Dream House (2011)

Majoritatea filmelor pe care le vedem azi au în spate echipe de foarte mulți oameni care se bat să-ți ofere spectacol la cote tot mai înalte, dar sunt complet lipsite de substanță, astfel încât ni se șterg repede din minte. Acest lucru e uimitor: cum este posibil ca filmul să beneficieze de milioane de dolari băgați în efecte speciale și costume, dar să aibă o poveste plină de clișee și semi-tâmpită? Traversăm o criză de originalitate, casele de producție sunt conduse de idioți care se mulțumesc cu scriitori netalentați sau astfel de scenarii ni se bagă pe gât intenționat, pentru a ne prosti? Poate răspunsul e că puțin din fiecare. Din fericire, Dream House face notă separată, având o intrigă originală și foarte interesantă.

Dream House (2011)

Filmul începe cu „pensionarea” unui editor de la un trust media, care se mută la marginea orașului și alege să-și dedice timpul soției și celor două fetițe. Am fost surprins să-l văd pe Daniel Craig într-un rol de familist care să-i vină bine și cred că este un actor bun. La fel ca Rachel Weisz și Naomi Watts, în rolul soției și respectiv al noi vecine. De altfel, mi-au plăcut și surorile Geare, interpretându-le pe cele două fetițe, și-mi pare rău că nu li s-au acordat prea multe roluri ulterior. Poate pentru că Dream House a fost un eșec de casă, reușind să încaseze, la un buget de 55 milioane de dolari, abia 38,5 milioane. Dar, revenind, viața celor patru este aproape idilică, până când fetițele au senzația că sunt urmărite iar părinții află despre o crimă petrecută în noua lor casă cu câțiva ani în urmă. Situația evoluează într-un mod tot mai tensionat și undeva pe parcurs ne așteaptă o surpriză de proporții.

Există, e adevărat, câteva semnale presărate pe ici pe colo, ce sugerează că lucrurile nu sunt tocmai la locul lor, ca să zic așa. Dacă suntem atenți, ne putem întreba, de exemplu, de ce cele două femei, soția și vecina, nu se întâlnesc niciodată. Sau de ce noua lui vecină îi aduce în dar, la prima sau a doua vizită… un bol cu mâncare caldă, lucru care nimănui (din film) nu i se pare ciudat. Mă opresc aici, în speranța că v-am trezit interesul. Un mic avertisment: nu vă uitați la forșpan. Acesta ruinează complet experiența vizionării filmului, dezvăluind exact spoilerul principal.

Dream House nu este nici pe departe perfect. Finalul, modificat la presiunea casei de producție împotriva voinței regizorului și a protagoniștilor, lasă mult de dorit, plasând filmul într-unul de categoria B. Dar eu vi-l recomand tuturor celor care vreți să vedeți ceva inedit, care să vă surprindă. Calități ce mi l-au întipărit în minte și m-au făcut să scriu aici despre el, la atâția ani după vizionare.

4 Replies to “Dream House (2011)”

  1. Mda, problema e ca sunt convins ca m-am prins care-i surpriza din ce ai scris acolo, da’ nu scriu aici pentru aia care nu s-au prins :). Dar sa stii ca la occidentali si nordici (si la americani ca mostenire culturala) se poarta sa primesti mancare calda cand abia te muti, ba si dupa aia (e semn de bun venit, am patit-o si noi). Nu are conotatiile din est. De fapt din cum ai fi putit interpreta tu gestul, fiind estic ortodox sau stand pe langa estici ortodocsi, m-am lamurit de surpriza.

  2. Nu știu ce înseamnă pe la noi să primești un astfel de cadou. În film, gestul mi s-a părut oarecum ciudat. Nu sunt convins că te-ai prins. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *