Demult, dincolo de ce vă puteți închipui că este demultul, peste nouă mări, peste nouă zări, peste nouă turme de oi, în momentul precis si mult dorit de toți, se născu un prunc de viță nobilă și sânge împărătesc. Despre el fusese scris și profețit că o să fie un misterios înțelept și o să inventeze literele, motiv ce îi făcu pe toți curtenii de îl proslăviră. Până când se văzu că el este mut. Și deci părinții lui, de viță nobilă, sânge împărătesc și cu fețe triste, plătiră o sumedenie de doftori să-i dezlege gâtlejul și să smulgă din el duhul urât de muțenie. Trudiră doftorii cât trudiră și reușiră, încet-încet, să-l deprindă cu câte un sunet, și pe urmă cu câte încă unul, ele nefiind pe vremurile respective numite încă litere. Și în modul lor doftoricesc, rând pe rând îl deprinseră cu tot puhoiul de sunete omenești, fără de unul singur, cel scos de prunci întâi și întâi, ce nu putu fi nicidecum reprodus de fecior. Și din motivul descris, după ce crescu, tânărul nostru inventă becederul: b, c, d, e, f, g, h…1Sau, dacă vreți să nu folosim nici ă și nici â, lucru de altfel mult mai dificil, putem încerca un text colectiv. Încep eu cu o frază: „Demult, peste opt munți, peste unsprezece turme de oi și dincolo de închipuire, în momentul precis si mult dorit de toți, veni pe lume un prunc rumen și frumos.”.
Eu am înțeles că omul a încercat și fără “ă”… Oricum, fără “a” și fără “ă” sună moldovenește, impresia mea.
După ce-am cugatat oleacă mai mult la chestiune, am zis că litera „ă” este ok. Pe principiul fonetic, sunetul asociat este /ə/ , total diferit de /a/. La fel cu „î”.
@Autor: felicitari!
@Cudi
Cu ocazia asta am aflat ce le lipsește cu adevărat moldovenilor și nici ei nu știu: litera a! 😀
Fără „ă” și fără „â” am scris o frază, dar e mult mai greu. Vezi prima notiță de subsol, chiar la sfârșitul textului.
Încearcă și tu dacă vrei, poate îți iese alt dialect.
@Alex
Mersi!
Omule dar… ce te faci ca , incepand din 1948 in scolile din RPR { din ’66 parca… RSR } s-a invatat ca Alfabetul Limbii Romane cuprinde DOAR 27 de litere plus cateva provenind din alte limbi dar folosinte si de noi vollens nolens : Y, W , Q ? Adica , astora de la Academia Romana le-au trebuit 42 -43 de ani pentru a descoperii ce era de fapt mai mult decat evident ? De ce abia dupa ’90 au redevenit … ” lumini ” ? Am vazut mai nu stiu cand , un filmuletz al unora iar in filmuletz , erau opriti { zic ei aleatoriu } oameni pe strada si intrebati : cate litere are alfabetul . ” Premiul ” pentru un raspuns corect consta in…10 lei parca : doi Euro sau aproape cinci dolari canadieni , pentru ca tot am citit si parerea lui Cudi . De prisos sa adaug faptul ca , din zece doar unul parca , a raspuns cat de cat multumitor . Nu-i vina oamenilor ci , a mintilor luminate din acea institutie care , a dorit sa-si justifice ” eficientza ” si-n acest mod . Pe de alta parte , asi intreba : ce v-a venit sa abordati , taman acest subiect ? Si-o intrebare directa pentru dumneata si Alex : credeti sincer ca-i vina oamenilor simpli sau a ” elitelor ” ? Asa cum am mai spus si dupa cum ti-ai dorit 😉 : FARA RESPECT ALDUS ! 😀 😀 😀
Știi piesa cu „așa-mi vine uneori”? 🙂
O sti pe Gina Felea ? O citez : ” – DEZVOLTA ! “
Nu văzusem nota de subsol. Apropo de ele – notele astea de subsol, nu înțeleg de ce le folosiți pe bloguri, în articole precum cel de față. Ca să nu stricați cursivitatea frazei? Dacă simți că trebuie sa explici ceva, un cuvânt, o idee, nu cred e mare efort să o faci acolo unde e nevoie. În general, notele de subsol se folosesc în articole de specialitate, științifice, traduceri, cărți etc. Nu în scrisori, nu în texte nonformale de amploarea unui articol de blog. Mie mi se par de prisos aici, e ca și cum te-ai îmbrăca la patru ace ca să te speli pe dinți. Sau ca să speli mașina.
Da, pentru a introduce idei pe marginea articolului, pentru a explica suplimentar un anumit punct, pentru un apropo ce nu poate fi încorporat în fluxul normal al textului etc. La recenziile de filme ar merge și pentru spoilere.
Vezi ce înseamnă să ai prejudecăți? Asta cu „e ca și cum te-ai îmbrăca la patru ace ca să te speli pe dinți” e o prejudecată. Faptul că se folosesc nu-știu-unde nu înseamnă că nu le poți folosi acolo unde constați că te ajută, iar eu le găsesc o utilitate perfectă pe bloguri. Vezi de exemplu cele două note de subsol de la articolul precedent: da, ar fi mers să scriu lucrurile respective în paranteză, dar nu e mai elegant și mai adecvat așa? Tot „acolo unde e nevoie” sunt inserate, că nu trebuie să alergi la subsol ca să le vezi, trebuie doar să dai click pe numărul notei și îți apare explicația aferentă.
Un instrument îl folosești pentru că îți simplifică lucrurile, nu pentru că l-a mai folosit sau nu altcineva înaintea ta. Niciodată n-am avut senzația că notele de subsol îmi aduc o anumită distincție. De fapt, nici nu mi-a trecut prin cap lucrul ăsta (sau faptul că cineva poate gândi ca tine). Le folosesc pentru că mă ajută și îmi plac foarte mult.
M-am lămurit mai greu ce urmăriți, dar m-am lămurit citind linkul. Ideea nu e nouă. Există cartea lui Georges Perec (despre scrierile căruia am pus ceva pe blog). Este vorba de ”Un roman fără E-uri.” Într-o traducere excepțională a lui Ștefan Foarță. Un roman în care nu apare deloc litera E.
Interesant. O să-l caut. Sau îl am cumva în cărțile pe care mi le-ai trimis atunci?
Era sa scriu fix ce a zis Vax Albina :)). Eh.. bine ca am citit sa nu tastez degeaba.
Mă, voi scrieți una și alta, da’ este unu măcar care să posteze un comentariu fără litera a? Mmm?
Nu pot cå numele ei e cu “a”. Oricum fårå “a” e usor in romånå, nu e nici un efort, fårå “e” e deosebit de greu.
Asta cu e-ul e o afirmație interesantă, pe care probabil o s-o tratez într-un articol viitor. 🙂
Şuguieşti, băi băiete? De ce să ocolim şi noi ce ocoleşti tu, recte primul semn din şirul literelor?
Oricum, zici că nu-l vrei pe semnul surghiunit nici sub vreun moţ, nici sub vreo căciulă… Bun, jos şi cu ele!
Poftim ce poftişi:
Ei, ce prunc frumos? Unde? De unde frumos? Eşti chior, omule, ori nu vezi limpede? Pune-ţi monoclu, ori lornion… Ori pune plodu’ sub microscop! Repede, nu te codi! Nici nu te repezi! Zoru’ poticneşte sporu’, televizoru’ minte poporu’, buruienile umplu ogoru’, recenziile pun pe filme toporu’, eu vorbesc în dodii… Ştii ce scrie-n zodii? Eu nu ştiu, totuşi jocul cu rime e frumos! Jocul, nu pruncul! Plodul nici rumen nu e, e negru tuci, cu bube şi muci… Ori mie îmi şed prin creieri vedenii cu pustule şi tenii… Ei, destul! Pun punct. Nu pe i. Nici pe y – i grec. O fi şi vreun i turc? Vreun i rus? I suedez? I chinez?… Delirez?
Wow, mișto! Și nici nu sună „moldovenește”, ca la mine! 🙂 De fapt, nici nu știu ce dialect e al meu.
Păcat că nu i-ai dedicat un articol. Ar fi fain să mai facem jocuri din ăstea de limbă.
Mie îmi sună mai degrabă olteneşte decât moldoveneşte, fiindcă fără “a” nu poţi folosi nici perfectul compus, nici imperfectul, trebuie să te rezumi la perfectul simplu. Sau la prezentul verbelor, cum am făcut eu.
Jocurile de soiul ăsta sunt mişto. Sau cel puţin mie-mi plac, numai că de prea multe ori am altceva mai urgent de făcut. Sau ceva care-mi place mai mult. 🙂
Da, așa-mi sună și mie, de la făcu, mâncă, citii etc. Sau mâncași, făcuși, citiși. 🙂 Poate odată punem de-un joc colectiv ceva mai nuanțat decât duzina de cuvinte sau cum le mai zice acum – văzusem unul azi la Tușa Vero.
Da, poate. 🙂