Dark City (1998)

Dark City are la ora actuală două versiuni: theatrical (100 minute) și director’s cut (111 minute). Versiunea theatrical se deschide cu o narațiune a unui doctor Schreber¹Dr. Daniel P. Schreber, jucat de un excelent Kiefer Sutherland., ce devoalează o parte din misterul filmului. A fost introdusă la presiunea studioului, care a considerat că spectatorii sunt prea nătângi și superficiali pentru a urmări un film de mister dacă nu li se dau pe tavă, încă de la început, măcar câteva spoilere. Versiunea director’s cut sare peste această introducere și ne prezintă un tip care aparent suferă de o profundă și totală amnezie.

Motivul amneziei a stat cu siguranță la baza multor filme și cărți. Îmi aduc aminte, de exemplu, de o astfel de carte citită în copilărie al cărei titlu nu-l mai rețin, un thriller polițist despre un bărbat care se trezește cu o soție pe care n-o cunoștea, deși cei din jurul lui – împreună cu femeia – susțineau că se înșală și că ea chiar îi este consoartă. Polițist pare să fie și scenariul din Dark City, cu un ins²Rufus Sewell nu este unul din actorii mei favoriți, dar cred că aici este o alegere potrivită. care se trezește într-o cameră de hotel fără să știe cum a ajuns acolo, cine este și nici măcar cum îl cheamă. Lângă el, întins pe podea, se află cadavrul unei prostituate – una dintr-o serie de mai multe, după cum va afla citind bucățile de pagini de ziar aflate în buzunarul de la haină. Avem și aici o soție³Jennifer Connelly pare ușor ștearsă aici, dar asta pentru că așa îi cere scenariul. Este, dacă vreți, un fel de Ileana Cosânzeana din poveștile românești. Privind-o mai atent, aș zice că joacă foarte bine. – frumoasă și iubitoare – care lui îi este complet străină, dar, spre deosebire de romanul citit de mine, în Dark City ne dăm seama destul de repede că intriga este mult mai adâncă decât a unui simplu caz polițist.

Dark City se află la confluența dintre mister, science fiction și filmul noir. Coloana sonoră, compusă de Trevor Jones, este superbă. Atmosfera e oarecum ciudată, cu străzi și clădiri slab iluminate, într-o tonalitate aproape alb-negru, cu ușoare nuanțe de gălbui. Cadrele sunt largi, dar nu ni se oferă o perspectivă de ansamblu care să ne permită să încadrăm orașul într-o hartă spațială sau temporală. Putem găsi elemente ce ne duc cu gândul la anii 1940, dar și aspecte futuristice sau mitico-fanteziste, a-la Gotham. La senzația de straniu contribuie și starea generală a oamenilor, care par ușor absenți sau în semi-transă. Singurul fragment viu colorat e amintirea unei plaje albastre din copilărie, Shell Beach, ce devine treptat un fel de țintă a personajului principal. Urcat într-un taxi, el vede o felicitare cu plaja în cauză și îl întreabă pe șofer dacă știe drumul spre ea. „Glumești? Eu și soția ne-am petrecut luna de miere acolo!”, îi răspunde acesta, dar apoi nu-și mai aduce aminte traseul exact. După cum vom vedea, nu va fi singurul. Și astfel, urmărit simultan de poliție⁴Actorul meu preferat din acest film este William Hurt, dând viață inspectorului Frank Bumstead. și de niște indivizi bizari cu chipuri palide, forțat să rezolve jocul de puzzle în care se află, eroul nostru începe să realizeze că e ceva foarte în neregulă cu orașul respectiv.

Dark City a constituit o puternică sursă de inspirație pentru ceea ce avea să devină filmul de referință al fraților/surorilor/whatever Wachowski, The Matrix. Comparativ cu epopeea lui Neo, e mai puțin finisat și mai puțin prizabil sau comercial, luptele și bugetul fiind la rândul lor mai slabe, dar la nivel de intrigă, de suspans și de simbolistică îi este chiar superior. Abia și-a scos banii la rularea în cinematografe, dar a obținut în timp un renume formidabil, ajungând să fie considerat de mulți drept un film cult. Iar între acești mulți mă puteți include și pe mine.