Articolul de față începe cu un fragment dintr-un interviu nepublicat, cu un violator. Vă avertizez că textul1Fragmentul original apare pe blogul lui Bogdan Stoica ca o combinație ciudată de cuvinte cu și fără diacritice. Totuși, nu proveniența lui mă interesează acum. este dur iar limbajul colorat.
Din prima seară m-au luat în primire doi viețași, așa le zice celor care au omorât oameni și au sentințe pe viață. M-au forțat să mă așez în genunchi, cu mâinile legate la spate, și să pun gura pe marginea băncuței de lângă pat. „Ține dinții strânși, că altfel adio mandibulă”, mi-a zis unul, mai de treabă. Apoi altul mi-a tras câțiva pumni în cap, din spate, de mi-am auzit dinții rupându-se. Era sa leșin de durere. M-au lăsat să-mi treacă sângerarea, vreo două zile, după care m-au anunțat că sunt femeia lor si că mi-au rupt dinții ca să nu mușc când o să-mi dea muie. Și mi-au dat. Oricând, la orice oră, eram obligat să fac sex anal și oral. Când era ziua cuiva și era băutură în celulă făceam cu mai mulți. Câteodată se juca „răcește becul”, adică el stătea pe patul de sus iar eu trebuia să-i suflu aer spre coaie și să i le ling. După primul an ajunsesem să-i apreciez că nu mă dădeau și la alții pe bani sau pe țigări, că nu mă băteau, ca mă fereau de munca grea sau că nu m-au însemnat cu cuțitul înroșit, ca pe alții. Mă crezi ca atunci când am terminat pedeapsa, simțeam că mă despart ca de familia mea?
Se spune că omul sfințește locul, iar relatarea de mai sus, venită dintr-un loc „sfințit” de diverși infractori, i-ar putea provoca un mic șoc cititorului obișnuit să trăiască într-o lume normală. Aceeași zicală este și motivul pentru care poate nu-i o idee strălucită să grupezi o mulțime de răufăcători sub același acoperiș. Că, în loc să le dai o șansă la reeducare, le creezi contextul unei dezumanizări și mai adânci – prin faptul că le limitezi experiența socială la interacțiuni cu alții de țeapa lor și cu gardienii-călăi. Și tocmai de aici pleacă ideea acestui articol.
Într-o lume ideală, nu am avea nelegiuiți, dar așa ceva este utopic. Într-o lume aproape ideală, numărul infractorilor ar fi foarte mic. Asta ar face posibilă aplicarea unor sancțiuni, pedepse și programe de reeducare personalizate, adică adaptate la tipologia, caracterul, personalitatea, experiența de viață etc a fiecărui condamnat. Conceptul de închisoare, așa cum îl înțelegem azi, ar fi inexistent. Din păcate, suntem tot la capitolul utopii. Așa că ce putem face, concret, în lumea noastră? Un lucru simplu: să-i separăm pe viețași de restul deținuților.
Cred că principalul criteriu de separare a deținuților este la ora actuală sexul. De ce? Nu știu, probabil în baza unor tabuuri prostești. Prin asta îi împiedicăm să formeze noi relații de cuplu și le interzicem o nevoie fiziologică de bază. Iar în lipsa ei, vor găsi alte metode de a și-o satisface, și nu neapărat pașnice. O închisoare în care bărbații și femeile ar putea să se împrietenească ar reduce considerabil numărul situațiilor de tipul celei relatate mai sus. Nu mă gândesc neapărat la celule mixte, dar măcar să se poată întâlni de comun acord într-un cadru intim, să zicem de două ori pe săptămână. Dincolo de latura sexuală, asta le-ar permite să se îndrăgostească și să găsească motivații noi pentru a se transforma. Așa că în loc să-i separăm pe sexe, am putea folosi un alt criteriu: speranța. Pentru că cei care au de ispășit pedepse mici nu merită să ajungă în iad; această decizie ar trebui lăsată în seama justiției divine.
Un viețaș nu mai are speranță. Pentru el, lucrurile sunt bătute în cuie. Ce i s-ar putea întâmpla dacă este prins că-și sodomizează colegul de celulă? Ar fi trimis la izolare? Tratat mai dur? Poate. Nimicuri. Oricum, de-i prelungit pedeapsa nu mai pot. Iar pedeapsa capitală nu există. Practic, în momentul în care ai condamnat un om pe viață, i-ai restructurat întreaga mentalitate. Pentru el nu mai există șansa reeducării și nici șansa libertății. O lume întreagă își închide porțile și micul spațiu îngrădit îi devine noul univers. Iar mai rău de atât știe că nu se poate.
De cealaltă parte, un deținut cu o pedeapsă medie încă speră și așteaptă momentul în care va părăsi acel loc. O închisoare (sau o aripă a ei) în care ar exista doar astfel de condamnați, în care deci ar predomina speranța, ar avea șanse reale să funcționeze. Oamenii de acolo ar fi motivați să lucreze, să citească, să se comporte exemplar. Iar numărul abuzurilor sexuale ar scădea, deoarece agresorii ar risca să-și agraveze considerabil (și în mod real) pedeapsa. Sigur că tot n-am putea vorbi de o locuință (și pedeapsă) personalizată, dar cel puțin nu i-am băga pe toți la grămadă, sperând cumva că astfel va răsări acolo un mic paradis.
Așadar, propunerile mele, pe scurt: ridicarea zidului dintre bărbați și femei și separarea delicvenților mărunți de criminalii cu state vechi. Exceptând, poate, cazul în care primii au fost condamnați pentru viol. Păreri?
La faza cu interzicerea unei nevoi fiziologice de bază, exagerezi puțin. Și în România, din câte știu eu, cei din spatele gratiilor au dreptul de a se întâlni cu soțiile/iubitele/partenerii în camere special amenajate, camere intime. De asemenea, au dreptul de a se căsători în penitenciare, caz în care au vreo două zile la dispoziție camera intimă, apoi alte două ore pe lună, ceva de genul.
Nu cred că exagerez. Da, și eu știam că au dreptul de a se întâlni cu iubitele sau soțiile, dar dacă nu au iubită sau soție când sunt închiși? Un om aflat în libertate are tot timpul posibilitatea de a-și face o iubită. Iată că privarea de libertate pe care o aduc închisorile îi privează și de perspectiva unei relații noi, dacă nu aveau o relație când au ajuns după gratii. Și poate n-ar trebui să fie așa. Sau dacă este așa, să fie specificat în pedeapsă. Să fie pedepse fără perspectiva unei relații, pentru anumite fapte, și pedepse cu, pentru altele. Deja se complică treaba.
Privind de sus, omul are nevoie de iubire, iar privându-l de posibilitatea de a și-o manifesta nu faci decât să-l dezumanizezi și mai mult. Este exact opusul reeducării, imho. Asta dacă nu cumva conchidem că agresorul din citat îl iubea pe cel căruia i-a spart dantura. Că nu totul se reduce la sex, indiferent cât de des îl menționez eu.
Zic și eu: dacă în închisoare nu te mai doare capul cu nevoile de bază – de acoperiș deasupra capului, de căldură, de o mâncare caldă, ba mai mult, ai avea și șansa de a-ți găsi iubirea vieții dincolo de gratii, cum rămâne cu funcția de izolare a pedepsei, cât de mare să mai fie disconfortul, dezavantajele pedepsei? În ce măsură perspectiva închisorii îi va mai descuraja pe cei care au intenția de a încălca legea? Cu casă, masă și perspectiva unei vieți sexuale normale, unii vor considera că e mai ușor în închisoare decât în afara ei, unde te spetești muncind pentru un minim pe economie și duci din greu grija zilei de mâine.
…și mai ai și o femeie cu figuri pe cap! 🙂
Să știi că m-am gândit la asta, dar să-ți zic ceva: mergeam cu trenul, într-o vreme când știu sigur că exista tren, prin asta înțelegând demult, și cumva a venit vorba despre închisoare. Și cineva din compartiment a adus exact argumentul tău, cu referire la cei cu bani, care o duc în închisoare ca în puf. Iar cel cu care se contrazicea, un tip mai energic, i-a zis că degeaba, simpla îngrădire a libertății ar fi pentru el de nesuportat. Altfel, noi suntem setați pe o mentalitate a pedepsei: dacă nu simte 5 tone de durere fizică ca urmare a faptei comise, nu-i bine. Dar poate există o metodă de a-l face să-și regândească viața și fără să aruncăm 5 tone de durere pe umerii lui. Că de fapt, scopul nu-i să facem rău altora, fie ei infractori.
În sfârșit, ideea cu relațiile era totuși secundară. Principală era separarea pușcăriașilor pe viață de cei cu pedepse ușoare. Pentru că putem spune că într-un fel violatorul din acel citat și-o merita, dar ce te faci când niciun coleg de-al viețașului nu-i violator? O să aibă mustrări de conștiință în a-l face „femeia lui” pe unul care a ajuns acolo pentru că a furat o găină sau a delapidat o mie de lei?
Din câte știu eu, și să mă corectezi dacă greșesc, deținuții sunt repartizați în închisori în funcție de gravitatea faptelor comise, printre altele.
Da, pentru unii, simpla îngrădire a libertății e de nesuportat. Însă, din păcate, cred că sunt tare mulți ăia care nu simt așa. Pentru care securitatea, paza, hrana, căldura, așternutul curat din închisoare cântăresc mai mult decât libertatea de a răzbi în viață fără a călca strâmb. Cum ar fi să le mai pui și femei sub nas?
All inclusive.
Repet, pentru unii arată (poate) astfel perspectiva închisorii. La fel cum știu că pentru alții condițiile din închisori sunt degradante, inumane. Din câte țin minte, rata sinuciderilor din închisori e mai mare în vestul Europei, în frunte cu Franța, Olanda și Belgia. Esticii sunt mai rezistenți, poate mai căliți cu greul.
Nu știu cum e la prima parte. Dacă e cum zici, repartizare după gravitatea faptei, atunci se apropie de separarea gândită de mine.
Problema cu interzicerea relațiilor (și implicit a sexului) e fix ca interzicerea alcoolului sau a prostituției: sortită eșecului din start. După cum reiese din fragmentul citat. În teorie, la momentul de față lucrurile sunt așa cum spui tu că e mai bine, adică deținuții sunt oarecum privați de sex. Dar practica te contrazice. Și o face într-un mod destul de nasol pentru nefericiții care n-au bani și relații cât să se protejeze după gratii.
Eu propun să nu ne mai legăm la ochi, prefăcându-ne că o problemă nu există, doar pentru că așa dă mai bine. Să o conștientizăm și să găsim soluții pentru rezolvarea ei. Nu știu dacă varianta propusă de mine e cea ideală, dar știu că așa cum sunt lucrurile acum, nu funcționează. Ca dovadă, fragmentul citat. De unde reiese că privare de sex a deținuților e o ficțiune convenabilă și atât.
Am citit dialogul vostru si realizez cât de naivi pot fi oamenii ce-si dau cu parerea fara sa cunoasca detaliile obiective, exact ca si spectatorii microbisti care comenteaza, fluiera, striga, huiduiesc si înjura jucatorii din teren. 🙂
Păi dacă ai detalii obiective, te rog, nu le ține pentru tine.
Daca vrei sa scrii un bestseller, ceva gen “Prison Break” mioritic, da-mi de stire, si-ti voi face un rezumat obiectiv al puscariilor românesti ale anilor ‘8o-‘9o.
Nu vreau să scriu niciun bestseller. Pe de altă parte, trimite-mi rezumatul ăla, și dacă e scris la fel de bine pe cât sunt ultimele tale comentarii, poate îl public.
Îmi pare rau, draga Aldus. Nu agréez probabilitatile conditionate !
Păi nu promit! Dacă umpli textul de IUBIREA ABSOLUTĂ ȘI PARADOXALĂ, nu ți-l public. Uite, așa cum ai comentat la articolul ăsta e foarte ok. Io zic să încerci, că în viață, dacă nu încerci, nu prea ai nici rezultate. Da’ tu fă cum vrei.
Aldus, tu esti un copil inteligent, cu mult bun simt, autocontrol, adeseori dând dovada de echilibru si stabilitate psihosomatica, ceea ce îti confera o oarecare imunitate la atacurile ‘sagetilor înfocate’ ale dusmanilor personali virtuali. Bravos ! 🙂
O zi buna !
Așa sunt eu, na! 🙂