Cuvântul po-pu-la-ri-ta-te este cu totul special. Conține un sens ocultat, care pe unii îi face să-și piardă mințile. Sau să-și dea măsura adevăratei valori. Nu cred că a existat vreo mișcare de mase în lumea asta pe care politicienii să nu încerce s-o politizeze, ziariștii să n-o stoarcă pentru trafic și cu ocazia căreia unii filosofi să nu descopere, brusc, metafore noi și analogii nebănuite: I-auziți aici:
O revoluție bazată pe șapte litere care se-ntind – ca pârjolul, ca apa ieșită din matcă, ca norul de lăcuste – pe toate T-shirt-urile acestei veri, pe autobuze și tramvaie, pe coridoarele școlilor, tatuate pe brațele vânjoase ale băieților din Ferentari, pe pulpele fetelor și pe spatele lor dezgolit, în amfiteatrele universităților, pe banderolele manifestanților, pe uniformele jandarmilor și ale mascaților veniți să-i păzească, pe bâtele lor, pe căștile lor, pe carapacea lor de broască țestoasă. Apoi în grădini și în parcuri și în magazine, pe uniformele agenților de circulație, pe fațadele blocurilor, pe trotuare, în mall-uri, pretutindeni, cuprinzând în cele din urmă „uzinele și ogoarele patriei”. Reconfigurând, ca un stimul miraculos, sinapsele otrăvite de propagandă și minciună ale creierelor noastre, ea i-ar scoate pe hoți din joc, ar aboli vremea alegerilor trucate, ar elimina pentru totdeauna morții de la urna de vot, ar transforma, pe tot răstimpul manifestării ei originale, băltirea de azi într-o formă de democrație directă, una care „ar cuprinde masele” zburând peste lume, ca o muzică, ca un dans.
Zburând peste lume, ca o muzică, ca un dans. Și ceva mai departe:
Acest cuvânt exprimă neîndoielnic cea mai concisă înjurătură din specia celor mai concise exprimări care sunt înjurăturile. Cioran pune de altfel înjurătura pe primul loc, înainte de telegramă și epitaf, ca modele de stil, dat fiind că toate au atins lapidaritatea supremă. În contextul celor șapte litere, înjurătura noastră sună aproape ca o altă abreviere, și este, până la urmă abrevierea aceasta: Manipulare-Uzurpare-Indignare-Exasperare. Eu așa o tălmăcesc. Cred că acesta e subtextul pe care-l scot la lumină, din adâncul ființelor noastre ultragiate, cele patru litere ale cuvântului buclucaș.
Trebuie să recunosc, imaginea substanței acestei înjurături, care țâșnește din adâncul ființelor noastre și apoi se extinde exploziv, zburând peste lume, ca o muzică, ca un dans, e extrem de sugestivă. Mai că aș fi tentat să pun mâna pe un tratat de-al lui Freud pentru analiza acestor figuri de stil, dacă n-ar fi vorba, până la urmă, de o fi-gură publică deja cunoscută. Ce ziceți, ca ce îl va ține minte posteritatea pe Liiceanu: ca căutător al adevărului, ca călăuză prin hățișul de sensuri și nuanțe adaptate la realitățile momentului sau ca cărturar și patron al unui lanț de librării? Am ca o presimțire că nu ca exeget al lui Cioran.
Via Emil Călinescu:
Nimic din toate astea. Liiceanu rămâne oportunistul perfect, sinecuristul ticălos care a primit, sub domnia lui Iliescu, de la ministrul culturii, dl. Pleșu, Editura Politică drept cadou. Cu o ironie fără egal, Liiceanu a redenumit-o: HUMANITAS.
Ceva tot l-a costat, ulterior, și-l mai costă și azi, ca o chirie pe viață. Trebuie să pupe, într-una, cururi potente.
Dacă pesediștii l-ar fi dorit garant al politicii lor și i-ar fi făcut o ofertă, azi Liiceanu l-ar fi considerat pe Dragnea etalonul progresului.
Și, într-un eseu fulminant, l-ar fi făcut chisăliță pe șoferachele cu MUIE pe plăcuțe.
Dar pesediștii nu-s doar proști, sunt și fuduli. Pe ei îi legitimează masele largi. Știut fiind că, dacă nu te ține punga să-ți deschizi prăvălie în Primăverii, să vinzi puțin și scump, o deschizi în piața Obor, să vinzi mult și ieftin.
Păi da: „ca călăuză prin hățișul de sensuri și nuanțe adaptate la realitățile momentului” (cacofonia este inevitabilă). Că acum ceva ani, se pronunța vehement împotriva vulgarităților:
De aici.
Mi-a plăcut analiza Leliei Munteanu. 🙂
Eu zic ca Renata, adica “ca lichea”. Posibil sa zic fiindca-s influentat de vechea Academie Catavencu pe care am citit-o cu nesat in perioada mea de Romanie si care m-a influentat enorm legat de ecologia literaturii romane contemporane. Plus faptul ca-l stiu pe Stefan Agopian.
Păi și ți se pare că poziția mea e la polul opus? 🙂
Nu, dar ea s-a exprimat mai fara perdea 🙂