Când vom scăpa de PSD? O întrebare care sunt sigur că stă pe buzele multor tineri de azi, în topul preocupărilor lor, alături de întrebarea când vom scăpa de Ion Iliescu. Ultima e atât de ardentă încât cineva, înțeleg că două persoane, au creat chiar un sait cu adresa amuritiliescu.ro, care afișa o poză cu fostul președinte și textul „încă nu”. Ceea ce din punctul meu de vedere indică o obsesie oarecum la limita patologicului; dacă credeți că viața lui Iliescu v-a afectat sau vă afectează într-o atât de mare măsură, poate ar trebui să vă faceți o programare la un psiholog. În sfârșit, între timp saitul a răposat; Ion Iliescu e bine mersi. Revenind la PSD, Hari Bucur Marcu opinează că momentul de colaps e aproape:
Așadar, recenta înscriere a lui Cosmin Gușă în PSD marchează faptul că PSD-ul este pe ducă. S-ar putea să fie o ironie la adresa abilităților strategice ale lui Gușă; lăsând asta la o parte, PSD-ul este, totuși, la fel ca Ion Iliescu, bine-mersi. Și nu va dispărea prea curând. De fapt, eu nu întrezăresc la orizont nicio dată la care el ar putea să dispară. De ce nu va dispărea? Pentru că nu există alternative. Prin alternativă înțeleg un partid care să aibă același limbaj, să urmeze aceeași ideologie și să promoveze aceleași valori. Deci, PNL-ul nu este o alternativă la PSD, USR-ul nu este o alternativă la PSD, PMP-ul iarăși nu, UDMR-ul nici atât. În caz că vă întrebați, Pro România nu este o alternativă la PSD; Pro România este chiar PSD, de aia cred că cele două partide se vor uni mai devreme sau mai târziu.
Un partid nu este definit de oamenii care îl compun; un partid este definit de oamenii cărora li se adresează, pe care îi reprezintă și care îl votează. Cu alte cuvinte, faptul că vedeți un partid conservator, care vorbește despre valori tradiționale, înseamnă că aceste valori sunt în asentimentul unei mari părți a populației române. Faptul că există un partid care își face campanie electorală folosind cele mai grosiere forme de manipulare, ca găleata cu făină și ulei, spre deosebire de alte partide, ca USR-ul, care folosesc forme mai subtile de manipulare, arată că există încă mulți oameni gregari, care se cere să fie manipulați în acest mod. Faptul că se promit pensii și ajutoare sociale mai mari, în detrimentul unor investiții economice, arată că avem un mare număr de pensionari și asistați social. Și așa mai departe.
După cum vedeți, PSD-ul cristalizează aspirațiile, gândurile, emoțiile și nevoile unui mare număr de români, de asta există și de asta are succes, nu pentru că ar fi condus de strategi mai mult sau mai puțin străluciți. Și o să continue să existe cât timp n-o să apară un alt partid făcut din același aluat, care să poată capta atenția electoratului PSD. Și deocamdată eu nu văd un astfel de partid. Dar chiar presupunând că o să apară, care va fi diferența? Vă bucurați că veți scăpa de PSD? Veți da peste aceiași oameni politici, doar că vor avea o altă culoare și un alt nume. Dacă de exemplu își vor lua culoarea portocaliu, cum avea PDL-ul lui Băsescu, veți înlocui „jos ciuma roșie” cu „jos ciuma portocalie”; în rest nu se va schimba absolut nimic.
Nu-i așa că-i interesant că pentru a determina traseul viitor al unui partid politic, înainte de a te uita la cine-l compune trebuie să-i examinezi cu atenție pe cei care-l votează, dat fiind că partidele nu sunt altceva decât una dintre oglinzile societății actuale? Inversa este de asemenea valabilă. De altfel, aș fi curios să citesc cum vedeți voi societatea românească de azi și ce puteți spune despre ea strict pe baza analizei partidelor care compun scena noastră politică. Cum i-ați putea caracteriza pe români, uitându-vă la ce partide îi reprezintă și la cum sunt ele.
Și da, jos PSD, jos Ponta, jos Băsescu, jos Tăriceanu, jos Iohannis, jos Barna și toți restul. Jos cu ei, că toți sunt corupți, nici măcar nu mai discutăm despre care-i incoruptibil ci despre care-i cel mai puțin corupt, sau nepăsători, sau proști, sau aserviți altor interese, sau toate la un loc! Jos, la groapa de gunoi a istoriei cu ei! Doar că… pe cine punem în locul lor? Cineva care să ne și reprezinte.
Păi să-l mai lăsăm puțin pe Barna, și mai vedem după, zic…
Mi-ai lipsit pe-aici, virtual, apoi te-am si uitat, wellcome back 🙂
Femeile și nevoia lor constantă de atenție, în lipsa căreia te uită rapid. 😀
Eu nu sunt fan Barna, am mai spus-o de altfel. Adversarul lui direct este Iohannis; mă gândesc că-i destul de probabil să-i vedem în turul doi. Nici pentru Iohannis n-am prea multă afecțiune; a alege între cei doi se reduce la a alege între două ramuri ale serviciilor. Dar cu Barna nu votez. Oricum, îți faci speranțe deșarte, omul e un ilustru anonim și candidează la funcția supremă în stat.
Pe de altă parte, USR-ul prinde avânt de la an la an. Așa că, dacă o să ajungă cândva la guvernare, o să am ocazia să-i comentez live activitatea, să vezi și tu de ce nu-mi place, că acum mi-e lene să merg în urmă, la Cioloș, să văd ce-o făcut, ce-o reparat și ce-o stricat.
Eu cred că votez cu Paleologu. 🙂
Nu cred ca PSD-ul va disparea vreodata. De ce sa dispara? Cea mai buna varinanta, chiar daca usor utopica, ar fi sa se ridice la standardele unui partid de stanga (sau centru stanga) modern, pentru ca de asta duce lipsa clasa politica romaneasca. Toti o ardem ca suntem “de dreapta”, sau eu stiu ce alte doctrine politice pe care oricum nu le intelegem, dar la prima greutate, vrem sa ne ajute statul.
Nu stiu de ce oamenii au impresia ca daca lucreaza in corporatii, unii poate pe salarii mult peste medie, se cred brusc “de dreapta”, cand, pana la urma, in afara de venituri, nu se deosebesc deloc de un banal muncitor “la banda”.
Cum e societatea romaneasca? Exact ca si partidele politice: oprtunista. Mai o ciupeala, mai un “las’ ca merge si asa”, “de ce sa fac eu, daca nici cutare nu face”, “Mie ce-mi iese?” etc.
Si, desigur, “M… PSD!”, “Jos ciuma Rosie”, “Vrem o tara ca afara!” si alte slogane din cateva cuvinte care nu exprima, de fapt, nimic concret.
Cam așa ceva. Suntem liberali dar înjurăm PSD-ul că ne-a răpit posibilitățile, că nu ne asfaltează drumurile și că din cauza corupților lui n-avem bani, lol. Păi ce liberali suntem noi, dacă așteptăm ca statul să ne dea?
Eu sunt de parere ca un popor are fix conducatorii pe care-i merita si ca e absolut natural sa fie asa. Si da si mie mi se par execrabile chestiile cu moartea lui Iliescu. Nu ca mi-ar placea de el, dar atitudinea celor de fac comentariile/glumele denota marlanism gretos si infantil (cu mici exceptii in care anumite caricaturi sunt totusi irezistibil de haioase).
Părerea ta coincide cu părerea mea. 🙂
Tot zic și eu că nu-i musai să scăpăm de PSD, cât să ne educăm copiii în conformitate cu valorile înspre care tânjim, se pare că. Pe de-o parte, înțeleg: e mai ușor să arăți cu degetul un vinovat și să vrei să-l ștergi de pe fața pământului. Alternativa e să stai să analizezi toate mecanismele și conexiunile prin care ne-am creat societatea actuală + să „lupți” pe mai multe fronturi, nu doar pe ăla politic de băgat câte-un Dragnea la închisoare, de sperat simbolic la moartea vreunui Iliescu, de tras o linie între noi și pesediști etc. Alternativa ar însemna să ne privim mai atent în oglindă, dar și să ieșim din bula noastră cool și să-i cunoaștem pe oamenii de lângă noi, ăia „proști și analfabeți care votează cu PSD”.
M-aș bucura să scăpăm de PSD, la fel cum m-aș bucura să resetăm toată clasa politică. Dar pentru asta ar trebui să ne resetăm întâi noi, ca societate. Nu ai cum, altfel. Partea bună în toată povestea asta cu ciuma roșie e că oamenii par să devină mai conștienți de cât de toxică și șubredă este societatea noastră, chiar și dincolo de PSD. Cumva, mi se pare că s-a schimbat foarte mult „normalitatea” și ceea ce considerăm a fi ok.
Lulu (bun venit în noua variantă de toamnă, că oricum nu-ți plăcea ție luna iulie), problema nu-i doar că PSD-ul reflectă o parte a societății și deci trebuie să ne schimbăm, problema-i că toate partidele sunt așa. Sau în fine, marea lor majoritate. În rest da, singura șansă este propria noastră evoluție, ca societate.
Deci noi avem o maaare problemă de comunicare, nicicum nu o pot stabiliza :)))
(Iar) uitasem că ți-am spus ceva, wp nu mi-a dat nici un semn că ai fi răspuns, culmea, nici gmail-ul de data asta, am ajuns aici că te-am “văzut” adineauri la mine… Și nici reply nu pot, așa că scriu un comm nou.
… De fapt, știi ce, lasă că-l scriu lunea care vine, atunci nu mai vorbim ipotetic.
P.S. Cu Paleologu, în afară că mi se pare foarte scăpătat, n-am nimic 🙂
P.S. 1. Ia te uită, nici site-ul nu mă mai ține minte, mi-a cerut iar adresa de mail.
La mine nu se poate da reply, Issa. Nici eu nu dau reply la comentariile voastre de aici. Am scos opțiunea de reply pentru că îmi displac comentariile imbricate, cu reply la reply la reply. Probabil de aia nu te anunță WordPress-ul când primești un „răspuns”, pentru că nu-i un răspuns (reply) propriu-zis, ci un alt comentariu la articol.
O soluție este să te abonezi la comentarii, bifând opțiunea corespunzătoare de sub căsuța de comentarii atunci când comentezi. Are efect per articol. Adică ar trebui să primești un mail de fiecare dată când cineva își mai cască gura pe pagina asta. O altă soluție este să verifici comentariile data viitoare când intri la mine pe blog. Blogul afișează și o listă cu ultimele comentarii, pe calculator se vede sus în dreapta, pe mobil presupun că jos, sub articole.
Putem vorbi și luni. 🙂 Eu zic că iese Iohannis, bătând-o în turul 2 pe Dăncilă. Tu?
M-am abonat la comentarii, dar ce crezi… Tot manual trebuie să te caut, căci nu pot intra de pe mail, imi spune ca “link suspect, acest link directioneaza catre un site care nu prezinta incredere. Sigur vrei sa continui la opozitie.eu”? Iti trimit poza pe mail daca nu ma crezi.
… Dincolo de ris, ca eu am ris o gramada, n-am avut tupeu s-apas, am in antivirusii mei aceeasi incredere ca in site-ul tau :)))
So… hai ca mai vedem luni!
Trimite o poză, să văd ce fel de mesaj e ăla.
Ți-am trimis 🙂
Azi văd că nu mai ești suspect, erai numai la comment-ul trecut.
Numai SF-uri într-o tehnologie care ar trebui să meargă șnur.
Dacă mi-ai trimis mail, încă nu l-am primit.
Tu de pe ce intri pe bloguri: calculator sau telefon?
Păi n-am vorbit vreo lună despre asta? De pe telefon… 🙂
mda! un alt articol marca lotus/aldus/hocuspocus.
că n’aşa, când eşti apologetul latrinelor lu’ dom’ profesor, schepsis-ul jucat bine, loveşte aidoma unui baltag în glagoria proştilor de pretutindeni: adânc, carevasăzică. şi cum nici io, n’oi fi vr’o GIZĂS oareşcare, nu-i treaba mea a-i (i)lumina amu, în prag de alegeri. că n’aşa? a lor fi’va Împărăţia de pe urmă.
iar dacă tot m-o mâncat la bâzdâc s’adăst p’acilea, şi cum afinitatea mea ‘nspre boulenii jigăriţi, tinde muuuuult către- ce coincidenţă, nu? ha ha: stânga!- minus infinit, te anunţ că nu mă mai trec demult fiori reci pe spate legat de subiect. las grija psd-ului (a se citi pizdoiului), milioanelor de diligenţi cretini, ce doar din prostie şi interes deşănţat, continuă să-i voteze. go for it, dară!
so… cât timp mama proştilor e mai mereu embarasada ( ca să răspund întrebării de’nceput) băzdâcul pizdoid, n’o dispărea ever. dar/doar are nevoie -femeile ştiu de ce!- de duşuri reci. locale şi nu numai! 😆 plus Dermoxen Lenitiva de trei ori pe zi, indeed. recomandarea mea. dacă nici aşa nu trece, apăi musai trebuie încercat cu detartrant sau, mno… o altă mamă mai open mind, ar fi taman bună. cred
… dar ce ştiu eu. succesuri, zic
hai că vorbesc prea mult depre luzări
şi cre’că mai interesant ar fi fost un articol (fără schepsis) cu titlul :
TU DE CE NU VOTEZI PSD?!
ş’atunci ţi’aş fi spus (poate) de ce n-am putut vota vreodată cu ăştia.
anyway. aş fi avut mai multe de spus.
…
despre candidaţi?
BLEAH!!!
dar de votat voi vota. n-am lipsit niciodată by the way!
…..
@Cotelin
Eu nu intru pe bloguri de pe telefon și habar n-am ce se petrece în lumea voastră mobilă. De pe calculator nu intri niciodată? Dacă da, aceleași dificultăți le întâmpini și acolo?
@nostratella
încă un comentariu marca nostratella
Iata-ma si pe pc, unfriendly place, brrr, nici identificata n-am ramas, scriu asta, ma duc sa votez si ma-ntorc la telefon, oricum ar fi el…
Vad ca nu iti cere moderare, se posteaza direct, dragut din partea cui o fi 🙂
Deci de pe calculator blogul se poate accesa ușor. Și cu asta, iată, ai o soluție pentru a putea comenta lejer! 🙂
Pe cine punem în loc. Asta-i întrebarea. Răspunsul e că niciodată un om de caracter, dușman al compromisurilor, incoruptibil și neșantajabil n-o să ajungă politician. Pentru că nu i se propune și nu i se permite. Și poate că nici nu-și dorește. E o utopie să crezi că există politică fără compromisuri, fără malversațiuni, fără ipocrizie, demagogie, oportunism, lipsă de scrupule. Din acest punct de vedere, nu există „aici” și ”afară”. Peste tot e la fel. Nivelul de trai diferă. Poate și sentimentul utilității sociale. Care „aici” tinde către zero.
Ai dreptate: nici nu i se propune, nici nu i se permite și, peste toate, probabil că nici nu-și dorește. De ce te-ai băga într-o groapă cu rahat, dacă nu ești muscă? 😀
Mie îmi place România. Așa, cu nivel de trai precar și drumuri neasfaltate, e ca o domniță îmbrăcată mai modest, mai tradițional, nefardată și nesiliconată, dar frumoasă. Cei cărora nu le place – că văd și eu pe net o grămadă de dejecții la adresa propriei țări din partea unora care afirmă le e jenă că sunt români – well, lumea-i mare și largă, nu te reține nimeni aici, frate.
https://i.postimg.cc/mgjNQskJ/muiepsd.jpg
Off-topic » nici eu nu primesc înștiințări despre comentarii, deși am bifat căsuța. Nu-i grav, că oricum mi-am (tot) propus să nu mai fiu ca vremea, așa că verific când ajung pe-aici (mai des) 🙂
Mulțumesc de primirea caldă-n cel din urmă ceas de toamnă 😀
Mei, da’ ce-i cu pretenția asta de a primi notificări? Ăsta-i ca-n bancul cu nu bateți la ușă, ies eu din când în când. Bateți la ușă dacă vreți să videți cine-o mai comentat! 😀
Nu știu ce are, dacă zici că nu merge, eu evident nu folosesc opțiunea, fiind blogul meu. Dar dacă vă abonați prin RSS? Așa ar trebui să meargă și scăpați de spamul de pe mail: https://opozitie.eu/comments/feed/
:)))) poate nu merge din cauza psd, uite că nu-s singura! Și nu-i singurul lucru care nu merge din cauza lor.
M-or fi infectat ăștia, trebuie să scot toate nuanțele de roșu de pe blog, că par imagini da-s ciumă!
Revenind la un ton mai serios, Isabelo dragă și tu Lulu, faceți-vă un cont pe un cititor de RSS-uri mai serios, cum ar fi Inoreader sau Feedly, adică nu WordPress.com, adăugați acolo toate blogurile care vă interesează și verificați dintr-un singur loc când și unde apar articole noi. Puteți adăuga și feed-ul pentru comentarii și vedeți când apar comentarii noi pe blogul în cauză. Sau puteți adăuga feed-ul pentru o anumită categorie, dacă nu vă interesează decât acea rubrică, sau doar pentru comentariile de la un anumit articol. Există și extensii de browser care transformă această abonare într-o chestie de două clicuri. Dar asta pe calculator; dacă intrați pe bloguri în principal de pe mobil, ce să zic, tristă viață… 🙂
Intrați și voi în secolul XXI, cu alte cuvinte, și eliberați-vă de cititorul WordPress, că nu sunteți muncitori pe plantația lui.
Lol, deci aici nu ne-nțelegem noi, acum înțeleg, eu vreau să-mi aduc totul pe telefon, că nu umblu cu pc-ul după mine…
Vreau în secolul 20, pe plantație, all in one.
Păi nu există all in one. Poți să-ți iei o cameră foto bună la făcut poze, un calculator bun la internet sau un telefon prost la amândouă. 🙂 În sfârșit, presupun că Feedly are și aplicație de mobil, unde tot ar trebui să bată WordPress-ul. Dar pe telefon ești mult mai limitată la modul general.
Uite, acum îți răspund din wp, pentru că te-am căutat eu în readerul lui și da, numai așa îți pot comenta cum îmi place mie. Dar de la tine nu primesc notificări pe wp dacă îmi răspunzi acum, de ex, ci doar pe mail. Deschid mailul, citesc, apăs pe “răspunde”, asta zic eu prin “via mail”. Dar… las-o așa, că eu am lăsat-o, sînteți doar 2-3, mă descurc.
Așa cum îmi comentezi acum, îți intră comentariul în spam. A trebuit să ți-l scot de acolo. Cred că pluginul meu de spam te consideră robot, deoarece comentezi într-un mod neobișnuit (printr-o aplicație, nu printr-un browser).
Notificări într-adevăr nu se trimit de la mine. Pentru că nu există buton de reply. Mie nu îmi plac comentariile pe două sau mai multe niveluri, motiv din care la mine comentariile curg pe un singur nivel. Nimeni nu primește reply. Ceea ce scriu eu acum nu este un reply la ce ai spus tu (din perspectiva wordpress-ului), ci un alt comentariu adăugat la articol. Deci da, trebuie să intri pe blog (sau pe mail, unde te-ai abonat) ca să vezi că au mai apărut comentarii, dintre care unele pot fi răspunsuri la ce ai scris tu.
La chestia asta n-am de gând să renunț, că nu-mi plac mie replicile. Sorry. Pe de altă parte, dacă comentezi prin mail, cred că nu mai intri în spam. 🙂
… “Comentezi într-un mod neobișnuit…” :))) deci la ce ziceam eu normal la tine e neobișnuit, evident și invers.
Cum spuneam, ok, lasă-le așa, deși da, eu așa aș fi vrut să comentez, “neobișnuit”!!!
Doliu mare, bro… Ştiu.
Mi-e milă de tine.
De voi toţi…
…..
asistaţii lu’ peşte prăjit.
De tine nu ți-e milă?
What’s that supossed to mean, bro?!!
îţi pare a-mi lipsi ceva???????
Socialmente, dăcât… mă doare la pălărie de endemicitatea celor ce stau cu mâna’ntinsă.
Pt orice.
Un dolar mai dau şi io… da’…. mă leşi?!
hai să fim serioşi.
Hai, bagă capu’n bernă!!!
Ş’amu, serios! nu te mai uita la teveul ăla unde mai toţi se gratulează cu dom’ profesor!
…Ha ha, să pierzi de atâtea ori iar tu s’o tot ţii langape… stânga… e semn clar de impotenţă BRO!
BERNĂ, zic 😆 😆 😆
Primo, n-am votat cu PSD/ALDE niciodată, la niciun fel de alegeri. Asta cu toate că am neamuri în PSD și cunoștințe în ALDE. Secundo, sunt apolitic. Tertio, am și uitat de când mi-am reziliat contractul de cablu, că-l plăteam degeaba. Televizor am, dar pe unul l-am dat, unul stă degeaba și pe unul îl folosesc ca monitor (la el mă uit și la filme, pe care le pornesc de pe calculator). Quarto, nu mă întreține statul, mă întrețin singur. Deci, la cât de bine citești oamenii, nu ți-e milă și de tine? 🙂
Bey,
primo…bleah, şi…..
Mda, aş fi putut începe’n stilul tău, da’ tare mi’e că nu mă pot opri pe la duodecimo…. şi cum pân’la ultimo m-ar cam lovi plictiseala, s’o scurtăm zic!
Dacă ţi’ai propus să mă faci să plâng, apoi să ştii c’ai reuşit.
Să plâng de râs, nu al’ceva. Nu te’mpăuna gratis, ca pesedeu’!!! Că pare că şi tu- aidoma LOR, aţi cam uiat că… (noi!) ne cam cunoaştem de ceva vreme. Anyway. Cel mai tare mi’e că mă confuzi cu proasta sa(i)tului. C’aş fi putut trece uşor peste aia cu întreţinutu’ singur, care btw, nu se prea pupă cu partea în care spuneai cân’va(o tempora!) că locuieşti: (singurică) cu mă-ta şi sor’ta. Mă leşi!
……..
Bă!
-s’ajung totuşi la ultimo!
Om fi proşti câţiva, da’ nu toţi… fatăăăă (a se lua cuvântul în ambele sensuri)!
Că io abia aştept să-mi explici cum dreaku ai tu acces la internet în rrom’nica (nu vorbesc de telefonie), fara să fii abonat la cablu (oricare ar fi el!)
A! Stai că m-am prins. E clar.
Tu mai mult scrii pt…. gen, szuperbloagării@cotlin.
Mă rog. Gusturile nu se discută!
*Doar nu mă mai ILUMINA, te rog!
Şi nu mai atenta la glagoria mea pls, că te daula judecata psd, şi nu ţi’o fi bine.*
Quinto, nu locuiesc cu mama și nici cu sora. Sexto, nu am scris niciodată pentru SuperBlog, de care am și făcut bășcălie în trecut, pe alte meleaguri, pe când blogul ăsta nu exista. Da’ nu exclud ca la un moment dat să scriu, adică nu văd problema. Imho, ar fi o monetizare mai onorabilă decât a multor jurnaliști. Dar până acum n-am făcut-o!
Mai zi! Apropo, în ce dai, în bob de cafea? 🙂
m ai facut oarecumva tiganca imputita, sau mi s a parut
Lol, ce părere proastă ai despre țigani! Dacă aș fi vrut să te înjur, aș fi zis altceva, gen că ești proastă. Țiganii nu sunt o subspecie de oameni și nu sunt obligatoriu împuțiți, așa că nu pot jigni pe nimeni considerându-l țigan. Am zis că dai în bob, adică că le scoți de la tine, fără nicio acoperire. Pentru că ai făcut o serie de presupuneri sau chiar afirmații despre mine, ca și când m-ai cunoaște, iar ele sunt toate false.
Lol,
cre’că ţi se năzare. Aka, despre ţigănie.
Că nu ştiu să ne fi conversat vreodată pe subiect, btw!
Anway, dăcât proastă mai bine gipsy, cred…
Cât priveşte presupunerile, ori afirmaţiile mele în ceea ce te priveşte… nu mă provoca, zic.
……..
”…presupuneri sau chiar afirmații despre mine, ca și când m-ai cunoaște, iar ele sunt toate false.”
Crezi?!
Îţi spun pt ultima dată:
nu mă confunda, PLS!
Şi nu mă băga’n tagma celor cu… #cotlin!
(ştiu secundă de secundă tot ce faci.
doar că nu mă intere!
dar dacă m-ar!???
Don’t fuck with me, bro.
…am fost în calc. tău de atâtea ori…..
… dacă vrei, îţi bat la uşă într’o zi;
am toate datele despre tine, crede-mă!
… tu ştii că se poate asta. dacă ai cu ce.
Eu pot. Pt că am cu ce!)
………….
Aldus, ce-am făcut deosebit, să beneficiez de un hashtag, ai idee? În afară de a nu fi niciodată vulgară 🙂
@Issabela
Bănuiesc că ai participat la Superblog, de vreme ce te-o menționat mai sus în sintagma „szuperbloagării@cotlin”. Nu-ți pare bine că ai o stalkeriță? 🙂
@nutella
Auzi, mi-ai dat seama cum să te înjur: te fac curajoasă! De exemplu, țin minte că parcă mai demult n-aveai blog. Între timp ți-ai deschis unul. Ori să-ți expui gândurile și opiniile pe taraba internetului, astfel încât oricine să ți le poată citi și critica, denotă deja curaj. În spiritul acestei evoluții personale, îți urez să-ți mai deschizi fo’ două-trei bloguri. Toate ca cel de acum, adică private! 😀
PS: Da’ de ce-mi tot intri în calculator, hoață mică ce ești? Dacă știi unde locuiesc, bate direct la ușă și te ajut să-ți rezolvi fantezia sau fetișismul ăsta. Nu-s chiar așa pretențios, să știi.
Aldus, nu, nu servesc obscenități, tocmai am blocat vreo trei d-astea diferite cu același ip. Deși credeam că eu nu… 🙂
Vă las acum definitiv, nu-mi produce plăcere la nici un nivel întîmplarea.
Păi obscenitățile sunt întotdeauna hrana celui care le proferează, nu a celui care le aude. În rest, n-o cunosc pe nutella decât de pe net și n-am povestit niciodată cu ea despre tine, deci nu știu de ce te-a menționat. Adică să nu crezi că dacă mă conversez cu ea în comentarii, am habar cine este sau ce hram poartă! N-am. Da’ spre deosebire de tine, pe mine intervențiile haterilor, atunci când nu mă lasă indiferent, mă amuză. Iar dacă se obosește să-mi lase un comentariu pe blog, bun, rău, de dulce sau de acru, uneori îi răspund. De șters n-am de ce să i-l șterg, că nu cenzurez părerile altora, sunt liberi să mă înjure cât vor, care-i problema?
Nu trebuie să justifici diferența dintre standardele fiecăruia 🙂
Standardele te privesc pe tine, nu pe alții. M-ai văzut vreodată vulgar? Trebuie să înveți să fii imună la ce nu-ți place și să râzi de cei care te înjură.
Nu e cenzură, e doar silă față de răutățile gratuite care se hrănesc din toleranțe inutile. Totuși.
Scuze, te rog, regret intervenția, fără să te rog să consideri că n-a fost. Nu mai am nici curiozitatea de a ști de ce-s stalker-ită, am înțeles ceva. E ok.
Da’ nu se hrănesc din toleranțe, se hrănesc din reacții. Faptul că te afectează, faptul că reacționezi (inclusiv cenzurându-i, și de asta cenzura nu-i niciodată o soluție, decât pe termen scurt și în aparență) îi stimulează să continue. Dacă vrei să scapi definitiv de ei, ignoră-i suveran.
Ești stalkerită pentru că ești pe net, ce întrebare-i asta? Crezi că ești singura? E o fază prin care aproape toți blogării trec și din care nu toți reușesc să și iasă. Au fost cazuri de oameni care și-au închis blogul la prima contră virtuală mai puternică, pe motiv că netul nu-i globul de cristal pe care și-l imaginau ei. Dacă ești pe net, dacă vrei să fii pe net, trebuie să înveți să te doară-n paișpe’ de părerile altora despre tine.
Concret, nutella asta se pare că mă stalkărește pe mine, de vreme ce o văd comentând aici uneori, și probabil că de la mine ți-a luat urma. Mă rog, o mai stalkerește pe Cudi – cu care nu se ceartă -, da’ tu n-ai fost pe acolo. Și te înjură pentru că te-a perceput drept o prietenă de-a mea. 🙂 Iar la mine cred că a ajuns de la Renata, dar nu mi-am bătut capul să verific. N-are decât să comenteze, mai am și eu cu cine schimba două vorbe în lipsă de trafic. Să mă supăr că mârâie la mine? Lol. O invit la o pâine cu ceai, da-mi pare că-i plecată din țară.
Nutello, ești în România au ba?
Îți dai (sau îți zic eu, dacă nu) seama că nu mă opresc din drumul meu. Faptul că am o reacție, fie și de dezgust, la asemenea specimene și chiar la cei care se pretează să le întrețină din plictiseală denotă doar empatie. Că nu-s lipsită.
Noapte bună, Aldus 🙂
Sunt două extreme: să ieși tu de pe net sau să încerci să-i scoți pe ei – cel puțin de pe blogul tău. Tu ești la extrema a doua.
Noapte bună. 🙂
Lotuse’n pana mea!
Cine puii mei vă stalkerește, nebunilor?
Că doar, numa n’oi dormi de grija voastră, preţioşilor care sunteţi!
Mă leşi?! Păi să fii mândru că’ţi mai trec pragul din când în când, şi că nu te-am uitat. (că d’abia am put intra la ce trafic ai) Iar când o fac, o fac doar ca să mă ”dixtrez” de şi la tâmpeniile tale; îmi dă aşa o stare de relaxare şi linişte… aproape bisericească. Mulţumesc cu pioşenie, dară.
Iar tuşa aia cu ”înjurăturile”… urât. Doar de la tine putea veni. Poi, d’acolo de unde vin eu, bro, înjurăturile încep cu ‘zda mă-tii! Se termină cu… f’tu’zgura mă-tii şi’o flegmă pe caldarâm drept patalama la sudalme! Mda. Da’ de unde? Cu cine? Mitici de doi lei căcat, dăcât. C-amu chiar nu m’oi face nica, apropo de vexaţiunile domniilor voastre de mitici săraci cu duhul, cu mintea’n anii 50 şi cu pele-ul 500! făcut ţăndări (la lampă mă refer). Că vă filează ( nu!) doar o lampă, se ştie de multă vreme. Şi nu cre’că’i treaba mea acuma, să vă bag eu tamnesam, în noua lume digitală. Voi încă n-aţi înţeles’o pe cea cu lămpi…apăi…
Îmi pierd timpul, zău aşa. Să vă lumineze Domnul zic.
Ori veoricadăncila! Sau ăla cu românika NORMALĂ!
În ceea ce’o priveşte pe vexata de serviciu… sorry!
Două mâini am pupat la viaţa mea: mama şi tata. Capisci?!
Cururi?! Tot două: fata mea, băiatul meu. Do you understand?!
So. Nici nu te-am înjurat… nici al’ceva. Am comentat pe blogul lu’ neica nime, ş’am pomenit’o tangenţial pe zerobarat. Ce atâta supărare! Trebuie să iubim pe toată lumea, sau ce? Nu putem fi oare în dezacord unii cu alţii, fără să ne ofuscăm? WTF! Înţeleg că ţi’ai găsit calea, drumul. Go for it, girl. Mă pot pune eu pavăză? No way. Doar că…
Intrând oarecum fortuit la matale pi blog, m-am stropşit oleacă c’ai putea face parte cumva, din rândul cadrelor didactice. OMG, mi’am zis atunci! Acum, odată cu cititul în diagonală a ultimului articol de pe szuperblogul tău- de largă circulaţie pupincuristă, BTW- m-am mai liniştit. Am aflat că eşti doar în comitetul ăla de părinţi sau ce’o fi. Poate chiar şefa. Bravo, ce să zic? Ăsta da statut. Nu mai vorbesc de standard. So, nu mă’ncearcă vr’o îndoială: banii copiilor sunt pe mâini bune.
Educaţia? Păi atâta vreme cât cei ca măriaTA nu şi’or băga nasul în trebile dânsei… mai are o şansă.
Altminteri… urmează-ţi drumul.
Cu poeziile las’o mai moale.
Că dacă până şi @mamabee, te’o tras de cosiţe… e semn rău.
N-ai absolut nici o treabă, crede-mă. Cum n’ai vreo treabă cu nica.
Părerea mea!
PS. Da, măi lotuse. sunt. vrei să vii la mine?
da’ , vin la anu’nainte de Paşti.iar de’i găsi un lotus pe prag, ofi de la mine
PS2 când ţi’i schimba peleul ăla, oi mai veni p’acilea. ha.
Dacă ai copii, cățel, purcel și șofer, degeaba ești sau vii, că viii cu viii și aldușii cu lotușii. Io sunt om serios. Sau mai întâi trebuie să-mi arăți o poză, să văd dacă merită.
Și-ți mai dădeai cu presupusul despre mine c-aș fi bătrân…
PS: Vezi? Acum te-am înjurat. Și nici măcar n-am menționat vreun organ.