Matematica noastră profană

Cum recunoști un matematician? Am adunat azi un răspuns sub forma unui banc, pe care țin să-l împart cu voi, ușor alterat. Cică doi oameni se aflau într-un balon. Oameni maturi, de prin 1800, nu-i confundați cu spermatozoizii din pseudo-baloanele noastre din prezent. Când, dintr-o dată, un vânt furtunos i-a luat prin surprindere, la fel cum îi ia pe politicienii noștri în fiecare iarnă, și i-a dus… nu se știe unde. S-au uitat ei din nacelă în jos după ce viscolul s-a potolit, iar primul a întrebat: „Unde puii mei ne aflăm?” la care al doilea a răspuns: „În balon”. Bancul spune că cel puțin al doilea trebuie să fi fost matematician, pentru că:

  1. a dat un răspuns corect;
  2. răspunsul lui este perfect logic;
  3. răspunsul lui este complet inutil.

Cineva spunea că matematica e plină de experți dar că aproape nimeni n-are habar despre ce vorbește. Asta cumva legat de o aplicabilitate practică a teoriei matematice – dincolo de banala utilitate în calculul restului de la aprozar. Care calcul e de fapt o aplicație într-un plan artificial, banii fiind invenția noastră.

Personal nu sunt familiar cu matematica. Dar cred că ar fi un domeniu extrem de interesant, cu condiția să ai afinitate pentru el și să ai un mentor. Pe care, probabil, ar trebui să-l caut în persoana – sau textele – lui Pitagora sau Platon, matematicieni și filozofi ai unor vremuri în care știința era abordată într-un mod holistic. Preocuparea pentru filosofie este o condiție de bază, deoarece nu cu integrale și derivate vreau să mă lupt, am făcut asta la școală și e teribil de plictisitor, ci cu posibila modelare în termeni matematici și și repetitivi a universului în care trăim. Premiza? Matematica este o oglindă fidelă, un limbaj sau o formă de expresie a cosmosului. Așadar, aș fi curios să citesc părerea clasicilor pe această temă.

Până atunci, îmi poate explica vreun matematician de azi cum se face că raportul de aur se regăsește peste tot în jurul nostru? Și nu mă refer aici la regula (urmată voluntar sau intuitiv de diverși artiști) de a menține această proporție în pictură, fotografie, sculptură, arhitectură etc, unde s-ar putea argumenta că gusturile sunt subiective, ci la tipare concrete din natură ce au ca invariant această sectio divina: câmpurile rezonante ale atomilor, moleculele de ADN, petalele florilor, cochiliile melcilor, geometria feței umane, spiralele galaxiilor…

4 Replies to “Matematica noastră profană”

  1. Nu sunt matematician ca să încerc să răspund întrebării din finalul articolului.
    Dar mi-am amintit de un articol pe care l-am citit mai demult pe tema asta, care mi-a plăcut mult și pe care m-aș bucura să-l citiți și voi (tu, Aldus, Vax-Albina și ceilalți cititori de pe O Poziție):
    https://matematicasiteologie.wordpress.com/2012/09/19/sirul-lui-fibonacci-una-din-cheile-de-acces-la-codul-sursa-al-creatiei-lui-dumnezeu/
    “Universul este în mare parte Open-Source, adică codul sursă e liber, poate fi citit și modificat. Dumnezeu, marele Programator al acestui „soft” n-are nimic de ascuns, ba dimpotrivă, ne invită pe toți să descoperim câte minunății a așezat în fiecare celulă și în fiecare strop de ploaie.”

  2. Nu cred că matematicienii vor ști răspunde. Din motivul indicat în primul paragraf! 😀

    Articolul la care faci trimitere remarcă ubicuitatea raportului de aur în natura vie. Fascinant însă consider faptul că același raport se regăsește și la nivel atomic sau galactic, în ceea ce noi numim materie moartă. Și cu asta se cam duce pe apa sâmbetei teoria cum că totul în univers ar fi supus hazardului. Dacă numărul de aur era prezent doar la vietăți, ne-am fi putut gândi că el exprimă o lege a adaptării încă neștiută de noi, dar pe care natura a descoperit-o și asimilat-o. La fel cum, de exemplu, orice ființă vie prezintă o anumită formă de inteligență, ca trăsătură necesară evoluției. Dar faptul că întâlnim același raport și la materia neînsuflețită, atât la scară micro cât și la scară macro, sugerează o legătură profundă a totului cu totul sau o regulă ce se afla la baza oricărui lucru, viu sau mort. De ce aripile unei libelule trebuie să prezinte un tipar asemănător cu unele structuri rezonante din componența atomului? Ce legătură există între cochilia unui melc, forma unui ciclon și spirele unei galaxii?

    https://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-2862243/Is-space-time-shaped-like-SPIRAL-Universe-golden-ratio-keeps-order-researchers-claim.html

    Clipul pe care l-am văzut la acel articol este foarte frumos:

  3. Sirul lui Fibonnaci este doar o lege (re)descoperita de om. O mica proportie a cunoasterii atemporale, absolute, o dimensiune (viziune) matematica, logica, apa rece, numerologie lipsita de elementele fizico-chimice al *IUBIRII* “focului sacru” al gândurilor inimii, care degaja energia LUMINII magica necesara fotosintezei metamorfozei vietii la superlativ. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *