Am citit, în sfârșit, un articol mișto pe blogul lui Zoso…
Cu care inaugurez o rubrică intitulată Blogosferă. E firesc, nu-i așa, să încep o astfel de rubrică cu un articol din cel mai citit blog românesc? E scris la liber, fără diacritice și atenție la detalii, dar e cursiv și are sens. Dați-mi voie să vă citez:
Conjectura mea e simpla: e o chestiune de alegere. In sensul ca, mutatul la casa trebuie sa fie o alegere, o decizie rationala, si nu o fuga de ceva. Fuga de poluare, fuga de trafic, fuga de cretinii, pardon, vecinii de la bloc. Când zic mutatul la tara, ma refer la fel de bine si la o casa la 20-30 km de un oras, dar si la 50-60 km. Nu vorbesc aici de mutatul la o casa intr-un oras sau la tovarasii care-si permit case in Cotroceni sau Primaverii. Ei au alte probleme. De multe ori penale.
Corect. Casa de la țară trebuie să îți ofere ceva de care ai nevoie, nu să îți rezolve o problemă de la oraș; mutatul trebuie să fie o alegere pozitivă, nu una negativă. De ce? Pentru că deseori problemele de la oraș își au originea în noi, chiar dacă le proiectăm în afară. Iar odată mutați, vom constata că sătenii cărora nu le mai restituim sculele împrumutate sunt la fel de nesuferiți ca vecinii care ne tot cereau suta aia de lei înapoi. Și pentru că mutatul la țară implică o schimbare a întregii fundații, nu doar o decorare a unei camere. Sigur că scapi de peretele ăla mucegăit, dar te trezești într-o cu totul altă clădire, care funcționează după alte reguli.
Mutatul la casa inseamna o schimbare importanta de mindset. Majoritatea celor care se muta astazi la casa sunt atât de alienati de oras, de faptul ca au trait intr-un stres inimaginabil timp de 15-20-25-40 ani, incât le este imposibil sa isi schimbe aceasta gândire. Sa inteleaga ca mutatul la casa e ca plecatul in pribegie.
This i like. Ești atât de obosit, încât nu mai poți să adormi. Ești atât de stresat, încât nu mai poți să te relaxezi. Ai devenit dependent de stres. Felicitări, solitudinea nu este pentru tine, viața liniștită nu este pentru tine, ești un om modern și emancipat, condamnat să trăiască într-o cutie de chibrituri.
Daca vrei sa te muti la casa din considerentele de mai sus (aer, spatiu etc), dar vrei sa-ti continui munca in corporatie, sa duci copiii la “cele mai bune” gradinite/scoli/licee, sa te duci de doua ori pe saptamâna la teatru si de 4 ori la mall, nu satul va fi de vina pentru esecul tau. Tu singur(a) ti-ai dat un sut in cur si acum te intorci mirat(a) sa vezi agresorul.
Dar există oameni care se mută la țară, vrând să aibă joburi la oraș? În 2002, comuna Florești din județul Cluj avea circa 7500 de locuitori. Nouă ani mai târziu, numărul lor ajunsese la circa 23000. Florești este situată la 9 kilometri de Cluj-Napoca, unde, evident, prețul imobilelor este foarte ridicat.
Exceptând cazurile de mutări din orașe mici (dar totuși orașe) în satele limitrofe ale marilor orașe (dar totuși sate), tendința din ultimii ani1și poate dintotdeauna este inversă: de a migra de la sat la oraș. Iar asta ne face să ne pierdem, din păcate, veșnicia. Altfel, mi-a plăcut esența articolului, conform căreia satul și orașul sunt două lumi care aproape că nu se intersectează. Nu doar în ce privește spațiul, liniștea, confortul, poluarea și oportunitățile, ci și la nivel psihologic sau de paradigmă existențială.
…scris de un tip care-și spune Fluture.
Aldus, oare tu, de capul tău, n-ai fi putut scrie un articol despre mutatul la țară?
Dacă nu ți-a spus nimeni cât de greoi e să faci slalom prin două texte intricate (unul citat și unul drept comentariu la primul) sparg eu gheața.
Uite și părerea mea: Oamenii care se mută la țară de la oraș se împart în oameni de succes și ratați.
Oamenii de succes au suficient de foarte-foarte mulți bani încât să-și ridice la țară o viloancă gen Primăverii, să-și tragă canalizare și curent în bătătură, indiferent cât de departe e ultimul stâlp și ultima țeavă. Grădina va fi, pe niște hectare, cu flori, cu deschidere la lac/pădure, cu grădinar angajat, amenajată în stil englezesc, japonez, sauvage, kitsch total, sau altcumva. Respectivii își permit să trimită copiii la școala cea mai bună din oraș cu șofer angajat, au timp și program relaxat, ca să ajungă în oraș la serviciu, au nervi și chef să dea o fugă de 40 de km după o sticlă de vin bun, la orice oră din noapte. Ăștia nu se rup de oraș, devin sclavii umili și fideli ai orașului, în sensul că-l cară, bucată cu bucată, la respectiva lor reședință de la țară.
Ratații, ăia care nu mai rezistă la oraș pe bază de sărăcie, se mută în casa părintească – o paragină cu privată la 50 de metri în grădină, o grădină care dă roșii morcovi cartofi ceapă usturoi pătrunjel NUMAI dacă știi s-o muncești, dacă te ține spinarea. Uită vinul cu etichetă. Beau bisulfitul pe care-l fac vecinii. N-au treabă cu școlile, că nu au copii, și nici cu jobul de la oraș, că sunt șomeri.
Vor învăța să se spele la lighean, doar o dată pe săptămână. Dacă telefonul îi ajută și au cont pe fesbuc, vor scrie zilnic, acolo, postând fotografii cu grădini exemplare de zarzavaturi luate de pe net, că, în sfârșit, respiră aer curat! Dar omit să scrie că se culcă seara aproape flămânzi.
”Țara” e pentru cei născuți acolo. Restul, veneticii săraci, o sug!
Renata, nu știu de unde să apuc comentariul tău, ideea e că eu sunt de la țară, sper că într-un târziu mă voi întoarce la țară și nu e tocmai cum zici tu. Nu e ratare, mă rog, depinde cine judecă și din ce unghi, nu e foame și nici baie în lighean o dată pe săptămână. Jesus, de unde le scoți?!
@Renata
Nu văd dificultatea. Inițial se citește textul sursă, integral, iar apoi se revine la textul care-l comentează. Tu cum ai comenta pe blog un text altfel?
Cele două sate în care mi-am petrecut părți de copilărie și-n care am rude sunt deja un pilon al sufletului meu. Dacă tu nu ai locuit la sat, atunci îți va fi greu să înțelegi că acolo poți găsi o liniște și o armonie care la oraș sunt inexistente. Este un tărâm mitic, în care odată intrat(ă), timpul se oprește iar ceasul galopant al orașului este înlocuit cu o clepsidră în care poți admira, întins(ă) pe iarbă, curgerea fiecărui fir de nisip. Nu degeaba spunea Lucian Blaga că veșnicia s-a născut la sat. Dar dacă nu ai avut tangențe cu el, îți va fi greu să-i înțelegi și savurezi gustul.
Acum, sigur că, în mare vorbind, condițiile de viață de la sat sunt inferioare celor de la oraș. Asta de când lumea. Dar eu am prieteni și cunoștințe cu joburi bune și venituri peste medie – nu atât cât să intre la categoria celor cu vile în Primăverii, dar suficient cât să fie opusul rataților – care își doresc ca, la un anumit moment din viitor, să se mute la casă. Unii deja au început să-și construiască/cumpere. Pentru că la ora actuală satele nu mai sunt ca în nuvelele lui Sadoveanu. Există apă, canalizare, gaz, curent și internet. Sigur că depinde de fiecare cât și ce și-a făcut acolo, dar satele nu mai sunt rupte de civilizație, așa cum le prezintă posturile noastre de știri. Iar avantajul unei case este faptul că îți conferă autonomie. Prin comparație, un apartament de bloc este similar transportului în comun (pentru că depinzi într-o anumită măsură de ceilalți vecini) pe când casa este similară mersului cu mașina proprie. O livadă cu pomi, o curte cu câteva animale și cultivarea unui mic teren sunt activități minunate și salutare pentru omul modern, cel mai adesea sedentar și rupt de natură.
Așadar, lucrurile sunt infinit mai complexe decât le-ai prezentat tu. Și e firesc să fie complexe, pentru că atât satele cât și orașele sunt populate de oameni, iar oamenii sunt infinit de complecși. Să-i reduci la realizați, care se mută la oraș, și ratați, care rămân sau revin la sat, denotă o perspectivă foarte simplistă.
@Cudi
Ea e bucureșteancă, adică face parte din categoria celor care atunci când merg în provincie zic că merg la țară. Deci nici măcar oraș, în afara capitalei, nu există. 🙂
Şi eu sunt bucureşteancă, Aldus.
Adică am fost, până în anul când am terminat facultatea şi a hotărât nea Nicu că nu se mai dau repartiţii în oraşele mari. Ca urmare, am plecat în provincie (într-un oraş mic, deşi e reşedinţă de judeţ). Aş fi putut să mă întorc (numai cine nu voia nu-şi aranja un transfer), dar m-am măritat cu un tip de la ţară şi am rămas aproximativ la jumătatea drumului dintre părinţi şi socri. Şi-n casa de la ţară a socrilor mi-am petrecut (de minune) sărbătorile (Paşti, Crăciun) în majoritatea anilor.
Încă mă mai pot întoarce în Bucureşti (am păstrat apartamentul părinţilor şi nici eu nici bărbatu-meu nu mai depindem de un loc de muncă), dar nu e sigur că o s-o fac.
Aşa că nu e cazul să bagi toţi bucureştenii în aceeaşi oală. 😀
“Lucrurile sunt infinit mai complexe” e o afirmaţie cu care sunt întru totul de acord.
E, dacă ai plecat în provincie, nu mai ești bucureșteancă. 🙂 Și sigur că nu-i bag pe toți în aceeași oală (a se face diferența între o afirmație categorică și una spusă pe un ton glumeț), ci notez o anumită tendință pe care o putem întâlni în acest colț de țară numit București. 😆 Mă rog, una dintre tendințe, că-s mai multe.
Aldus, tot pe ton glumeţ te-am îndemnat şi eu să nu fii tributar acestei tendinţe (băgatul tuturor bucureştenilor în aceeaşi oală), pe care, din câte am observat, o putem întâlni, printre altele, în numeroase colţuri de ţară. 😀
Lăsând gluma la o parte, chestia cu „mă duc la țară” sau „i-au venit neamurile de la țară” (unde țara îmbrăca sensul unui oraș de provincie) am auzit-o la niște bucureșteni. Deci nu era invenția mea. Și tot lăsând gluma la o parte, dacă ai plecat de atâția ani din capitală, evident că nu mai semnezi condica la cutumele, ticurile, tiparele verbale și de altă natură ale bucureștenilor. Că fiecare zonă are, vrem sau nu, specificul ei. Mie bucureștenii (și sudicii în sens mai larg) mi se par, prin comparație cu ardelenii de exemplu, reci și aroganți. Pe undeva e de înțeles, Bucureștiul fiind un oraș mai mare. Dar numai până la un punct.
La articol deja am comentat prea mult la Cudi, nu mai macan si aici.
Altfel, nah, am si eu o satisfactie marunta: hehehe, intelegi acum mai Aldus de ce m-am luat de tine cand vorbeai de chestii pe care nu le-ai experimentat? Asa cum ii reprosezi tu Renatei lipsa de experienta directa “Dacă tu nu ai locuit la sat, atunci îți va fi greu să înțelegi că acolo poți găsi o liniște și o armonie care la oraș sunt inexistente.” sau “ar dacă nu ai avut tangențe cu el, îți va fi greu să-i înțelegi și savurezi gustul.” tot asa iti ziceam si eu sa nu afirmi ca stii ce simte o cucoana, o mama sau un soldat pe front. Asa cum cititul despre sat nu-ti ofera relatia cu satul pe care o formezi copilarind acolo, fix asa e si cu alte experiente. Doar ca eu n-am darul de-a explica cu duhul blandetii, cum ai tu cu Renata.
Comentariile despre Bucuresteni cam aduc a complex de provincial, mai. Nu ca ar fi problematic sa-l ai, ca dispretul amestecat cu invidie la adresa celor din capitala e foarte raspandit si nici nu e defel boala romaneasca (in opinia mea francezii sunt in top, din ce-am cunoscut), dar camufleaza-l macar. Ca s-ar putea sa ai mai multi cititori misto din Bucuresti si vor incepe sa te trateze cu condescendenta. Nu de alta dar n-am intalnit pana acum bucurestean (si-am cunoscut multi, nevasta-mea e din Bucuresti) deranajat ca e insultat de provinciali pe motiv ca-i din capitala. Din contra, ii amuza. Iar chestia cu “mitica” pe care o folosesc unii cu maximumul de dispret posibil (nu tu, dar e in tema), chiar starneste hohote si aplauze. Si condescendenta. Si asta e cam efectul contrar pe care l-ar putea dori careva.
Păi oi fi auzit tu asta de la nişte bucureşteni, Aldus, dar câţiva nu sunt toţi. 😛 Eu am stat 24 de ani în Bucureşti şi n-am auzit pe nimeni vorbind aşa despre provincialii din oraşe.
Iar de cutumele, ticurile, tiparele etc. din locul unde te-ai născut, ţi-ai petrecut copilăria, adolescenţa şi prima tinereţe nu te lepezi cu uşurinţă. Dar înveţi să le eviţi, în public, pe cele care fac notă discordantă în locul unde te-ai mutat.
@Vladimir
Deoarece nu s-a trimis pingback-ul, las aici un link spre articolul lui Cudi, pentru cine o să citească peste o lună sau un an.
Legat de experiența directă, la unele lucruri poți extrapola, că de aia ai creier și inimă, adică inteligență și empatie. Poți să te pui în locul altcuiva sau să faci niște corelații. La altele nu. De exemplu, nu trebuie să fi fost un criminal pentru a putea exprima adevărul de bun simț că șeful de stat care trimite armata peste femeile și copiii unei țări pe care vrea s-o cucerească este cel puțin la fel de crud ca soldatul care apasă pe trăgaci. Că asta afirmasem atunci despre soldați, lucru pe care mi-l tot reamintești. Zici că nu-i așa? Zici că crud e doar executantul, nu și cel care dă ordinul? Sau trebuie să fii de o cruzime fără margini ca să te poți pronunța asupra acestui subiect? 🙂
Comentariile despre bucureșteni nu sunt expresia unei aversiuni față de ei, ci o constatare. Îți zic și ție ce i-am zis lui Vero mai sus: citește ce scriu într-o cheie mai flexibilă. Nu sunt bătut în cap astfel încât să pun etichete pe fruntea unei categorii sociale sau a unui grup oarecare de oameni. Dar, umblând atât cât am umblat prin capitală, eu unul am observat niște diferențe de atitudine, de comportament față de oamenii cu care eram obișnuit în provincie. Asta ce înseamnă, că toți bucureștenii sunt aroganți? Nu, evident. Ci că vei avea mai mari șanse să dai peste oameni aroganți acolo decât într-un alt oraș al țării. Sau cel puțin decât în zona mea. Că este o atmosferă cumva mai rece decât cea cu care eram obișnuit. Și nu la atmosfera meteo mă refer.
Nu-i disprețuiesc pentru asta, iar ca să-i invidiez ar trebui să fiu de-a dreptul prost. Dar, ca să mă înțelegi, dacă ar fi să aleg unde să locuiesc, probabil că nu aș alege Bucureștiul, din exact acest motiv. Din alte puncte de vedere (ca oportunitățile crescute și dinamismul orașului), mi-ar plăcea.
De altfel, sugestia că n-aș putea aduce o critică cuiva păstrându-mi obiectivitatea și detașarea este de-a dreptul jignitoare! 😀
Nu știu ce este „mitica”. Dar uite, apropo de disprețul nejustificat la adresa altora, eu consider total aiurea folosirea peiorativă a cuvântului „țăran”. Pe mine nu cred că m-ai văzut folosind astfel de epitete indiferent în ce context. Iar mai sus, pur și simplu am spus ce impresie mi-au lăsat mie bucureștenii.
@Vero
S-or mai fi schimbat între timp. 🙂
M-am gândit şi eu la asta, Aldus. E posibil să se fi schimbat. Pesemne că, printre provincialii strămutaţi în Bucureşti, sunt acum mulţi care îşi privesc de sus neamurile rămase acolo de unde au plecat ei. 😀
Lol.
Imi permit si eu o intrebare al carui raspuns il cunoastem cu totii. Dar nu referitor la post, ci mai mult la discutie.
Ca exista o aversiune a provincialului fata de bucuresteni, o stie atit riul, cit si ramul. Si o spun din traite, nu numai din auzite. Aversiune sinonima cu repulsia pe care o simte saracul fata de bogat. Repulsie alimentata de un complex de inferioritate evident. Ca unii n-o recunosc, e firesc, dar conflictul exista, tot asa cum exista un conflict intre generatii si pe care doar una dintre generatii il neaga.
Intrebarea mea ar fi, de ce oare majoritatea provincialilor incearca sa se bucurestenizeze? Cum de nu-si continua viata idilica si plina de satisfactii si-mpliniri din catunul de unde sunt ei de pamint? De ce parasesc ei bunatate de natura cu linistea si energia ei pentru a deveni “smecheri de Bucuresti”?
Pentru bani? Pentru un trai decent, pentru un viitor stabil si-un evantai de posibilitati si oportunitati sau din prostie? Ca daca satul iti ofera mult peste ce-ti ofera betoanele Bucurestilor, unde-i logica?
Ar fi multe de spus, mai ales daca participi intr-o campanie electorala, dupa o asa zisa revolutie, si incerci sa le vorbesti taranilor, dar ma opresc aici intrucit polemizarile pe subiectul asta sunt cam inutile, as zice. Stiti de ce? Pentru ca taranu-i ca armata. Subiect tabu. “Armata e cu noi”, desi ei au tras in 22. Got it? 😆
Nu știu dacă majoritatea provincialilor au resentimente față de locuitorii capitalei. Mă cam îndoiesc. Eu unul în mod cert nu am, iar de alții n-am auzit. Am precizat mai sus cum îi văd eu pe bucureșteni, și-n aceste condiții pentru ce i-aș invidia? Pentru răceală sau aroganță? E absurd. De unde complexe de inferioritate? Că analogia cu săracul și bogatul nu-și are locul: adică, n-am studiat chestiunea, da-mi imaginez că și-n București există, ca peste tot, săraci și bogați. Mai mulți și respectiv mai puțini, cam în aceeași proporție cu restul țării. Iar de ăi săraci e mai rău, că-ntr-adevăr veniturile sunt mai bune, da’ viața-i mai scumpă, tată.
Migrația spre București se înscrie în trendul mutării de la sat la oraș (pe care am precizat-o în articol). Satele ne-au rămas cam goale, tinerii sunt la oraș sau în străinătate. De ce? Pentru joburi mai bine plătite și eventual oportunități crescute (de a vizita ceva, de a merge la teatru, mă rog, zic și eu câteva din motivele care m-ar mișca pe mine). Dar asta nu înseamnă că printre orășeni nu există unii care și-ar dori să se mute la casă / la țară – iar ei constituiau subiectul articolului citat de mine. Sunt mai puțini decât cei care se mută de la casă la bloc, dar nu sunt de ignorat.
Mai cred că în general cei care vor să-și facă o casă sunt oameni maturi, pe când tinerii care pleacă la oraș sunt, ei bine, tineri. Și fiind ei tineri, sunt nemulțumiți de satul în care trăiesc și consideră că acesta nu le acordă suficiente șanse (deși eu zic că peste tot există oportunități și că un om descurcăreț o duce bine oriunde). Da-n fine, nu-s cu nimic diferiți de tinerii de la oraș, care și ei fix la fel consideră că societatea și guvernul e de vină pentru lipsa lor de perspective și s-ar muta și ei undeva, dac-ar avea unde. Deci asta ar fi încă o categorie, evident că nu singura – uneori e benefic să te muți la oraș, dar cred că există și acest tipar la cei care se mută. Pe când cei care vor să-și facă casă sunt cumva mai copți, au trecut cât de cât prin viață și și-au clarificat niște priorități. Eu aici nu sunt de acord cu Renata, care consideră că aproape toți sunt ratați și vor să se mute pentru că mor de foame la oraș. Dimpotrivă.
Iar comparația nu s-a făcut între București și sat, ci între orașe și sate, în general. Deși e adevărat că din punctul de vedere al unor bucureșteni tot ce înseamnă provincie este „la țară”, iar din punctul de vedere al unora plecați dincolo (vezi comentariile lui Fire de la Cudi), toată România este un mare sat.
” Eu aici nu sunt de acord cu Renata, care consideră că aproape toți sunt ratați și vor să se mute pentru că mor de foame la oraș. ” Ia intreab-o pe Renata Carageani cat plateste la intretinere … doar in acele ” traditionale ” patru luni de iarna ! Pai ea , de bine de rau n-are decat pisica si este si farmacista pe deasupra , la o farmacie unde exista un borcan unde clientii lasa bacsisiuri { gasesti borcanul 😉 la postarea unde vorbea dansa despre bacsis … pe blogul domniei sale } dar altii ? Altii care , nu-s nici farmacisti si in loc de pisic au nevasta plus vreo doi sau trei ” continuatori ai neamului….romanesc ” care n-au alta grije decat sa consume cat mai mult…ei bine Alduse , aia-s MURITORI DE FOAME ! Respect deosebit .
Veneam din Sibiul în care aș fi vrut să mă întorc după facultate, eventual ca profesoară la țară. Ghinion. Am fost repartizată în București, în cercetare. A fost foarte interesant, dar gândul de a pleca din capitală nu m-a părăsit niciodată. Dar au venit copiii, școlile lor, etc, și am rămas prinsă în capcană. În Sibiu aveam încălzire cu gaze, în București – cu lemne, ca la țară. Până după 90. Acum e prea târziu să plec și să rezist la țară, unde nu am fost decât de două ori în viață, dar mi-am dat seama că ”țara mea” e doar din cărți. A rămas regretul, singurul meu regret.
M-am născut la țară și am crescut la a țară de când aveam 6 ani și de-abia se terminase colectivizarea. Am cunoscut satul așa cum era el anterior comunismului, l-am văzut cum s-a transformat în cei 45 de ani în care a dispărut proprietatea privată iar toată filozofia și valorile ancestrale ale țăranului s-au risipit, lăsându-l debusolat. Am cunoscut transformarea țăranilor în șantieriști și acel melanj produs din importul orășenismelor, gen mahala de barieră, la sat. Am părăsit satul la adolescență pentru oraș dar l-am vizitat permanent, m-aș întoarce și azi definitiv la el dar ghinionul a făcut să-mi iau nevastă orășeancă. Cunosc bine realitatea satului românesc, de vreo 55 de ani, inclusiv perioada postdecembristă in care se încearcă revenirea la valorile tradiționale dar apar alte noi probleme ca depopularea, îmbătrânirea, arendașii moderni, transhumanța prin Europa a ”căpșunarilor” și ”badantelor”.
Satul românesc actual este un amestec heteroclit dintre ce spune Cudi, Vero și Aldus, în opoziție cu Fire și Marian.
Optimistul, cel căruia îi place natura și viața fără prea multe reguli impuse, vede partea frumoasă a satului actual și perspectivele de viitor, chiar îndepărtate cum sunt în cazul României. Pesimistul, cel comod, crescut în limita scurtă a lesei regulilor citadine, va vedea toate ororile, de la a sta transpirat până vii seara de la câmp și te speli la fântână cu o găleată de apă rece, la furturi și babe violate.
Satul românesc, cu bunele și rele sale, rezistă încă și ține agățate de el inimile celor care l-au cunoscut, optimiști sau pesimiști deopotrivă. Iar faptul că despre el vorbesc și niște canadieni însemnă că încă are valoare. Luna asta încerc să arăt frumusețile acestei țări , inclusiv ale satelor Dobrogene, la doi minicetățeni canadieni cărora trebuie să le spun de mai multe ori pe zi ”Parlez roumain!”
Marian, mă pregăteam să-i zic ceva lui Aldus, dar mi-ai luat piuitul cu borcanul pentru bacșiș. Unde am scris eu că avem borcan pentru bacșiș?!
Mă lași fără cuvinte!
Aldus, nu-mi mai pune în cârcă percepții pe care doar presupui că le am!
Nu cred că ai văzut toate orașele pe care le-am văzut eu în România. Nu cred că ai făcut ocolul patriei în 10 zile, cum l-am făcut eu de mai multe ori. Nu cred că ai stat în Cluj, câteva zile pe an, în fiecare an, timp de mulți ani, fiindcă-ți place Clujul. Nu cred că ai bătut drumul până la Sighet, ani de-a rândul, doar fiindcă îți place Sighetul și oamenii lui. Nu cred că ți-ai petrecut vacanțe în satele de lipoveni, pe Dunăre. În Ploiești mă simt ca acasă, fiindcă am muncit 3 ani acolo și e un oraș fermecător pentru mine. Mă opresc la orașele astea, unde am prieteni, unde aș putea să trăiesc fără niciun efort de acomodare.
Doar în capul provincialilor noi, bucureștenii, îi considerăm pe ei provinciali. Cel puțin pentru mine sunt locuitori de urban. Complexul de inferioritate al provincialului e autoindus.
Viața la țară, adică la satul tipic românesc, unde ești boier dacă ai puț în curte și privata nu te face să vomiți înainte de-a face pipi, e altceva. O suport 3 până la 5 zile, cu gândul că atât pot să rezist până fac un duș cu apă cursivă.
Fără să fiu vreo mare gospodină, vreo obsedată de lustruit geamuri și pahare, sunt, totuși, compulsivă cu curățenia corpului omenesc și cu binefacerile unui duș scurt, când ți-e prea cald, când ți-e frig, cînd te simți obosit, trist, bîntuit de gânduri îmbâcsite.
Am înnoptat câteva zile la niște bogătași din zona Târgu Jiu. Cât vedeai cu ochii, livezile de pruni erau ale lor. M-am plimbat, ca o regină, printre prunii brumării și-am mâncat, pe alese, niște prune pentru care cetățenii comunității europene ar fi plătit 5 euro bucata, dacă ar fi știut că există pe fața pământului.
Baia era luxoasă, ca la hotelurile de 4 stele. Lipsea prăpăditul de Tron. Care era la vreo 20 de metri, în grădină, o operă de artă a unui tâmplar înrăit, probabil, o cabină mirosind a lemn , cu pereți de lemn, cu ferestruică, perdeluță și mușcată în ghiveci pe pervaz, cu banchetă de lemn găurită pe care se instalase cel mai scump colac cu capac. Oamenii se ștergeau cu hârtie bună, patru straturi. Parfumată din fabrică. Totul era prefect, doar că NU TRĂGEAI APA! Și era frig. Și mi-am pus la îndemână, în dormitor, HAINE, ca, dacă mă trece, peste noapte, să nu ies în chiloți până la baie.
Nu mai zic ce puneau ăia pe masă, la orice gustare, la orice mic-dejun!
Dar n-aș fi locuit acolo niciodată. Deși cucoana îi zicea Primarului „bă!”. Fiindcă necesitățile fiziologice presupuneau un stres absolut. Punct.
Acum, dacă vrea Cudi să susțină că tocmai disconfortul pentru necesități constituie farmecul vieții la țară, eu n-o să mă opun.
@Marian
Deci toți cei care nu-s farmaciști sunt muritori de foame? Atunci tu susții teza că sătenii o duc mai bine ca cei de la oraș, și de aia vor ratații de la oraș să se mute la sat? Că nu mi-e foarte clar cum vezi tu în detalii diferențele dintre urban și rural. Respect.
@vax-albina
Asta e, nu te poți rupe în două. Măcar ai avut o viață frumoasă în capitală, presupun. Ca după om.
@bunicul
Bunicule, dacă vrei, eu îți fac cont de autor pe O Poziție și te las să publici ce articole vrei tu, când vrei tu. Pentru că îmi place ce spui și pentru că m-ai făcut să caut „heteroclit” în dicționar. Și pentru că ce, numai Zoso să aibă oameni care scriu mai bine ca el? 🙂
Altfel, nu sunt de acord că poți distruge așa de ușor, în câțiva zeci de ani, niște valori ancestrale. Poți demola bisericile, poți colectiviza proprietățile, poți face șantiere, dar valorile autentice ale oricărui om sunt de ordin interior, nu exterior. Iar pe acelea este mai greu să le ștergi.
@renata
Gata, acum știe toată lumea din ce bani îți faci tu cumpărăturile! 😆 Noroc că n-a scris tot paragraful cu majuscule, cum face el uneori! 🙂
@renata
Eu n-am văzut până acum provinciali cu complexe de inferioritate pe motiv că sunt provinciali. Bucureșteni care însă să spună „mă duc la țară” când merg în provincie, am văzut. Deci, mai sus am relatat percepția mea despre bucureșteni. Și nu doar despre bucureșteni, pentru că în opinia mea în general sudiștii sunt mai reci. Asta este și n-am cum să mă sucesc la 180 de grade până când n-oi ajunge din nou în mijlocul lor, ceea ce s-ar putea să mai dureze. Dar accept că îți plac multe orașe ale țării și poate nu subscrii la această tendință observată de mine, de a-i privi pe provinciali cu superioritate. Nu văd de ce toată lumea face un caz din asta (Vero, tu).
Nu mi-e clar însă ce vrei să spui cu faptul că ești boier dacă ai puț în curte și budă adâncă. Toată lumea are măcar puț în curte, dacă nu racordare la un furnizor de apă, și măcar o „privată” tradițională în fundul curții sau șurii, dacă nu baie modernă. La sat trebuie să le ai, că nu ți le face nimeni, iar fără ele nu poți trăi. Deci iată, te-am citit greșit legat de disprețul față de orașele din provincie, dar, în aceeași măsură în care îți plac aceste orașe, îți displac satele. Și cred că ai o imagine deformată despre ele.
De altfel, ce poți spune despre boierii de acum câteva sute de ani, care, ca să vezi chestie, tot la o astfel de privată își făceau nevoile și tot la lighean se spălau? Sau despre cei care merg la munte, cu cortul? Eu chiar cred că apa de râu e mai sănătoasă decât cea cu clor de pe țevile noastre și că modernismul ne-a făcut mai leneși. Da-n fine, conform teoriei tale, toți strămoșii noștri erau ratați, pentru că nu aveau conducte de gaz și apometre. Sau erau ratați doar cei care nu reușeau să obțină minima decență specifică perioadei istorice în cauză? Iată cum ni se schimbă definițiile, în funcție de perioadă. Țăranul cu puț în curte trăiește în lux față de locuitorul unui oraș din antichitate. Și poate că, până la urmă, e o chestiune de priorități și de ce te mulțumește. Poate că pentru secretarul american care și-a făcut un avion aurit pe interior, noi suntem cu toții niște ratați. Adică cum, să te speli într-o cadă de fontă? Ce vreau să zic e că e destul de jos să judeci lucrurile din prisma reușitei sau a ratării, chiar dacă poate fi și asta o componentă, în funcție de caz. Da-n orice caz, nu-i singura și nu-i cea mai importantă. La fel cum zestrea viitoarei neveste nu-i singurul și cel mai important criteriu pentru a peți-o.
Iar disconfortul de-a face pișu în frig nu este un capăt de lume dacă n-ai nevoie, pentru a-ți înlesni evacuarea, de citirea ultimelor știri de pe telefon, timp de o jumătate de oră! Prea ne-am învățat cu luxul, dom’le! 😀
@Renata Carageani Spaga {2} 4 Martie 2018 😉 !
Cum nu-ti este clar ? Ce anume nu intelegi ? Fi serios Aldus , de la dumneata chiar am niste pretentii !
În opinia ta, cine o duce mai bine: omul de la sat sau omul de la oraș?
Aldus, e super propunerea făcută bunicului, te felicit pentru ea și sper, sper să nu refuze. Citesc și eu comentariile bunicului cu interes și admirație, ar fi minunat să scrie articole.
Alduse , frumos , foarte frumos vorbeste ” bunicul ” despre…satul romanesc . Singura mare problema este ca { cu rare exceptii } , satul romanesc nu mai este cel pe care-l stie domnia sa din perioada ante si post colectivizare . Nu mai este nici macar cel pe care-l stiam eu din perioada…razboiului din Vietnam 😉 . Satul romanesc de astazi seamana din ce in ce mai mult cu satele din America de Sud si { de ce nu ca-i oricum mai aproape d e noi } cu satele din Sicilia iar despre aia …mai stiu si eu cate ceva . Diferenta , mica diferentza este ca , acolo toti asculta de unul in vreme ce la noi…nimeni nu mai asculta de nimeni . “Locuinta mea de vara e …la tara ” spunea mai nu stiu cand un tip numit Al. Deparateanu , el fiind orasean get beget , iar altcineva venit de la mama dracului de pe unde si-a intzarcat dracu copii , i- a raspuns in contrapartida prin acea de mare exceptie ” Viata la tara ” … pe care o recomand cu placere oricui este interesat de “dulceata traiului patriarhal ” . Aldus , daca la tara , daca in satele romanesti ar fi DOAR batrani…poate ca n-ar fi atat de rau insa , cumplit este ca acolo traiesc si tineri , multi tineri care…ce draci sa faca altceva daca la scoala nu se duc de-ai dracului sau pentru ca n-o mai considera necesara , daca sa dea cu sapa pe camp este al dracului de greu si oricum nu s e merita pentr-o suta si-un pachet d e tigari bashca mancarea , si-atunci , incearca si ei sa impuste francu’ cum cred ei ca-i mai usor si…CHIAR ESTE MAI USOR ASA ! Am auzit mai zilele trecute { la televizor unde altundeva } despre un batran de peste optzeci de ani ucis cu salbaticie de un copil avand ceva in plus peste…aia optesprezece ani . De ce la omorat p’ala ? Pentru banii d e pensie care reprezentau putin peste doua mii si cincisute de lei . AI sa-mi spui ca , au fost omorati oameni si pentru sume mai mici dar aici vin eu si-ti dau replica : ai dreptate insa , aia au fost omorati la oras si nu in linistea noptii asternuta desupra satului romanesc contemporan , sat caruia vad ca sunteti atat de multi insi care ai ridicati in slavi…mirajul caci este cu adevarat un MIRAJ . Si cand vorbesc despre satul romanesc , nu vorbesc numai despre satele din jurul Bucurestiului { acelea-s deja comune deci…cu pretentii } ci , cunosc si cateva sate si oameni de prin Vaslui si de asemenea cunosc si oameni si locuri de prin preajma Sibiului adica taman zona aia pe care-o lauda multi…fara sa stie ce lauda de fapt . De ce pleaca oamenii de la oras { Bucurestiul in spetza ca-i capitala } catre sat ? Pai , pentru a scapa de zgomotul infernal , pentru a scapa de zgomotele zilelor si noptilor pe acre le traiesc la bloc , pentru a oferii copiilor lor un aer ceva mai putin poluat , pentru a avea o casa pe pamant { chiar daca-i ridica doua etaje dar…acolo locuiesc doar ei } pentru a nu mai platii moca unor structuri administrative niste bani pentru ca unii bossi de-acolo sa aiva bani suficienti cat sa-si intretina nevasta , doua amante plus , amantii nevestei si…pot continua pana poimaine . Reanata…Reanata { iarta-ma stimata Renata Carageani !!! } este o amarasteanca caci ea locuieste la bloc . Ea plateste in calitatea-i de propietar taxe si impozite statului roman insa…ea nu-i propietara decat pe aerul cuprins intre cei patru pereti care-i delimiteaza apartamentul de-al vecinilor plus podeaua si tavanul fireste . “La tara”, avand o casa pe pamant , avand si-o tzara d e loc in preajma casei , acolo esti cu adevarat propietar si , daca statul roman n-ar fi acela care-a interzis oamenilor sa-si apere ei insusi proprietatile si-ar avea posibilitatea sa faca a sta…atunci ar fi cu adevarat proprietari . Asta cauta TOTI ORASENII CARE SE INDREAPTA CATRE SATE ! Problema , singura de altfel , este ca , nu toti orasenii poarta numele Adrian Nastase , Adrian Videanu , Emil Boc sau Traian Basescu si cu atat mai putin KWJ .
Marian, în prima parte zici că vai ce greu e la țară, munca câmpului neplătită cum trebuie, lipsă de posibilități etc, pentru ca în a doua parte să zici că e bine: aer curat, casă pe pământ, liniște etc. Păi omule bun, nu poate fi nicăieri perfect. E cu dezavantaje și avantaje, ca peste tot.
Și dacă satul are avantaje și dezavantaje, și dacă orașul are avantaje și dezavantaje, atunci și oamenii care se mută dintr-o parte în alta sau invers au, la rândul lor, calități și defecte. Nu-i poți clasa pe toți ca fiind ratați și gata bâlciul. E mai complex.
Frate…m-au tampit pe mine porcariile astea de pastile incat nu mai pot face omu’ sa-nteleaga corect ceea ce spun ???Eu n-am blamat viata in satele romanesti pentru ca munca campului nu-i platita suficient sau…Nici n-am laudat-i pentru calitatea aerului doamne fereste ! Eu am lasat sa se inteleaga { si chiar credeam ca asta s -a inteles } faptul ca , ACOLO , la tara te simti proprietar , acolo simti ca ai pentru ce sa traiesti . Atat si nimic in plus . N-ai fost atent ca , pana si pe Renata Carageani am trecut-o la categoria amarasteni , nu pentru ca este farmacista ci…pentru ca locuieste la bloc . Insa , te-ntreb eu , ce s-ar fi facut saraca femeie daca-si cumpara o bucata de teren si-o casa in… Frumusani bunaoara ? Crezi c-ar fi scapat asa usor , mai ales ca-i si farmacista si bucuresteanca ? Da , toti cei care locuiesc la sat , la…comune , la balegar cum s e zice , au mare oftica pe oraseni iar faptul ca le spune fie Mitici { in cel mai bun caz } , fie cacati pe asfalt …asta spune totul mai ales ca , nu ei s-au autodenumit astfel . Si vrei sa-ti mai spun ceva ? Cei mai inversunati nu-s aia nascuti crescuti intr-un loc ci…cei care-au venit acolo de pe aiurea si care considera ca pot face orice le trazneste prin cap acolo unde nu-i mai poate vedea nimeni . O seara buna in continuare si de asemena , iti doresc un week-end de exceptie .
Eu de mitici acum aud prima dată. Weekend fain și ție.
Aldusescule, evident ca tu n-ai perceput aversiunea de care vorbeam, dar daca ai fi fost bucurestean, ai fi simtit-o, in raporturile cu cei din provincie. Bunica-mea traia la tara si, copil fiind, am simtit aversiune din partea celorlalti copii, cind eram trimis cu forta in cite-o vacanta. Si-n armata, la Botseni, am simtit aceeasi tendinta de-a ne descredita pe noi bucurestenii, norocul nostru e ca eram multi si era mult mai usor de suportat, cel putin in ciclul 2, chiar daca a fost doar pentru 4 luni. Pina si locotenentul ne apela cu “si bre, crezi ca smecheriile de Bucuresti merg aisi?” Acum cred c-ai inteles, in sfirsit, de ce am pomenit Bucurestiul si nu Constanta.
Ca au exista motive pentru acea invidie, nu disput, dar era vina guvernantilor, nu a noastra.
In fine, ca sa intelegi mai bine cum e cu saracul rural si bogatul citadin, am sa-ti aduc aminte cum ne uitam la straini pe vremea lui Ceasca, desi erau poate asistente medicale sau mecanici auto. Dar pentru ca erau de dincolo ni se pareau undeva in topul societatii, desi sigur nu erau. Nu cei care veneau in Romania. Tot asa si in relatia taran-orasean.
De ce se muta oraseanul la tara? E de bon ton. Tot omul respectabil in vest are un cotage sau cabana sau whatever. Dar revenind la RO, citi dintre ei traiesc efectiv dupa ce-si fac vila la Corbeanca? Cum spunea Renata, aia care au bani si-si permit servitori locali sau cei carora orasul nu le-a oferit ce banuiau ca au dreptul sa le ofere si-au luat-o-n gura.
Citind comentariile, vad ca multi spun ca s-ar intoarce la viata de la tara, miine, dar toti invoca motive s-o dea dracu de viata la tara fara valiza de bani care sa le asigure boieria sau cel putin o viata mai buna decit cea pe care le-o ofera orasul.
Toti suntem tari in gura, ca e gratis. De cuvinte mari si vrajeli care dau bine la public toti suntem in stare. Citi, insa, sunt cei care walk the walk?
Alduse , nici macar Dumnezeu nu putea sintetiza mai bine decat a facut-o “papagigli” pe care , profit de ocazie sa-l salut din orasul in care s-au lansat FFN-istii ! Pot sa mai adaug ceva eu sau altii , la cele spuse de Dumnezeu ???
Gigli, între articolul lui Aldus și cel al lui Cudi, umblăm, orbecăind, între lumi paralele.
Dacă vrei să te muți la țară, în Ro., și vrei să trăiești decent, trebuie să ai foarte mulți bani, ca să păstrezi confortul (igiena minimă necesară) pe care-l oferă blocul de la oraș. Dacă ai bani puțini, puși deoparte, mută-te de la garsonieră, la bloc , la două-trei camere, tot la bloc. În același oraș. Poate în alt cartier.
Doamne, între igiena corporală și plăcerea de-a plivi e o distanță cosmică!
Renata, am explicat pe larg la mine. De fapt i-am dedicat un ditai postul acestui subiect.
Salut Mariane! Nu sunt, bai, Dumnezeu, ca daca as fi fost, sigur v-as fi spus care-i treaba cu divinul, ca nu m-ar fi rabdat inima sa va vad macelarindu-va din dragoste de mine. 😆
@papagigli
Cred că ce descrii la început intră la aversiunea față de elementul străin pătruns în grupul nostru omogen, nu la aversiunea față de bucureșteni. Aceeași aversiune o poți avea și față de un moldovean sau un oltean etc. Nu-i ca tine.
Deci „bogatul citadin” este doar o chestie de percepție? Pentru că vine dintr-un loc în general mai bun, îl privim ca fiindu-ne superior? Ok. Oricum însă, înainte de ’89 aveam motive să-i privim pe cei de dincolo cu admirație: la noi nu găseai nimic, alimentele de bază erau pe cartelă, toate magazinele erau de stat. Astăzi găsești ce vrei oriunde, sat sau oraș, numai bani să ai. Iar dacă te uiți la o fată de 18 ani, nu știi dacă vine din mediul rural sau urban, că-i îmbrăcată la fel de bine.
Tu cum ai defini zona în care locuiești: oraș, țară, între ele? Casă știu că ai.
@Marian
Păi ori există, caz în care sigur putea sintetiza mai bine, ori nu există, caz în care îi dăm funcția lui Papa. Numai că el cred că o detestă. 🙂
@Renata
Cu mult timp în urmă, înainte ca drumul vieții mele să ia o curbă neașteptată, am visat că merg undeva departe, într-un fel de pădure în care știam că nu mergeam decât foarte rar. A fost o călătorie inițiatică, am fost să vizitez pe cineva pentru a-mi da permisiunea să fac ceva major. Și, cu toate că mergeam atât de rar pe acolo, pădurea aia era așa de profund legată de mine, încât pot să o numesc casă. Cred că satele și orașele există ca să acomodeze sufletele fiecăruia dintre noi. La fel ca țările și culturile. Mai departe, igiena, banii și condițiile de trai țin de cum ne decorăm noi acea casă, fiind lucruri de suprafață. Nu condițiile sunt problema la tine, ci faptul că tu ai (la nivel de suflet) altă casă. Ceea ce e ok, că nu există corect și greșit aici.
Aldus, nu particulariza. Exemplul pe care l-am dat se refera la ce mi s-a intimplat mie si s-a intimplat sa fie in Moldova, dar in regimentul respectiv eram din toate zonele tarii. Ei bine, n-am auzit vreun oltean sau banatean abuzindu-se verbal intre ei, in schimb toti aveau o pica neimpacata pe bucuresteni desi niciunul dintre noi nu le futusem nevestele, omitind sa le plateasca. 😆
Dar cind auzeau de bucuresteni, toti incercau sa faca pe desteptii, si atunci erau mai prosti ca de obicei, dar si penibili cu mistourile lor de camin cultural, desi ei se mindreau cu “isprava” verbala de parca li se oferise un post la NASA. Asa ca boala respectiva era reala si parea incurabila. Si bineinteles ca era generata de acel complex de inferioritate cauzat de conditiile de trai precare din mediul rural si de accesul la informatii, invatamint si cultura pe care-l aveam noi, in capitala. Nu stiu ce-i acum, dar dupa felul in care se jeluiesc si catastrofele naturale care i-au lasat sub cerul liber, cred ca aversiunea s-a transformat in ura. Bine-ar fi sa gresesc, desi stii si tu cit de rar mi se intimpla. 😆 Vezi, bucuresteanul din mine, plin de el, infatuat. 😆
Eu locuiesc in Toronto, care e cam oras. 😉 Un oras care cuprinde mai multe orasele sau cartiere, mai pe romaneste.
Uitasem de gagici. Cum dracu de s-a intimplat? 😉 E poate adevarat ca pe gagici nu le poti deosebi de unde vin, imbracate sau nu. Si ca sa fiu sincer, nici nu cred ca m-ar interesa atita timp cit arata misto. Uitasem sa spun ca noi, bucurestenii, nu pizmuim pe nimeni, indiferent de unde-i de pamint. N-am avea motive s-o facem. Dar e adevarat ca un comportament “taranesc” ne poate turn off.
Si as vrea sa mai fac o precizare pentru o mai buna intelegere. Din punctul meu de vedere taran poate fi si un orasean. Pentru ca ma refer la comportament, nu la origini. Ca exemplu, pe Becali il consider un taran necioplit, mitocan si lipsit de maniere. Contrazi-ma! 😆
Si ca sa intelegi ca am dreptate, dupa cum vezi vorbim cu toti cei de pe blog, fie ca sunt bucuresteni sau nu si nu cred ca incercam sa-i punem down in vreun fel. As putea in schimb sa-ti dau un exemplu de … viceversa, dar n-ar fi elegant s-o fac si de aceea ma abtin.
Ok. Poate că există, cel puțin în unele zone din țară, o aversiune față de bucureșteni. Cauzele pe care le prezinți tu sunt speculații. Pe de altă parte, eu am observat o anumită aroganță sau superioritate a bucureștenilor în raport cu cei din provincie. Cred că cele două sunt pe paliere diferite. În sfârșit, asta e o idee cu totul secundară în contextul articolului de mai sus.
Nu sunt de acord cu conotațiile peiorative ale cuvântului țăran. La fel s-a făcut și cu cuvântul retardat, a ajuns să fie folosit într-un sens metaforic pe care nu-l avea. Țăran înseamnă om care locuiește la țară, nu om lipsit de maniere. Este un abuz să-i acorzi această conotație, pentru că lipsa de maniere nu-i caracterizează pe locuitorii satelor, cei puțin nu pe cei pe care i-am întâlnit eu.
Inteleg ca n-ai cunoscut multi tarani la viata ta si cei pe care i-ai cunoscut erau invatatorul, popa si primarul.
Expresiile nu le-am inventat eu si au acoperire, poti fi sigur de asta, chiar daca tu ai dat numai peste cosbuci si eminesti.
Agree to disagree, then.