Există două tipuri de bogății: o bogăție exterioară, materială, fizică, dată de banii și bunurile deținute, care-ți permite să trăiești mai confortabil, să mănânci mai bine, să ai o mașină mai luxoasă, să te învârți în cercuri mai alese, și o bogăție interioară, dată de dimensiunea intelectuală și sufletească a ființei tale. Cred că Eminescu a spus ceva de tipul ăsta, dar nu mai rețin unde. Mi-am notat în schimb o poezie care mi-a plăcut mult și pe care v-o redau în continuare:
Teatru – Virgil Carianopol
Nu-mi spuneţi ce-s săracii, nu ştiu ce-i sărăcia,
În mine stau grămadă comorile de bani.
De vreau un pol de aur, când toamna e pe-aproape
Mă-nalţ şi iau o mână de galbeni din castani.Nu vreau să văd săracii, eu sunt un prinţ bogat
Pe care nebunia îl ţine lângă ea.
Când vreau domnii de soare, când vreau domniţe albe,
Trimit în gând o slugă din visuri să le ia.Am tot: palate, aur; am tot ce mintea cere,
Tot ce gândesc poeţii, tot ce-au visat nebunii.
În camera mea albă, pe patul meu de scânduri,
Am tot ce-au strâns în suflet îndrăgostiţii lunii.Săraci sunt doar aceia ce nu pot să viseze,
Acei ce în bordeie nu pot vedea castele,
Săracii sunt aceia care clădesc palate
Şi care totdeauna se spânzură de ele.Eu sunt bogat, nu-mi pasă că haina mi-este ruptă.
Eu nu-s supus la nimeni, eu nu sunt sluga legii…
Visând tot ce nu este, trăiesc deasupra lumii,
Iubindu-mi nebunia, sunt mai bogat ca regii.
Versurile, zic eu că foarte frumoase, pedalează pe antiteza dintre cele două tipuri de bogății. Avem mai întâi modelul bogatului spiritual, care însă duce lipsuri materiale cronice și acute: „Eu sunt bogat, nu-mi pasă că haina mi-este ruptă”. După care ni se prezintă modelul bogatului material, care însă este gol pe dinăuntru: „Săracii sunt aceia care clădesc palate / Și care totdeauna se spânzură de ele.” Întrebarea mea din final (retorică – până când eventual o să abordez subiectul într-un articol) este când, dacă și de ce ar fi aceste două tipuri de bogăție mutual exclusive.
“Chiar dac-aș vorbi în limbi omenești și îngerești…”
La asta se reduce chiar și bogăția aia, a doua.
Minimalism 🙂
Cred ca vor fi mereu mutual exclusive. Pentru simplu motiv ca bogatia interioara (sau implinirea, cum o definesc eu) nu cred ca se va putea cuantifica vreodata prin cantitate…
@Issabela
Frumos spus. Iubirea te îmbogățește. Dar n-aș reduce totul la ea. Talentul de a picta (sau capacitatea de a „gusta” un peisaj care pentru alții e banal) nu-i tot bogăție interioară? Imaginația cu care creezi universuri sau lumi paralele pe care apoi le transpui în filme și cărți bune nu-i tot bogăție interioară? Genialitatea nu-i tot bogăție interioară? Mai de preț ca o sumă fixă de bani, pe care, dacă ești prost, până la urmă o vei pierde. O ureche și mai ales voce muzicală nu-i tot bogăție? Și așa mai departe.
@Liviu Ursulescu
Mutual exclusive înseamnă că se exclud reciproc. Adică, că cei care sunt bogați spiritual duc întotdeauna lipsă de bani și că cei care au bani sunt întotdeauna săraci sufletește.
Aldus, genialitatea e o bogăție interioară, cred, atîta timp cît n-o îngropi în droguri și beții și altele. Or, majoritatea…
Dar, tot părerea mea e, genialitatea tocmai din asta izvorăște, din niște contradicții interioare care nu-și au rezolvarea exterioară decît printr-o operă de artă. Căci nu prea știu artist genial care sa creeze cu bogăție interioară opere geniale senin pîn-la apusul vieții.
Cred că-i altceva aici…
Liviu, știu personal oameni foarte bogați care dăruiesc efectiv și mult fără publicitate, ba chiar fug de. E drept, încap pe degetele unei mîini.
Nu știu încă dacă o fac din altruism total sau pentru vreun fel al lor de compensare interioară. Dar o fac și e bine primit. E complicat și aici.
@Aldus
Si eu ce-am zis?
Nu stiu daca genialitatea propriu-zisa este o bogatie interioara… ci ceea ce poti face, si chiar faci, cu ea. Din punctul meu de vedere, pastrand proportile desigur, este pe acelasi palier cu orice alta abilitate pe care o dezvolti (sau o ai din nastere).
“…dimensiunea intelectuală și sufletească a ființei tale” nu cred ca este definita la nastere, cand te poti sa ai … noroc(?) sa fii talentat, sau intr-o familie instarita, intr-un context favorabil etc. Ce am rezolvat daca esti un artist genial care-si bate sotia si ajunge la reabilitare tot la doi ani? Sincer m-as lipsi de prima…
Cineva spunea la un moment dat ca suntem suma actiunilor (sau alegerilor) noastre. Nu a calitatilor noastre
@Isabela
Cu siguranta sunt si exceptii. In marea majoritate dintre cazuri, pentru omul de rand, omul banal, obisnuit, “sarac cu duhul” daca vrei, contextul din ziua de azi i-a pervertit atat de tare ideea de fericire/implinire, de pace interioara, incat e mult mai usor sa te lasi prada impulsurilor meschine de “a avea” sau “a dobandi”, decat sa-ti consumi energia respectiva pentru a fi impacat cu tine insuti. Ceea ce cred ca este destinatia finala a “bogatiei interioare” 😉
Interesant si subiectul postarii si , la fel de interesante … replicile ! Versurile lui Carianopol { Dumnezeu sa-l odihneasca !} adauga o tushe delicata postarii insa replicile , dovedesc ca nu-s multi { adica inclusiv dumneata 🙂 } care sa se fi confruntat cu saracia extrema si care nici n-au avut norocul sa gaseasca GENIUL in praful ulitzei . Aici , SIGUR ma autodenuntz { fara sa-mi fac si mea culpa } caci , si daca gaseam GENIUL pe strada , SIGUR n-asi fi stiut ce sa fac cu el . Probabil faceam ca aia din BD si-asi fi sunat la 22. 22… 22 😕 . De ce ? Simplu : mi-amintesc acum de acele versuri { ca tot al pomeneai pe Eminescu } unde se spunea ceva despre APARAREA SARACIEI . Nu neaaparat a saraciei materiale sau in duh , cat a vietii simple , viatza aia pe care am cunoscut-o , unii probabil doar din Istorie iar altii , din ceea ce-am trait . Din MINCIUNA in care am trait mai bine zis iar aici , volens nolens , mi-amintesc de postarea precedenta { GENIALAAAA !!! } si de acea “ardeleanca ” care , a trait in nestiintza dar , A FOST FERICITA , A AVUT PARTE DE FERICIREA DARUITA DE SIMPLITATEA VIETII… ASA CUM I-A DAT-O DUMNEZEU ceea ce AZI , multi dintre noi putem doar sa visam , si cum spunea si saracul Carianopol , ajungem sa ne spanzuram in mijlocul bogatiilor materiale . Stai linistit , n-a dat smerenia , pocaintza peste mine doar pentru ca , am fost la un pas de-a ma duce pe topogan ci , probabil varsta , m-a convins ca , si bogatzia materiala si cea spirituala tzin pana la un moment anume iar ” dupa ” , nu ramane decat… VIATA SIMPLA , VIATA TRAITA DUPA PRINCIPII SIMPLE… AIA-I BOGATZIE SI CHIAR MERITA SA-O REGRETZI LA FINAL . ” Ardeleanca ” aia { excelenta postare !!! } m-a facut sa ma gandesc la amarata aia de baba la care , veneau unii si-o treceau strada FARA S-O INTREBE DACA VROIA SA TRANVERSEZE . Te rog sa ma crezi , ” ardelence ” dintr-astea , am intalnit si-n Italia , si-n Franta si-n Malta dar mai ales in Marea Britanie insa , nimeni nu s-a gandit sa le ia in deradere sau sa se rusineze vis a vis de “cultura ” lor , probabil unde ele vorbeau bine italiana sau franceza si fireste ENGLEZA . Intrebare : crezi ca , daca acea ” ardeleanca ” si-ar fi dat cu parerea insa , in loc sa vorbeasca … ” ardeleneste ” , ar fi palicarit in limba lui Dante , a lui Voltaire sau a lui Sheakespeare , ai mai fi avut aceeasi parere despre ea si cultura ei ? Si-nc-o intrebare : oare daca am putea sa tiparim bani , n-am ajunge sa disparem ca populatie deoarece , cu totii , am ajunge sa ne spanzuram in umbra palatelor pe care le-am folosii pe post de magazii in care am stoca { c-asa-i omu’ : ingroapa … TALANTUL } bogatii materiale si spirituale ? Iarta-mi lungimea comentariului si eventual stufoshenia sa insa… ca si precedenta postare , inclusiv p’asta o consider de mare clasa . Alduse , pentru dumneata si cei ce-au comentat , RESPECT !!!
@Issabela
Eu cred că genialitatea este o bogăție interioară indiferent dacă o îngropi sau nu în droguri, beții și altele. Înlocuiește „bogăție interioară” cu „calitate” și o să vezi că nu se pierde sau anulează când o îngropi în tot felul. Dacă ai un talent excepțional la pictură și devii dependent de droguri, nu pierzi talentul respectiv. Tot un pictor genial vei rămâne, dar un pictor care din păcate își ratează viața și poate menirea, din pricina viciului pe care nu și l-a putut depăși. Însă talentul de a picta dumnezeiesc nu ți-l pierzi.
Einstein era bogat interior sau nu? Eu zic că da. Și că de pe urma lui și a altora ca el, trăim cu toții o viață mai ușoară și mai confortabilă, cel puțin din anumite puncte de vedere.
Nu cred că talentul sau genialitatea este rezultatul unei contradicții interioare. Brâncuși o fi fost chinuit de tot felul de frământări sufletești? Eu cred că era destul de senin, se zice că practica yoga. Inspirația literară nu se poate naște decât din frustrare sau neîmplinire exterioară? Nu cred. Uneori se naște din asta, alteori nu. Oricum, subiectul merită dezbătut.
@Liviu Ursulescu
Ai zis că sunt mutual exclusive și ai motivat ciudat: că sunt pentru că nu poți cuantifica bogăția interioară prin cantitate. Dar stai puțin, rezultă cumva de aici că ele nu pot exista simultan? Ține cont că se află în planuri diferite. Un miliardar nu poate fi simultan bogat interior? De exemplu, un pictor foarte talentat (deci bogat interior) își vinde o pictură pe un milion de dolari și devine milionar. Este imposibil? Evident, există o mulțime de săraci material care sunt și săraci spiritual, adică nu prea au calități cu care să se laude. La fel de evident, există artiști, pictori, oameni de geniu care au murit săraci și la fel de evident există oameni bogați care sunt superficiali și deci goi pe dinăuntru. De ce n-ar putea exista și oameni bogați interior care au totodată și o stare financiară foarte bună?
Dacă ești un artist genial care-și bate soția, atunci ai calitatea de a fi genial și defectul de a-ți bate soția. Care-i întrebarea aici? Bogăția interioară este, în textul de mai sus, sinonimă cu o calitate a spiritului.
@Marian
Dacă ardeleanca aia de la țară ar fi făcut școli înalte, atunci ar fi devenit o orășeancă școlită și ar fi avut reacțiile pe care le vezi la oamenii cu ștaif. Iar dacă noi am tipări bani în neștire, atunci am fi, probabil, americani. Doar că suntem români.
Nu rezulta direct, pentru ca nu cred ca as fi in stare sa demonstrez o corelatie intre cele doua. Indiferent daca ea chiar exista sau nu.
Pentru mine, un om bogat interior nu este unul care stie sa-ti faca o opera de arta, sau sa cante, sau sa dea 70 de goluri pe sezon. Acela e un om inzestrat, talentat, genial, cum vrei sa-i spui. Nu a facut nimic pentru talentul lui, pur si simplu s-a nascut. (poti argumenta aici ca nu l-a irosit, ci l-a cultivat, l-a folosit pentru a crea ceva, etc).
Un om bogat interior este unul care, in ciuda a orice ii ofera viata, bune sau rele, reuseste sa-si pastreze demnitatea si valorile morale. Ramane capabil de compasiune, empatie si nu-si traieste viata dintr-o extrema in alta. Nu te consider bogat interior daca ai facut 2 facultati, ai citit o mie de carti si stii sa vorbesti 3 limbi straine. Tot un fel de bogatii materiale sunt si alea. Iar daca la sfarsitul zilei ai pastrat 5 lei in plus la rest, ca n-a fost atenta casierita de la supermarket, tot o lichea ramai. (Un exemplu trivial, stiu, dar foarte sugestiv dpmdv)
Tu spuneai ca genialitatea este o bogatie interioara, iar eu am spus ca daca vine la pachet cu a-ti bate sotia (sau a te droga, a-ti bea mintile, a-ti abandona copii, parintii etc), nu cred ca prefer acest gen de bogatie interioara. Iarasi, nu am cum sa demonstrez direct relatia dintre cele doua, e mai mult o observatie decat un rationament
Nu spun ca nu sunt. Ci ca acele exemple sunt exceptii. Pentru ca la fiecare exemplu pertinent ce l-ai adus in discutie, pot sa-ti ofer cel putin 10 contraexemple.
Daca-ti spun ca Liviu Ursulescu a pus mai mult decat corect problema , te superi ? ” Pentru ca la fiecare exemplu pertinent ce l-ai adus in discutie, pot sa-ti ofer cel putin 10 contraexemple. ” Supralicitez si zic : NU 10 CI 1000 DE EXEMPLE iti pot oferi caci… ” oameni suntem si , nimic din ce-i omenesc nu ne e strain ” dupa cum zicea Gheorghe Hagi mai nu stiu cand , raspunzand astfel unui ziarist … dupa ce-l injurase initzial p’ala de ma-sa .
Sa nu uit : am recitit postarea aia cu “Ardeleanca , aurul si dolarii ” . Nu-mi iau vorba inapoi : DE EXCEPTIE !
@Liviu Ursulescu
Mei, eu zic că și inteligența tot bogăție interioară e. Iar cunoașterea a trei limbi străine e strâns legată de abilitățile tale intelectuale și ba da, fix bogăție spirituală e, că-i legată de intelect, adică de spirit, nu de materie. Înzestrarea, talentul, este un dar spiritual. Te face mai bogat interior. Că asta înseamnă bogăția: să ai ceva din plin, iar spirituală înseamnă că-i legată de calități ale spiritului.
Ce vrei să zici cu „e mai mult o observatie decat un rationament”? Eu înțeleg că insinuezi că de regulă, cei care sunt geniali se droghează sau își bat soția. Același lucru cred că l-a insinuat și Issabela, și nu pricep unde ați observat voi tiparul ăsta, că pentru mine e ceva nou. Pe bune? Einstein se droga? Newton ardea copiii pe rug? De unde ideea asta, că genialitatea implică cumva o viciere profundă pe alte planuri?
@Marian
Nu mă supăr eu așa ușor. 🙂
În mod normal, bogăția interioară ar trebui să meargă mână în mână cu cea exterioară. Dpmdv un om normal bogat interior, materializeaza bogăția interioară, păstrează necesarul iar surplusul îl împarte mediului înconjurător. Așa ar fi normal după mintea mea. Sărăcia și boala sunt construcții defecte, nenaturale.
Frumos ce-ai spus.
Ăsta e un sens. Sensul invers este valabil? Bogăția exterioară merge mână în mână cu și duce la bogăție interioară?
M-am trezit cu noaptea-n cap deoarece cotoroantza mea , mi-a TRASAT SARCINI : cumpara ” aia ” , cumpara…” d’alea ” , vezi daca functzioneaza ” alelalte ” daca-i totul pregatit , sa vad daca gasesc la vreo farmacie nenorocitul ala de Erlotinib si-asa mai departe 😕 . Cu aceasta ocazie , mi-am dat seama care-i de fapt SHPILU’ . Aldus , ai intrat in ” febra sarbatorilor ” man , si ai hotarat sa devii si dumneata , cam ca mine : un om nou , un om mai bun… macar pana trece luna asta . 😎 . Zi ca nu-i asa ! Una peste alta , te si va atentzionez cu respect si umilintza asupra faptului ca , NIMENI vreodata n-a lasat in urma sa nici geniu sau inteligentza si nici ” bogatzie interioara ” . Toti au lasat doar un loc gol ce-a fost ocupat aproape instantaneu de -dupa cum spunea si Toparceanu – ” vreme si uitare ” . De unde sti dumneata ca Einstein nu se droga daca aia din vremea lui nu stiau care-i diferentza dintre metamfetamine si… piramidoane ? Isaac Newton … fireste ca nu ardea copii pe rug insa si Leonardo Da Vinci si mai ales Michelangelo… aia chiar aveau mare placere in a ” arde “copii , fireste nu pe rug de lemne ci , pe ” rugul ” placerilor lor bolnave , dupa cum bine sti . Intrebare : astia doi cel putzin , n-au avut geniu , n-au fost plini de bogatzie interioara ? Ce-a ramas dupa ei … Mergi la pariu ca , marea majoritate a “cizmarilor ” italieni , n-au habar { am constatat-o la fatza locului te rog sa ma crezi } cine si mai ales ce-a facut la viata lui Michelangelo ? Mergi la pariu ca , marea majoritate a mancatorilor de melci si trufe , nu stiu NIMIC despre Blaise Pascal ? Si-atunci , chiar nu-ntzeleg de unde aceasta dorintza de-ati face un tzel in viatza din bogatie … interioara ! Sa fi bun , sa fi amabil , sa fi gata sa ajuti pe careva aflat in necaz , cam astea cred eu c-ar fi cu adevarat niste tzinte { fara sa le doresti neaaparat } in viatza oamenilor . Dupa ce nu mai existi , ramane doar… vremea si uitarea . Si p’asta am constatat-o { cu regret o recunosc } din experientza proprie si personala . P.S. Daca porti cumva { dumneata sau careva din familia si amicii dumitale chiar si cei virtuali } numele de NICOLAE , permite-mi sa-ti urez MULTA SANATATE in contul zilei de maine !
@aldus
Dacă duc mai departe logica din comul anterior, bogăția ( ca acumulare în supraplus de bunuri materiale) nu ar exista. Ar exista doar o bunăstare confortabilă.
Dacă vorbim despre cum este, hai să ne gândim puțin. Mai toți marii invățători ai lumii ( budha, isus, mohamed, franciscus) s-au născut în familii bogate sau înstărite. Pe motive întemeiate. Ca să te ocupi de creșterea spirituală ai nevoie de timp. Atâta vreme cât ești obligat să trudești ca să îți asiguri corpului un confort minim, cu grija zilei de mâine, este mai complicat și mai anevoios.
@Aldus
Avem definitii diferite despre bogatie interioara. Pentru mine, calitatea spiritului nu tine de cat ai acumulat intr-o viata (atat material – bani, case, masini etc, cat si intelectual – facultati terminate, carti citite etc). De-aia am si zis in primul comentariu ca bogatia interioara nu se poate cuantifica. Daca esti sarac lipit pamantului, fara liceu absolvit, dar din bucata ta de paine rupi jumate pentru o alta persoana (indiferent de context) cred ca esti mai bogat interior decat daca ai avea nu stiu cate talente. Se pare ca pentru tine, capacitatea intelectuala este echivalenta cu bogatia spirituala. Si Hitler a fost un intelectual…. Mengele sa nu mai zic.
Nu insinuez nimic, Aldus. Doar observ ca acolo unde apare genialitatea, talentul, sau cum vrei sa spui, apare si reversul medaliei (droguri, alcool, abuzuri, etc) Chiar vrei sa facem un top, si sa-ti dau 10 exemple (sau 1000) cum zice Marian, pentru Einstein, Newton si ceilalti pe care i-ai enumerat? Repet, nu spun ca nu exista persoane inzestrate, care, exact cum spune smaranda, si-au cultivat aceste abilitati si apoi au intors surplusul intr-un fel sau altul. Insa le consider exceptii de la regula.
Ce vreau sa spun este ca genialitatea are un pret, aparent pretul este pervertirea valorilor morale. Pentru ca oamenii nu stiu (inca) cum sa gestioneze acest surplus cu care sunt inzestrati din nastere. Din nou, nu pot sa demostrez direct, ci doar prin observatii.
Eu nu cred ca se exclud, ba as zice ca pana la un punct se potenteaza reciproc. Pana la urma extrem de multi dintre ilustrii umanitatii n-au fost tocmai saraci. Ca tot se amintea Newton pe aici :). Cred ca diferenta o da atitudinea fata de bani. Pentru unii e scop (aia cu bogatia exterioara), pentru altii e mijloc (aia de le au pe amandoua). Sau cum spunea bunica-miu: banul valoreaza fix ce poti sa faci cu el.
Mai observ foarte des ca lumea reduce bogatia materiala la nouveau riche si atitudinile tipice. Asta e o vedere tare simplista, reductionista si in opinia mea si nitel jignitoare. Intr-un fel ai atitudinea fata de ban daca ti-a fost in familie de 20 de generatii (cand e deja mijloc nu scop) si in alt fel o au proaspat imbogatitii. Iar lumea nu e facuta, norocul nostru, doar din ultima categorie, chiar daca sunt mai vizibili si zgomotosi. Aia sunt firmiturile de la masa.
Ca sa zic si de ce am impresia ca se potenteaza reciproc: daca esti bogat interior, multumit si, sa adaugam si parametru tau pentru bogatie interioara si anume inteligenta, apoi atunci ai mari sanse sa ai succes tradus prin castiguri materiale si putere sociala. Asisderea daca te nasti intr-o familie bogata care-ti cultiva interesul pentru stiinta/arte/filozofie cu sau fara sa iti puna banul in perspectiva care trebuie. Combinatia de cultura + sa zicem, atitudine calvina in fata banului n-are rost sa o discutam, e clara, se intampla daca ai familie veche si bani in familie de mult timp. Dar chiar si la nouveau riche de multe ori observi tendinta de a-si educa copiii mai mult decat pe ei. Ii trimit la scoli mai bune decat si-au permis ei si prin asta le cresc sansele (evident daca si junii sunt perceptivi) sa fie expusi la grupuri de persoane pentru care componenta “interioara” are valoare. Pana la urma oricat de vechi ar fi familiile noastre, toti intemeietorii fost-au nouveau riche, nu? 😀
Ca sa inchei cum am inceput, absolut cred ca cele doua tipuri de bogatii pot coexista sincron. Dar, inca o data, diferenta o face atitudinea in fata banului, adica exact si fix cata importanta acorzi parametrului asta. Fiindca banii n-aduc fericirea, dar faciliteaza experienta.
@Marian
Am dubii serioase că Leonardo Da Vinci și Michelangelo ar fi fost homosexuali. Dar chiar dacă au fost, obiecția mea rămâne în picioare.
@smaranda
Așa zic și eu. Putem coborî puțin ștacheta, dacă nu vrem neapărat să aducem în discuție figuri religioase controversate de talia celor enumerate de tine. Observația rămâne validă. Deși au existat artiști care au murit săraci (și ale căror opere valorează azi milioane), mulți au putut să urmeze o școală de arte și apoi să-și urmeze pasiunea tocmai pentru că s-au născut în familii bogate. În Grecia Antică, mulți filosofi au devenit faimoși la bătrânețe pentru că au avut banii care le-au permis ca în tinerețe să călătorească în toată lumea și să învețe. Șamd.
@Liviu Ursulescu
Să clarificăm un lucru. Diploma de doctor nu-i o bogăție spirituală, deoarece doctoratul se poate lua și pe alte căi decât cea recomandată, cum ar fi plagiind. Dar abilitățile intelectuale (cum ar fi inteligența) care ți-au permis obținerea titlului de doctor (atunci când l-ai obținut prin merite proprii) sunt bogății interioare. Și dacă în cursul pregătirii tale pentru obținerea acestui titlu ai asimilat o anumită cunoaștere a domeniului pe care l-ai studiat, compusă din informații memorate de la alții, conexiuni pe care le-ai făcut, descoperiri proprii etc, atunci și acea cunoaștere pe care tu o stăpânești (că doctor vine de la stăpân sau maestru într-o anumită direcție) și pe care alții nu o stăpânesc constituie la rândul ei o bogăție interioară. Cunoașterea este bogăție.
Dacă ai citit o carte din snobism (sau pentru că așa e la modă), fără să se prindă nimic de tine, atunci ai rămas la fel de sărac ca înainte. Dar o carte genială, un film foarte bun, o operă de artă inspirată te pot îmbogăți spiritual. Mai mult sau mai puțin, de acord. Dar te pot îmbogăți.
Hitler era inteligent, iar inteligența lui constituia o bogăție spirituală. Faptul că a folosit-o în rău e partea a doua. Și bogăția materială (banii) o poți folosi în rău dacă vrei. Sau acum îmi vei zice că dacă un miliardar se apucă să finanțeze un război, nu îl mai putem considera bogat? La fel și cu bogăția spirituală: n-are treabă că o folosești în bine sau un rău. Cel puțin în sensul larg în care m-am referit eu la bogăție.
Altfel, sunt de acord că dacă prin spirit înțelegem nu atât chestii care țin de minte cât mai ales de suflet, de ceea ce ne face oameni, atunci un dictator, oricât de inteligent ar fi, este demn de toată mila, având grave carențe sufletești. Dar într-un sens mai larg, inteligența este și ea o bogăție interioară. Talentul de a picta dumnezeiește la fel. Depinde și ce facem cu ele. Le putem folosi în rău (așa se nasc monștrii) sau putem să nu le folosim deloc (așa s-a născut zicala „născut talent, murit speranță”).
Eu n-am observat că acolo unde apar genialitatea și talentul, își croiesc drum și drogurile, alcoolul sau abuzul. Nu trebuie să-mi faci un top, dar dă-mi niște exemple pe care le consideri semnificative. Nu trebuie să fie puse într-o anumită ordine.
Ideea că oamenii nu știu să-și gestioneze genialitatea e destul de bizară. Eu unul aș fi zis că-s mult mai dese cazurile celor care nu-și pot gestiona bogăția materială și de asta vedem o mulțime de celebrități care se droghează sau se sinucid. Ce zici tu îmi pare cumva la polul opus. Discernământul (de a-ți gestiona corect resursele proprii) este la rândul lui o bogăție spirituală.
@Vladimir
Imho, bunicul tău era genial.
În mare sunt de acord cu ce zici. Pe de o parte, există o componentă care, în cazul înavuțirii peste noapte, îți poate da peste cap centrul de greutate, și atunci te poți trezi mai rău decât erai înainte, când n-aveai bani. Auzisem mai demult că dintre ultimii N câștigători români la Loto, niciunul n-a ajuns bine. Deci, banul vine cu anumite riscuri. Acest lucru este real. Dar, după cum zici, o atitudine corectă în fața banilor te poate feri de astfel de riscuri. Mai mult, banii îți pot asigura condiții propice dezvoltării de sine. De altfel, un lucru pe care foarte multă lume îl trece cu vederea este că până și cei mai avari, răi sau detestabili milionari au obținut de obicei sumele respective de bani tot pentru că au avut cel puțin o calitate sau bogăție interioară (ca inteligența sau spiritul de întreprinzător). Dar e mult mai măgulitor să consideri bogăția materială o mare problemă decât un mare avantaj, pe principiul că vulpea care n-ajunge la struguri zice că-s acri. 🙂
Rămâne întrebarea: care este procentul de bogați echilibrați și care este procentul de oameni pe care banii au reușit să-i transforme în sclavii lor docili sau să-i altereze cel puțin în anumite privințe. Studii nu știu să fie, și nici speculații, afară de o afirmație cum că mai ușor va intra cămila prin urechile acului decât bogatul în Împărăția lui Dumnezeu. 🙂 Cum ziceam, material pentru un articol separat.
Parerea mea e ca trebuie sa fi fost sarac in primul rand ca sa ajungi sclavul banului. De aia cei imbogatiti peste noapte nu au mecansimele sa-i gereze corespunzator. Cand te nasti bogat este un fapt de la sine inteles sa-i ai si nu sunt un scop. Acum, bineinteles ca daca taica-tu abia i-a facut probabil iti va scoate pe nas lupta lui, spre deosebire de cazul in care taica-tu, bunica-tu, stra-strabunica-tu, etc au fost si ei nascuti bogati.
Adica da, banii creaza monstri, dar numai daca-i lasi. Si ce zici tu acolo bate de fapt cumva si inspre ideea ca daca esti sarac cu duhul, banul picat din cer nu te face bogat. Nici spiritual si nici material, ca-l pierzi ca boul. Fiindca, pare-se, ai nevoie de o anumita bogatie spirituala sa-l poti gera :)). Sau macat tarie spirituala si inteligenta. Probabil de aia multi saraci raman saraci. Desi imi inchipui ca ei il numesc “ghinion”.
Asisderea si cu bogatia spirituala, iti trebuie relativ multa tarie de caracter ca tot bunica-miu spunea ca e greu sa fii domn pe burta goala. Si ca domnii adevarati sunt aia care pot :D.
Exact, degeaba-i ai, dacă nu știi să-i gestionezi. Îi vei pierde. Pe de altă parte, există oameni bogați care să zicem au crescut în familii cu bani și care dezvoltă afacerile părinților, dar d.p.m.d.v. tot sclavii banului sunt. Pentru că deja au mai mult decât le este necesar să ducă o viață de lux, atât ei cât și copiii și nepoții lor, și nu fac altceva decât să-și consume energia pe cum să facă și mai mulți bani și cum să obțină și mai multă putere (care merge mână în mână cu banii). Și pentru asta construiesc și mai multe fabrici, în care angajează niște sclavi ce vor fi exploatați la sânge, ținuți pe salariu minim, cu încălcarea normelor de protecție a muncii, eventual fără să fie pontați pe cât lucrează șamd, ca să-și umfle și mai mult conturile deja arhisuficiente din bănci. Dacă te uiți în jurul tău, cam 99,99% din ceea ce numim comerț se înscrie și el aici – mă refer la patronii acestor lanțuri de magazine. Deci, n-aș zice că dacă te naști într-o familie bogată, ești imun la influența nefastă a banilor.
Poate nu degeaba se zice în înțelepciunea populară de la noi, de la români, că banu-i ochiul dracului.
Nu, in primele generatii probabil nu esti, dar cu bnaul in timp vine si educatia (presupunand ca familia respectiva e scutita de idioti care sa sparga linia). Macar fiindca copiii familiei sunt, cum ziceam, educati mai atent de-alungul generatiilor, dezvolta cercuri de prieteni din ce in ce mai interesanti si, pe scurt, se cizeleaza.
Ce zici tu de dorinta de a face si mai multi bani si avutul de mai multa putere nu stiu daca intra la categoria “sclavul banilor”. Eu zic ca-i “sport”. E ca o competitie, e o testare de limite. Nu faci banul fiindca chiar vrei banul ca ai nevoie de el, ci fiindca ala e premiul si e un premiu apreciat de public. Putea fi competitite pe cartofi daca aia dadea publicul pe spate. Pur si simplu as zice ca sportul de-a face banul e ce atrage, nu banul in sine. Din nou, eu ma refer strict la generatiile “aclimatizate” cu averile nu despre cei care au dat de ei recent.
Acum am cam divagat de la intrebarea ta retorica si-mi cer scuze. Ca sa ma reintorc, parerea mea e ca cele doua “bogatii” se potenteaza reciproc, ca oamenii bogati (material) nu sunt neaparat antipatici/prosti/ticalosi, ca oamenii saraci nu-s intotdeauna painea lui dumnezeu si ca, in general, e greu sa tragi vreo concluzie statistica legata de subiect pe motiv de prea multe variabile.
A si tot uit sa zic ceva de poezie. Daca poetul in chestiune era chiar asa indiferent la subiect si saracia lui materiala, atunci ma intreb de ce a simtit nevoia sa scrie o poezie pe subiectul asta in care sa epateze cu bogatia interioara. Nu zic ca poezia nu e frumoasa (cat pot eu prinde din ea), dar sunt atatea alte subiecte mai frumoase pentru o poezie. Faptul ca l-a “ars” tocmai asta mi se pare sugestiv ca tipului nu-i era foarte indiferenta saracia lui materiala si lipsa de recunoastere din partea publicului a talentelor lui interioare. Deci din nou nu ma leg de poezie si nici de ideea din spatele ei, ci de ce- motivat poetul sa aleaga subiectul asta.
Educația adusă de bani. Eu zic că dacă ai minte, atunci vei face alegeri bune în viață indiferent cât de mulți bani ai. Și mintea nu este o consecință a banilor. Dacă nu o ai, atunci vei face alegeri proaste indiferent cât de mulți bani ai. Banii îți permit o educație mai aleasă, dar educația trebuie să se prindă pe ceva. Educația vine să înfrumusețeze sau împlinească un potențial care deja e acolo. E ca ploaia care irigă un sol fertil. Degeaba cade în deșert. Fondul nu e dat de educație, educația nuanțează și dă culoare la suprafață. Educația e vopseaua unei case. Dar trebuie ca mai întâi să ai casa, ca să-i vopsești pereții. Acum, banii te pot ajuta să-ți vopsești casa în culori frumoase, dar nu-ți pot da o casă dacă te-ai născut fără ea. Din punctul ăsta de vedere, educația are un efect mai de suprafață comparativ cu potențialul tău nativ.
Ori pentru a gestiona corect o mare avere, îți trebuie fondul. Casa sau solul fertil. Educația nu-i suficientă. Diferența pe care o pot face banii este tocmai că îl pot ajuta pe cineva cu un mare potențial intelectual să și-l fructifice (de exemplu școlindu-l, învățându-l să scrie și făcându-l apt să-și transpună ideile în cărți), dar ei vor continua să prezinte un risc pentru orice tânăr lipsit de facultățile intelectuale necesare, indiferent la a câta generație s-ar afla și indiferent cât de multă educație i-ar acorda părinții lui. Fondul nu poate fi cultivat prin educație, el trebuie să existe nativ.
Ar fi bună analogia cu sportul (competiția pentru bani), dacă n-ar implica cadavrele peste care calci de obicei la figurat și uneori chiar la propriu. Astfel că deja nu mai e sport, merge ușor în zona patologică. De ce, și de ce simplul *thrill* pe care ți-l dă această competiție te face opac la falia morală și umană care se cască înaintea ta? Vezi? Ăsta e unul din riscurile la care te expun banii.
Nu zic că nu-i de înțeles de unde apare această goană după și mai mulți bani. Zic că nu-i de justificat. O putem înțelege (sport, cum zici tu), ne dăm seama de unde vine și care sunt mecanismele ei, ne dăm seama ce-l animă pe un om în cursa asta, dar n-o putem justifica, cel puțin nu în condițiile în care terenul sau câmpul ei de acțiune este cel al vieții reale, așa cum este ea. Dacă ar fi un joc pe calculator, ar fi altceva.
Altfel, în linii mari observ că suntem de acord. Nici eu nu cred că bogăția interioară implică o sărăcie materială și că cel care are bani e musai sclavul lor sau plin de vicii.
Poezia e frumoasă, pentru că, indiferent de ce-am comentat noi mai sus, în ziua de azi banii sunt transformați într-un fel de ideal de viață. Aproape toți oamenii îi privesc ca pe un scop în sine. În aceste condiții, poetul spune că uite, el n-are bani, e sărac și cu toate acestea se simte bogat interior, se simte împlinit, chiar mai mult decât cei care-și cumpără palate pentru a se spânzura de ele, adică cei care au bani dar sunt goi pe dinăuntru.
[…] să fugi văzând cu ochii, ori a celor care consideră că n-are rost să-ți consacri viața acumulării de palate de care să te spânzuri? Sau sunteți ca tipul de mai sus, dispus să treacă de la un stereotip la altul, pentru a se plia […]