Am intrat mai devreme pe blogul unui Alex Oancea1N-am nimic cu omul, nu-l cunosc, acum am intrat prima dată la el – din câte rețin. care scrie rar și prost. Prin prost înțeleg că are un limbaj de corporatist. Iar ca să-mi dați sau nu dreptate, vă ofer o mostră dintr-un articol intitulat Facebook încotro?:
Nici cu brandul sau organizația nu e ușor. Devii din ce în ce mai captiv bugetelor și monetizării tot mai expensive. Reach-ul organic pentru care ai intrat în rețea se micșorează văzând cu ochii.
Acum, eu înțeleg că n-o fi extrem de intuitiv cum să traduci reach-ul organic, dar ce înseamnă, boieri dumneavoastră, monetizare tot mai expensive? Cumva care se expandează? Sau care poartă espadrile? Ați ascultat vreodată, de curiozitate, un jurnal al TVR de pe vremea lui Ceaușescu, dintre cele disponibile pe YouTube? Știți limba aia de lemn în care se transmitea, corect gramatical, impecabil chiar, absolut nimic? Ei, măcar cuvintele respective erau românești.
M-am uitat la pagina Despre, tipul spune că are 38 de ani și că de vreo 14 face marketing. Din ce știu eu, marketingul se traduce prin publicitate, promovarea anumitor mărci sau produse și alde asemenea. Și mă întreb: cum poate un om să fie creativ când e prins în scheme semantice care-l fac incapabil să traducă cuvântul expensive? Că presupun că nu pe piața externă activează în marketing.
Așa că m-am gândit să scriem noi o serie de formulări neaoșe, adecvate unor englezisme de largă (dar proastă) circulație și care ne sufocă prin spiritul lor sec, ca punct de minimă referință. Încep eu:
reach = audiență
și vă las pe voi să continuați.
https://www.youtube.com/watch?v=ezSD8F5zQqk
Dacă tot te frămîntă probleme lingvistice, hai să-ți enrich-ui (adică îmbogățesc) vocabularul tehnic cu un termen pe care din păcate îl cam uităm. Știi ce-i aia o deformație profesională? Este acel set de deprinderi / obiceiuri / atitudini / impulsuri care provin din munca ta de zi cu zi, și care încet-încet își găsesc drumul și-n viața de zi cu zi. Poți spune despre un inginer care evaluează rezistența uneltelor din jurul său ca fiind o deformație profesională. N-are nevoie să facă asta, dar o face pentru că așa s-a obișnuit.
Privind astfel lucrurile, îmi pare că păcatele pe care i le reproșezi omului nu-s chiar atît de păcătoase precît propui. Dacă cineva lucrează 8 ceasuri pe zi cu termeni în engleză, citește literatură de specialitate în engleză, ba chiar și comunică cu cei din branșă folosind tot engleza … putem ghici împreună care-s șansele să folosească termeni de genul și-n restul timpului? Ba chiar, avînd în vedere că articolul respectiv este chiar pe teme din domeniul său de interes. Nu știu tu, însă eu dacă citesc un articol pe teme financiare mă cam aștept să dau de termeni financiari, din care nu toți vor fi mereu explicați pe înțelesul începătorilor.
Desigur, tu poți să propui și pretinzi ca termenii cu traducere directă să fie traduși, iar cu asta sunt de acord. Mor încet cînd aud „ne impactează” în corporomgleză, și te înțeleg de ce mori încet cînd citești „expensive” într-un text altminteri în română. Însă altminteri, remarcă te rog că pentru marketing a trebuit să dai două cuvinte alternative, eventual dacă te strîng puțin cu ușa trebuie să recurgi la perifraze pentru a-l explica.
Or, pentru termenii care-s la ei acasă adevărați *terms of art*, niște concepte discutate și răs-discutate, mi se pare ușor ridicol să insistăm să-i traducem. Marketingul nu-i doar publicitate, cum nu-i nici doar promovare. Lasă-i pe oamenii din branșă să-l folosească așa cum ni l-au dat ăia care chiar au inventat marketingul 😉 Idem și cu reach-ul, care nu-i audiență decît printr-o forțare..
Păi și cum se împacă deformația profesională (care te înscrie în anumite tipare lingvistice sau de atitudine) cu o profesie ce prin definiție îți cere să fii cât mai creativ, original, ingenios?
Altfel, ca să fiu fair, cuvintele omului sună mult mai bine decât cele ale altor publicitari. Dar asta-i o temă pe care se poate critica și chiar trebuie. Sigur, nu-mi imaginez că se va schimba ceva peste noapte cu critica mea sau a ta sau a altor blogări, dar nici să scriu „blogger”, „hater” sau „troll” în timp ce academicienii noștri se preocupă de corectitudinea sintagmelor „niciunul” și „nici unul” nu-mi pică bine.
Tangențial avem și avem conceptul de corporatist, care sună uneori ca o cutie metalică, depersonalizată și robotizată. Am zis, uneori.
Am început să folosesc „forșpan” pentru că l-am văzut la tine. Cred că „audiență” e un cuvânt infinit mai dulce și mai neaoș decât „reach” și cred că e traducerea lui corectă. Prin comparație, forșpanul e o forțare, că nu se referă chiar la același lucru ca trailerul, e luat ușor dintr-un alt context.
@Originalitate:
Originalitatea și creativitatea sunt cerute în procesul de creație, la momentul cînd faci munca brută. Însă limbajul tehnic este cerut în meta-discuții, în discuțiile despre domeniu. Poftim, și doi pictori sau desenatori sau designeri web sunt tot „creativi” de-ăia, însă îți promit că își vor discuta munca (their craft, în engleză în original) folosind termenii tehnici de pensulă, creion, culoare, mină, layere, perspectivă, unghiuri.
Deformația profesională nu-i ce propui tu. În cadrul muncii poți să fii foarte priceput, competent, creativ și toate cele. Este deformație profesională să iei aspecte ale muncii tale și să le aplici în restul vieții. De exemplu, să discuți culoarea pielii la un străin folosind termeni din munca ta de pictor/web designer/desenator **
@Folosirea corecta a termenilor:
Forșpanul este, în definiția DEX 2009, „Film alcătuit în scopuri publicitare din secvențe extrase dintr-un film de lung-metraj.”. Da, s-a schimbat mediul de livrare, la început era o bobină fizică de film, însă altminteri esența este aceeași: segmenete alese atent (da!), cu scop de a promova (da!) un film mai lung (da!).
Diferența dintre audiență și reach vine, în mintea mea, din faptul că audiența este vag interesată, în timp ce reach-ul se referă strict la *potențiali* oameni. Dacă azvîrli un panou pe marginea șoselei, reach-ul sunt teoretic cam toți oamenii care trec pe-acolo și ar putea vedea obiectul fizic. Audiența ar fi cei care chiar își aruncă ochii pe reclama din el. Or, clivajul între acești termeni mi se pare suficient de mare încît să merite să nu facem confuzii folosind un termen în locul altuia.
Evident, în măsura în care eu de fapt nu-s educat în marketing și advertising, sunt șanse sănătoase să vorbesc prostii aici. Caz în care sunt deschis să ascult de unul mai competent ca mine în domeniu 🙂
@exemplu:
** „Băi, ăsta zici că-i pictat cu ocru” (dacă ești pictor), sau „Băi, zici că ăsta a fost născut pe vremea cu culori web-safe, de asta-i ciudată pielea lui” (dacă ești webdizainăr)
Să știi că nu ai dreptate vizavi de artiști. Sigur, toți folosim cuvinte în virtutea necesității iar pensula va face parte din vocabularul oricărui pictor, dar nu toți își vor discuta munca în termeni de layere și alte minuni. Numai cei care au activată într-o măsură să zicem egală și emisfera cerebrală stângă, responsabilă cu gândirea „matematică”, abstractizarea, limbajul articulat etc. Dar în principiu, cei care sunt preponderent artiști nu vor discuta așa. Am avut colegi și prieteni artiști și sunt mai intuitivi, mai poetici și se exprimă deseori în moduri care transcend complet logica obișnuită (și care uneori te pot lăsa în ceață). Unii dintre ei chiar ridiculizează sau ironizează modul nostru de a ne exprima.
Dizainerii web se exprimă în termeni tehnici pentru că dizainerii web nu sunt artiști la bază, ci matematicieni. Și chiar dacă sunt artiști, trebuie să fie și matematicieni, că asta-i o cerință a disciplinei. La fel cu fotografii, care sunt în primul rând fizicieni (cei mai buni, care știu să seteze diafragma, să reducă zgomotul de imagine etc) și colecționari (de aparate foto) și abia apoi, mai puțini dintre ei, artiști. Iar dintre cei care sunt artiști, mulți sunt și fizicieni, în virtutea faptului că fotografia e și un domeniu extrem de tehnic. Într-unul dintre clipurile lor de pe YouTube, Tony și Chelsea Northrup au menționat numele unui fotograf celebru, pe care dacă-l întrebai ce cameră folosește îți răspundea că nu știe, un aparat foto acolo, un Canon something, nu știe exact modelul, lăsându-te perplex. Prima reacția a ta, ca fotograf, ar fi fost să râzi de el că nici măcar nu-și cunoaște instrumentele, dar după ce te uitai la pozele lui rămâneai tablou.
Am avut în liceu un profesor de matematică care uneori ne testa spiritul de observație și originalitatea în felul următor: după un set de exerciții de un anumit tip, scria la tablă un altul, pe care noi, ăștia mai buni, ne grăbeam să începem să-l rezolvăm aplicând teoria și formulele cunoscute și exersate anterior, fără să observăm că acel exercițiu are o particularitate ce-l face din start rezolvabil într-un mod mult mai simplu sau chiar direct. Și cei mai buni dintre noi cădeam în plasă. Pentru că eram buni în a fi roboți și în a gândi în anumite tipare. Școala te exersează foarte bine în direcția asta. Și, la fel, educația de marketing te dresează foarte bine în direcția originalității și a creativității. Doar că – cel puțin în cazul marketingului – este o creativitate definită într-un mod matematic și înscrisă în anumite tipare de oameni care nu sunt artiști la bază, ci „matematicieni”, și nu te poate duce decât până la un anumit nivel, nefiind o creativitate reală. Dintr-o anumită perspectivă, este chiar opusul creativității.
Sigur, poți să fii și artist, și matematician (cu ghilimelele de rigoare). Dar când începi să folosești în discuții pe teme generale termeni din domeniul tău, poți fi sigur că niște rotițe din ansamblul intelectual pe care-l ai în dotare au început să funcționeze într-un mod mecanicist, automatizat. Și cred că e molipsitor, la nivelul rotițelor.
Legat de reach, cred că tu ești mai atent la nuanțe decât majoritatea publicitarilor. Nu te contrazic, dar arată-mi un om de marketing care folosește atât reach cât și audiență în același discurs, ținând cont de diferențele pe care le scoți tu în evidență. Și atunci o să zic că da, e nevoie de un alt termen pentru traducerea lui reach.
Nu-mi place sa trezesc un subiect ingropat de X zile, da’ asa s-a nimerit sa nu ma dau pe bloguri zilele astea.
Tu ai dreptate ca probabil aia mega-creativii nu-si discuta arta decat in termeni foarte ciudati, da’ pe de alta parte mega-creativii nu tin bloguri 😉 La fel cum un Bob Ross nu-i neaparat Picasso, insa sigur explica anumite chestii cu mai multa rabdare decat Picasso.
Asta e, in general ajung profesori cei care nu-s neaparat virful de lance din domeniu, ca aia-s ocupati sa produca chestii, nu sa le explice altora ce fac ei acolo. Iar de la aia care se ocupa cu explicat chestii, cam am asteptari sa se exprime in termenii domeniului lor.
@reach: Fras, nu urmaresc nici un marketer, si n-am interesu’ sa sap dupa ei. Insa ca regula generala, insist ca uzul lingvistic este cel dictat de sensul de la el de-acasa, nu dupa prosteala locala care face magiun din sensurile oricaror cuvinte. Asa ca eu unul, chiar daca nici macar nu-s din domeniu, voi insista sa fac distinctia reach/audienta 🙂
Nu mă deranjează discutarea articolelor publicate cu ceva timp în urmă. Nu le consider îngropate, pe principiul că suntem pe bloguri, nu pe saituri cu știri a căror relevanță durează câteva ore sau o zi. De fapt, cred că asta-i una din problemele blogurilor, că nu scot suficient în evidență articolele vechi.
Altfel, ai și tu dreptatea ta. Mie totuși îmi pare că foarte mulți publicitari se exprimă într-un limbaj înțepenit, de lemn, care-i opusul creativității. Așa că atunci când s-a umplut paharul și am dat peste încă unul, am scris.
[…] un troll de mine. Dap. Chiar dacă n-am mai scris nimic din 7 august sunt acuzat că folosesc un limbaj corporatist de lemn plin de englezisme. Sau, mă rog, asta am înțeles pe repede-înainte căci practic n-am avut răbdare să citesc […]