Big Brother și reclamele personalizate

Bâzâie o albinuță pe blogul ei cum că i-au apărut niște reclame pe Facebook la produse pe care tocmai le cumpărase, de la firma de la care tocmai le cumpărase. Și se întreabă ce și cum, mai ales că numele ei de pe Facebook diferă întrucâtva de numele sub care s-a înregistrat pe acel magazin online.

Drept să vă spun nu prea am studiat cu atenție problema, dar cred că lucrurile se petrec cam în felul următor: tu intri pe magazinul M cu browserul B și cumperi produsul P. Pe M există mai mult ca sigur un buton de share pe Facebook. Acel buton are un spatele lui un cod, care, atunci când vede că ai intrat pe pagina respectivă, îi spune browserului să salveze niște informații ce conțin un fel de urmă a trecerii tale pe acolo. Aceste informații poartă denumirea de prăjituri – cookies în limba engleză. Nu mă întrebați de ce. Iar browserul le salvează. Așadar, atunci când browserul tău îi cere magazinului M conținutul unei pagini cu produse, codul din spatele butonului de share pe Facebook (de pe acea pagină!) se activează și lasă în browserul tău un cookie. Ulterior, când intri pe Facebook, rețeaua lui Zuckerberg întreabă browserul tău ce cookie-uri asociate cu Facebook-ul are salvate. Iar browserul se conformează și i le trimite. Aceste cookie-uri sunt uneori necesare, cu ajutorul lor putând de exemplu să intri pe Facebook fără a fi necesar să introduci userul și parola de fiecare dată, dar printre ele există și informația cum că la data cutare ai intrat pe pagina cutare de pe magazinul M, de unde ai cumpărat produsul cutare.

Practic, butoanele respective de share acționează ca un fel de spioni. Vă dați seama că nu are importanță cu ce nume v-ați logat pe magazin sau pe Facebook, Facebook nu se ia după asta, ci după cookie-uri, care îi spun exact că, indiferent sub ce nume, ați accesat cutare saituri – care toate aveau butoane de Facebook ce v-au lăsat astfel de urme. Ele lasă urme în browserele tuturor internauților care trec pe acolo. Aflând în acest mod că sunteți interesat de anumite produse, să zicem de pantofi, Facebook vă va afișa reclame la pantofi. Și dacă magazinul de unde ați cumpărat voi își face reclamă pe Facebook, vă va afișa reclame chiar de la magazinul respectiv, sperând că vor fi mai de efect. Vina, în acest caz, este în întregime a Facebook-ului, magazinul n-are habar cui anume de pe Facebook i se afișează reclamele lui.

Cât privește GDPR-ul, nu se încalcă nicio prevedere sau normă europeană prin aceste practici. Normele europene spun că utilizatorul trebuie să fie informat când datele îi sunt prelucrate într-un anume mod. Și voi ați fost informați. Ați fost informați de către Facebook atunci când v-ați făcut cont pe Facebook. V-a întrebat dacă sunteți de acord cu termenele și condițiile lui. Iar între acele termene și condiții figura faptul că vă dați consimțământul să vi se prelucreze datele în orice mod vor ei și partenerii lor. Și voi ați bifat că sunteți de acord. Cu siguranță ați bifat, pentru că fără să bifați nu vă puteți crea cont pe această platformă socială gratuită. Că doar nu degeaba-i gratuită. V-ați dat acordul, chiar dacă habar n-aveți de asta.

https://vimeo.com/342861799

Ce-i de făcut? Dacă accesați netul de pe telefon, opțiunile vă sunt limitate. Telefonul vă oferă un control mult mai redus decât calculatorul. Dacă accesați netul de pe calculator, vă puteți instala în browser o extensie ca AdGuard sau Ublock Origin, care va face două lucruri: va încerca să blocheze cookie-urile de la terți (adică browserul nu va mai salva urmele respective cerute de codul Facebook de pe saitul pe care ați intrat) și, cel mai important, va încerca să blocheze afișarea oricărei reclame de pe orice sait pe care intrați: bloguri, Google, fluxuri de știri etc. Ultimul punct face ca navigarea voastră online să fie și mult mai rapidă, paginile încărcându-se mai repede în lipsa acestor reclame. Pentru Facebook există o extensie specializată, care se numește Facebook Purity – căutați-o, este foarte bună.

Dar toate acestea nu sunt decât soluții parțiale, care maschează problema de fond: aceea că, în ziua de azi, odată ce ați intrat pe net, sunteți – într-o măsură mai mare sau mai mică – un număr de ordine într-un dosar care vă conține profilul. Și lucrurile nu se opresc la pagini text. Prima mea convorbire de pe telefonul smart pe care îl utilizez în prezent a fost cu cineva care mi-a spus că a văzut o știre despre bitcoini. În ziua respectivă am intrat pe Google de pe telefon: prima reclamă pe care am văzut-o, pe Google, a fost la un serviciu de schimb de bitcoini. Și, atenție, nu am scris nicăieri cuvântul bitcoin, l-a pronunțat partenera mea de dialog. Altora li s-au petrecut lucruri similare doar vorbind în apropierea telefonului, deci nu la telefon, acesta era de exemplu pus pe masă lângă ei, despre un anumit subiect, la care apoi au primit reclame. Sau, mergând pe stradă și trecând pe lângă magazinul X, le-au apărut pe telefon reclame la acel magazin. Puteți lectura câteva astfel de cazuri la Silviu Iliuță pe blog. Pentru că telefonul nu înseamnă doar mesaje text, ci și microfon, și cameră video, și GPS. Plus, cine știe, datele de pe cardul bancar. Mai țineți minte scandalul cu televizoarele Samsung care îi spionau pe utilizatori?

Și dacă privați ca Google și Facebook au ajuns să dețină asemenea putere, gândiți-vă cam care este puterea pe care o dețin la ora actuală serviciile de informații ale diverselor state, cum ar fi SRI-ul de la noi sau NSA-ul de la americani. Pentru că tot am pus mai sus un clip dintr-un film, închei prin a spune că era o vreme când puterea însemna putere. Dar astăzi, în sfârșit, visul lui Petyr Baelish, șeful spionilor din capitala celor șapte regate din Game of Thrones, s-a adeverit.