Person of Interest (2011-2016)

Am văzut primele 4 episoade din Person of Interest și nu știu dacă o să mă uit mai departe. Serialul este creat de Jonathan Nolan, produs de J.J. Abrams și are nota de 8.5 pe IMDb. Se poate ca 143’000 de spectatori să se înșele?

Person of Interest

Ei bine, gusturile diferă de la o persoană la alta și chiar de la o vârstă la alta. De exemplu, când eram mic, mă uitam la filme cu Jean-Claude Van Damme. Acum le consider porcării, dar erau cu karate, iar eu eram băiat! Person of Interest are ceva mai puține lupte și ceva mai mult context, cât să-l facă prizabil „băieților mai mari”. Intriga e simplă: după atacurile din 9/11, un milionar nu-pe-atât-de-excentric-pe-cât-de-simplu-și-modest, Harold Finch (Michael Emerson), dezvoltă pentru guvernul SUA un soft complex, ce analizează datele culese nonstop de servicii (gândiți-vă la camerele video de pe stradă, convorbirile telefonice pe care le faceți etc) și identifică potențialele pericole teroriste. Ca un efect secundar, programul identifică și persoane care ar putea fi implicate în crime fără legătură cu terorismul, ele fiind trecute la rezultate irelevante și șterse la miezul nopții. Având mustrări de conștiință, Harold își programează o portiță secretă de acces la program, care îi trimite CNP-ul unei astfel de persoane, înainte să-l șteargă din sistem. Informație minimală pentru a nu risca să fie prins, CNP-ul nu-i spune nici măcar dacă acea persoană va fi victimă sau călău. Astfel că Harold recurge la ajutorul lui John Reese (Jim Caviezel), un fost luptător de elită, care să urmărească persoana respectivă și s-o protejeze sau s-o împiedice de la a comite un act criminal, după caz. Iar serialul ne prezintă, episod de episod, peripețiile celor doi justițiari care acționează în afara legii.

Puncte slabe? Primul, lipsa de realism. N-o să mă leg de firul epic al fiecărui episod, căci e de așteptat ca o serie de povești individuale, de câte 45 de minute, să nu țintească neapărat Oscarul. Dar foarte multe dialoguri și reacții sunt de-a dreptul fanteziste. De-un exemplu, când John ajunge prima dată la o secție de poliție, îmbrăcat în cerșetor, polițista care-l interoghează îl tratează cu așa o condescendență și-i face așa o psihanaliză de-ți vine să te ridici de pe scaun și să te duci și tu la poliție, unde vei primi o oră de psihoterapie gratuit. Sau să te întrebi în care univers paralel se desfășoară dialogul ăla tras de păr. De-un alt exemplu, cât de credibil este ca John, atunci când vrea să-l prindă pe un afacerist care nu se știa urmărit și deci nu se ascundea, să intre cu ditamai camionul în mașina lui mică, pentru a-l preda apoi poliției? Spuneți voi: să faci un accident, cu toate riscurile aferente, doar ca să-i atragi atenția cuiva că l-ai prins, sau doar ca să-l prinzi. Păi dacă moare? Sau dacă mori tu? Sau dacă omori pe cineva cu ocazia asta? Este absolut stupid. În al doilea rând, luptele. Reese e un fel de Van Damme, dar care nu poate face sfoara, așa că nu vedem exact foarte multe bătăi. Vedem în schimb, de pildă, cum intră într-un bar, de unde este aruncat afară de doi zdrahoni, după care se ridică, se scutură, își aranjează costumul și intră din nou. A doua oară iese singur pe ușă, iar cei de dinăuntru sunt lați. I-a caftit pe toți! Da, cam pe-aici e nivelul serialului.

Cu toate acestea, chimia dintre personaje funcționează iar scenariul are suficient mister și spațiu de manevră cât să te poată convinge să-l urmărești, mai ales în speranța că va deveni mai interesant pe viitor. Dar până atunci, trebuie să-ți lași neuronii la culcare înainte să apeși pe butonul Play.

2 Replies to “Person of Interest (2011-2016)”

  1. […] subiective – și am văzut de exemplu aprecieri la superlativ, în opinia mea nemeritate, la Person of Interest, din simplul motiv că serialul are ca premiză faptul că americanii sunt supravegheați de către […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *