anumitor personaje și acoperind eventualele goluri de inspirație ale scriitorilor.
În contrast, scriitorii lui „How to Get Away with Murder” au cuvintele în tolbă iar serialul e bine realizat și cu mult lipici, adică e captivant. Ca gen l-aș putea încadra la dramă și mister, cu unele tușe comice. Și atunci, de ce doar nota 8? Problema acestui serial este legată de mesajul pe care încearcă să îl transmită. Ca să revin de unde am pornit, ni se prezintă niște personaje, suntem invitați în viața lor, începem să ne implicăm emoțional și să ținem la ele, după care vedem că respectivii comit o crimă. Pe care, sigur, producătorii o explică și justifică, că-n asta constă schepsisul primului sezon, dar apoi apare o altă crimă. Și o alta.
Ok, înțeleg că un film e fantezie. Și că pentru a obține un efect cât mai dramatic uneori ai nevoie să recurgi la gesturi extreme. Și că în viață (dar mai ales în filme) există situații limită, ce pot fi privite din mai multe unghiuri și pot justifica anumite fapte aparent reprobabile. Doar că realizatorii și-au pus în cap să justifice cu orice preț nu una, ci o mulțime de crime. Dacă dai divertismentul la o parte, ăsta e mesajul cu care rămâi din „How to Get Away with Murder”. Nu mă credeți când spun că serialul este educativ? Uitați-vă la forșpan: la un anumit moment unul dintre studenți îi reproșează profesoarei că l-a pus pe cineva să mintă în instanță, iar ea îi răspunde că și-a făcut datoria și că trebuie să se decidă dacă vrea să aibă o viață banală sau dacă vrea să devină cineva. Eu am o singură întrebare: unde e busola morală în această conversație? Îngropată, pesemne, în acea viață banală.
A doua mare problemă a serialului este deja omniprezenta corectitudine politică. În 2004 Băsescu a spus, în campania electorală, că unul din cinci români este gay. Și-a retras ulterior cuvintele, declarându-le eronate, dar probabil a obținut efectul scontat: voturilor celor de alte orientări sexuale. Ei bine, unul dintre cei cinci studenți din serial e homosexual. Și asta n-ar fi nimic; dar, când una dintre studente face dragoste, peste imaginea ei este suprapusă, din câte rețin, imaginea unui cadavru. În timp ce scena de amor dintre tipul homosexual și prietenul lui ne este prezentată mult mai romantic și mai pe larg. Trageți voi concluziile de rigoare.
Apoi, tipa din rolul principal, profesoara lor, care era căsătorită cu un bărbat, întâlnește o cunoștință din trecut, o altă femeie care lucra în domeniu, iar între cele două se reaprinde flacăra pasiunii din tinerețe și noi asistăm, încă o dată, la niște scene fierbinți. Mă rog, atât de fierbinți pe cât pot fi niște scene erotice dintre Viola Davis și o altă femeie. Cred că echipa responsabilă de CP a dat ditamai petrecerea cu ocazia asta, bifând simultan mai multe obiective: protagonista era și femeie, și negresă, și bisexuală! Apropo, Viola Davis a primit cel puțin un Emmy pentru prestația ei din acest serial. Nu zic că există o conexiune; doar zic.
M-am oprit din vizionarea serialului când, după elucidarea primei crime, unul dintre personajele cheie comite din senin, în contradicție flagrantă cu felul în care a fost prezentat până atunci, o altă crimă – complet deplasată și neavenită, care nu-și avea niciun rost, pentru un motiv absolut stupid. Eliminând din scenă, cu ocazia asta, un personaj inocent care mie îmi plăcea. Nu va păți nimic, pentru că știe prea multe despre ceilalți ca să fie dat de gol. Adică, pentru că așa e scenariul.
Cu toate acestea, episodul 13 din primul sezon (Mama’s Here Now), având-o ca invitată pe Cicely Tyson, e unul dintre cele mai bune episoade de televiziune văzute de mine vreodată. Treceți-l neapărat pe lista filmelor de văzut, chiar dacă nu intenționați să vă uitați la restul serialului. Și chiar dacă, în perfectă aliniere cu cele spuse mai sus, episodul justifică, la rândul lui, încă o crimă.
De obicei se minte prin instanțe, așa că întrebarea cu busola morală deja și-n contextul realității, nu doar al filmului, ajunge să fie retorică.
Am încercat să mă uit la el la un mom. dat, am renunțat după câteva episoade. Clișee prea multe, nimic memorabil.
Mersi de recomandarea episodului 13, am să mă uit de curiozitate.
Titlul e tradus prost, mi se pare mai bună varianta ta. Sau ar mai fi posibil ‘ucigași neprinși’, ‘crime nepedepsite’, ‘omor fără culpă’ etc.
Da, am auzit că avocații se dedau la tot felul de chestii. Din păcate, pentru că dacă ne gândim care e sensul justiției și ce menire are o instanță – să descopere adevărul -, ajungem la concluzia că am pervertit acest scop nobil.
La titlul, am vrut să arăt că cel original sintetizează foarte bine ideea de bază a serialului, care e dubioasă: cum să comiți crime și să scapi nepedepsit. Asta reiese mai ales dacă vezi tot sezonul.
Traducerea ta: „Crime nepedepsite” cred că e cea mai bună.