Serenity (2005)

La doi ani după încheierea ostilităților din Firefly, echipajul navei a fost convocat încă o dată, într-un film produs de Universal Pictures sub bagheta aceluiași Joss Whedon. Totuși, vizionarea serialului nu este o condiție necesară vizionării filmului, acesta adresându-se și iubitorilor de SF neavizați.

Serenity (2005)

Serenity începe mișto. Afară de intriga puternicei alianțe a planetelor centrale și a regimului opresiv (dar vopsit la exterior în culorile păcii și ale civilizației) pe care aceasta l-a instituit în spațiu, scenariul aduce în prim-plan povestea lui River, o tânără excepțională supusă unor experimente menite s-o transforme într-o telepată și ucigașă perfectă, pe care fratele ei reușește să o salveze. Scena e construită într-o manieră tipic hollywoodiană și, din păcate, nu durează mult până la apariția primelor clișee, a primelor tușe exagerate și în general a primelor semne că suntem în fața unui produs comercial, adresat maselor.

Din fericire, chiar și așa, Serenity își păstrează într-o mare măsură farmecul lui Firefly, conturat adeseori de simple detalii, gesturi și replici ironice sau amuzante, care cumva funcționează. Și, dacă ești dispus să-ți lași logica și simțul critic la culcare, vei descoperi un film care din punct de vedere al acțiunii livrează pe măsura promisiunilor. De fapt, la nivel de dinamică și efecte speciale, l-aș pune pe aceeași treaptă cu producțiile moderne mult mai cunoscute din seria Star Trek sau Star Wars. Evident că la asta contribuie și bugetul de 40 de milioane de dolari, mult mai consistent decât cel alocat serialului – care nu permitea nici măcar designul unor lumi extraterestre. Pe de altă parte, comparativ cu Firefly, Serenity este mai întunecat, mai sângeros și în mod nenecesar mai violent. În plus, s-a renunțat complet la genul western, atât de proeminent în serial.

Dacă vrei să fii critic, te poți împiedica, cred, de cam trei lucruri. Primul îl constituie pirații spațiali. Premiza lor are un potențial imens în serial și, deși filmul reușește să-i facă parte din subiectul principal într-un mod interesant și ingenios, îi transformă totodată într-o rasă asemănătoare magogilor din Andromeda. Adică apariții terifiante, cu haine rupte, care urlă, mușcă, mănâncă alți oameni și se zbat să intre pe ușa închisă și să pună mâna pe tine ca și cum ar fi niște personaje ale unui film de groază, dar care reușesc cumva, în același timp, să piloteze o suită întreagă de nave cosmice. Al doilea e ideea că dacă faci public un mare secret ținut ascuns de către puternicii zilei, vei schimba ceva sau îi vei face pe oameni să se trezească. Al treilea e convertirea principalului personaj negativ la sfârșitul filmului. În sfârșit, ar mai fi, poate, faptul că filmul încearcă să înnoade toate lucrurile lăsate oarecum în suspensie de serial, fără a chiar reuși s-o facă (de exemplu, identitatea pastorului).

Dar, cum ziceam, dacă doar vrei să vezi niște confruntări spațiale care să te destindă și ești dispus la concesii legate de substanța sau substratul lor, Serenity poate constitui o alegere inspirată. În orice caz, nu mai proastă decât alegerea oricărui titlu SF celebru scos de industria de film americană în ultimii ani.

7 Replies to “Serenity (2005)”

  1. […] A fost anulat după primul sezon, dar în urma succesului de care s-a bucurat ulterior și a fanilor pe care i-a câștigat, în 2005 echipa din Firefly se va reîntâlni pentru o ultimă oară, în filmul de două ore Serenity. […]

  2. Un serial SF care mi-a placut enorm de mult a fost Fringe. Nu stiu daca are vreo treaba cu cel despre care vorbesti tu aici, dar ideea din Fringe – cea cu Universuri paralele – mi-a placut foarte mult 🙂

  3. Nu, e cu totul altă mâncare de pește. O să scriu și despre Fringe, dar nu știu când, că uneori mă bate gândul să-l revăd. Și dacă-l revăd, poate amân scrisul, care să-mi fie proaspăt în minte. Dar nu sunt sigur. 🙂

  4. Serenity pare un clasic (din punctul meu de vedere). Sau poate nu neaparat un clasic, dar cu siguranta nu este “varianta obisnuita de SF” 🙂

  5. Păi eu cred că un film clasic este totodată ortodox. Adică un pilon de referință pentru genul în cauză. Tipul de film pe care-l dau profesorii exemplu la facultatea de teatru și pe care-l iau alți regizori drept model. Și atunci n-are cum să fie atipic sau complet diferit de variantele uzuale de SF, fiind chiar la rădăcina genului SF.

    Dar, în sfârșit, nu cred că Serenity se remarcă prin alte calități decât cele menționate în articol. Nu-i nici capodoperă, nici original sau neobișnuit. Matrix și Dark City sunt filme SF cult. Leon este un clasic al genului „hitman”. Serenity e doar un film SF cu ceva umor și multă acțiune, mediocru dar suportabil și oarecum plăcut, dacă-i ignori defectele structurale. Cam pe-o linie cu Elysium și ceva mai slab decât Edge of Tomorrow.

    Acum, sigur, există oameni pentru care Elysium e tatăl filmelor SF. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *