O curea buclucașă

Îmbrăcându-mă mai devreme în nobilul scop de-a coborî la supermarket să-mi iau de mâncare, am simțit că cureaua de la pantaloni mă cam strânge. După o inspecție tehnică și de specialitate, cureaua nu avea nimic; în schimb, eu m-am îngrășat!

Eu! Eu, care întotdeauna am avut o constituție atletică! Care am băgat în mine ca zmeul, fără să se depună nimic! Care am mers la școală mai târziu, din motiv că eram ca un sclepț! Care am fost acuzat în copilărie că sunt bun de acordeon!

E drept că, totuși, nu am decât un început de burtă. Și că în ultima vreme, să fie vreo peste zece ani, am dus o viață sedentară. Și că am mâncat fără pic de urmă de considerație pentru orice dietă sănătoasă. Inclusiv seara. Sau noaptea. Cu pâine. Din aia consistentă, din cereale integrale, de la Lidl; de când am gustat-o, nu mai pot mânca bureți din ăștia obișnuiți. Și că în timp ce scriu rândurile ăstea, ronțăi niște semințe. Dar așa nu se mai poate.

Motiv pentru care, de-acum înainte, s-a terminat cu înghețata iarna! Și cu plasele cu produse de patiserie. Și cu lenevitul. Și cu mâncatul seara, numai să gat sâmburii ăștia. Păi nu? Schimb eu foaia.

Sau cureaua.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *