De interes public

Să zicem că patronul unei fabrici realizează un lucru nemaivăzut. Cum ar fi faptul că are profit și face angajări de personal cu o specializare care în mod normal te predispune la foame. Nu știu, de chimist, de dătător cu părerea sau de muncitor. Orice din care în România ai toate șansele să nu-ți găsești un job plătit decent, așa că faptul în sine devine, brusc, de interes public. Așa că niște reporteri își mișcă posteriorul la fața locului, să filmeze și să intervieveze. E doar o poveste fictivă, dar mergând pe firul ei, cum vă imaginați că ar decurge un dialog dintre reprezentanții media și patronul nostru? Îndrăznesc să-l conturez eu, mai jos.

Reporterii vin la patron și îi iau un scurt interviu. Filmează oamenii de pe acolo, vorbesc puțin și cu ei, incredibil, firma are profit, nu are contracte dubioase, exportă, face angajări și, cu toate că salariile sunt mai mult decât avantajoase, nimeni nu se înghesuie la poartă. În sfârșit, după ce s-au cules toate materialele importante, reporterii se deplasează la patron și îi spun:

– Domnule, este foarte interesant ce faceți, admirabil chiar, și uite, singura fabrică pe care am vizitat-o până acum și în care oamenii se declară mulțumiți, ați făcut și cutare acțiune în orașul vostru de care n-a scris nimeni, noi suntem încântați că am găsit o asemenea situație pe care să o prezentăm în ziarele noastre!
– Păi mă bucur și eu că m-ați vizitat și că vreți să scrieți despre mine.
– Da, noi vrem să scriem, pentru că este ceva ieșit din comun, numai că știți cum e, dacă scriem, noi prin asta practic vă facem reclamă dvs și firmei dvs. Adică, cum să vă zic, noi scriem, dar dvs nimic?…
– A, păi în cazul ăsta, nu scrieți. V-am chemat eu să veniți aici? Nu voi ați venit din proprie inițiativă?
– Păi am venit, că era de interes public.

Din câte am auzit, la ora actuală presa nu publică nicio informație pozitivă despre nimeni înainte ca respectivul să scoată banul, indiferent cât de mult interes ar prezenta știrea în sine. Cum adică să publici o chestie mișto despre cineva, fără ca respectivul să plătească? Sigur, discutăm pe o poveste fictivă, cazul de mai sus e pur imaginar, că nimeni n-a vrut să cumpere advertoriale la mine pe blog.

Ce concluzii se pot trage de aici? Prima e că mireasma generală emanată de presă e cea a știrilor de la ora 5. Prea puține chestii faine, pozitive sau minunate, în primul rând pentru că nu șochează și nu fac rating și-n al doilea pentru că nu toți sunt dispuși să le plătească. A doua e că marea majoritate a presei (mass-mediei) nu deservește interesul cititorului (publicului), ci al sponsorului. Asta înseamnă că voi nu sunteți beneficiarii ei, ci manipulații ei. Și că știrile – hai să nu zic că toate, dar e o perspectivă sănătoasă să pornești la drum cu gândul că absolut toate – sunt plătite într-o formă sau alta. Fie direct, prin cumpărare de publicitate sau acordare de mici favoruri, fie indirect, prin finanțarea postului, care altfel ar fi falimentar.

Sigur, știrile care contează.

Într-o lume tot mai puțin interesată de „minciunile ăstora de la gazetă” și deci cu o presă pe butuci, banii se mai pot obține și prin șantaj. Se află o știre bombă despre cineva cu influență, un afacerist? Nu se publică, că nu câștigi nimic din ea, ci se merge la respectivul. V-ați întrebat vreodată cine ar cumpăra reclame pe diverse posturi sau în diverse pagini ce nu par să-i aducă niciun client și niciun beneficiu concret, uneori pe bani grei? Păi cel despre care redacția deține materiale compromițătoare și care astfel se asigură că materialele respective nu vor vedea lumina tiparului. Și atunci plătește. Și cum să plătească? Poate să le bage un plic în buzunar, dar asta se poate lăsa cu dosare, sau poate cumpăra publicitate.

Gravă treabă când nici măcar publicitatea clasică, aia care te mințea în mod franc și cinstit, nu mai e publicitate. 🙂 Nu știu, sincer, ce s-o alege de mass-media așa, în 20-30 de anișori. Putem de-o predicție?

2 Replies to “De interes public”

  1. Mai, habar nu am cum e mai bine. Norvegii prezinta la stiri aproape exclusiv realizarile marete, in stil sovietic, si e groaznic de plicticos. Constati ca nu prea te intereseaza extrem de rapid. Imi inchipui ca mamaile si tataile patriei norvege apreciaza, noi astialalti nu prea. Nu neg ca e bine sa fii informat si despre lucrurile pozitive, dar in general cred ca e mai important pentru supravietuire sa le stii problemele sau situatiile cu potential crescut de dus la dracu. Desi nu stiu daca m-as uita nici la astea. Poate doar pentru filmari bune.

  2. Și la noi, înainte de ’89, erau emisiuni din ăstea, care prezentau mărețele realizări. Mai plictisitoare ca noaptea. Unele sunt arhivate pe YouTube. Acum știrile nu-s plictisitoare, dar tot aservite sunt. 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *