Dark Matter este un serial slab. Faptul că e canadian și faptul că-i științifico-fantastic nu-l ajută. A rulat între 2015 și 2017, fiind anulat la sfârșitul sezonului 3. Eu am văzut, din câte rețin, primele două sezoane.
Serialul are câteva probleme mici și una mare. Premiza are ceva potențial: șase bărbați și femei se trezesc din stază într-o navă spațială goală, fără să-și amintească cum au ajuns acolo, fără să se cunoască între ei și fără să se cunoască pe ei înșiși. La modul că nici măcar nu-și mai amintesc propriul nume. Așa că, înainte să se auto-investească în echipajul navei, își pun indicative numerice: Unu, Doi etc. Și asta-i prima problemă, deoarece e lipsit de imaginație să-ți alegi un pseudonim numeric. După cum e de cacao s-o auzi pe Doi, care devine liderul grupului, strigând-o pe androidul navei, ilustrat în imaginea de mai sus, prin apelativul „Android”.
Doi e a doua problemă. Personajul ei e interpretat de frumoasa Melissa O’Neil, care, dacă o veți urmări pe YouTube, veți constata că are o voce caldă, plăcută, magnetică. Din păcate, în loc să mizeze pe calitățile ei feminine native, producătorii au ținut să ne prezinte un serial sec, lipsit de orice idilă sau romantism, așa că primim o Melissa care se screme în fiecare scenă să aibă o voce cât mai fermă și autoritară, iar rezultatul este oribil. Ai permanent senzația că i-a intrat un morcov în fund. Din nou, faptul că știe să lupte și are „naniți”1nano-roboți de tipul celor cu care erau dotați borgii din Star Trek, dacă vă mai amintiți care-o fac imună la aproape orice n-o ajută.
Dar principala problemă constă în aceea că, deși Dark Matter e de dată destul de recentă, în afara celor menționate mai sus, nu-mi amintesc mai nimic din el. Și vă rog să mă credeți că nu m-am trezit din nicio stază, dovadă stând celelalte seriale pe care le-am recenzat. O singură actriță mi-a plăcut aici, respectiv Zoie Palmer, dând viață unui android mult mai „uman” decât colegii ei de pe navă, și un singur episod, din sezonul doi. Respectiv, ca să fiu în temă, cel cu numărul 10.
Forșpanul reușește cumva să fie mult mai interesant decât serialul în sine.
Ca e tampitel si victima pe esafodul oportunitatilor egale + lipsit de orice urma de atentie la dinamica reala a unui grup de umani, sta dovada si faptul ca o femeie tanara a ajuns liderul grupului (nu lipsit de masculi) si, din ce spui tu, nu in rolul ala natural de matriarha. In afara de, probabil, o maternitate sau un grup de coafeze, eu nu-mi inchipui un grup mix in care in mod natural si real, o femeie tanara sa devina lider. Una batrana are mai multe oportunitati, dar cum ziceam in rolul ala de matriarha. N-am rabdare sa ma uit la asa cevauri.
Dar acum, n-ai si tu un film/serial bun, vazut recent, de recomandat? Ca-s si eu pe acasa vreo 6 saptamani si am cam epuizat ce seriale stiam noi ca ar fi bune, acum deja butonam prin netflix/hbo/apple si daca traillerul nu e deosebit de cretin, incercam. Fara mare succes.
Am adăugat două etichete la recenziile de până acum: pentru fani și de văzut. Prima marchează filmele care nu strălucesc dar pot fi încercate de către fanii genului. A doua notează filmele care mi-au plăcut și/sau consider că sunt suficient de bune cât să fie încercate de oricine.
Sunt destul de permisive/tolerante. De exemplu, serialul de față e etichetat cu „pentru fani”, care pot încerca episodul 10 din sezonul 2.
Nu știu ce înseamnă „vizionat recent”: eu nu evaluez filmele după gradul lor de noutate. Iar cel mai bun serial pe care l-am văzut vreodată (The Wire), aproape de perfecțiune, este din 2002. Mai sunt și altele mișto despre care n-am scris: ce gen preferi sau ai chef să vezi în perioada asta?
Dați-i o șansă serialului El Ministerio del Tiempo, nu e super ultra, dar bag de seamă că e mai răsărit decât Dark Matter sau Andromeda.
L-am pus pe lista de așteptare. Acum, cât o să dureze așteptarea aia nu știu. 🙂
N-am vreo preferinta clara. Poate sa fie orice gen (mai putin din alea stil Friends), ca daca n-am chef fix in momentul X de serialul Y o sa am la alt moment.
Da, e cam vaga precizarea cu “vizionat recent”. Ma refeream nu la cat de vechi e filmul ci la vazut de tine in ultima vreme. Motivul e ca daca l-ai vazut de curand (vechi sau nou) sunt mai multe sanse sa-l gasesc pe netflix norge. Noi nu descarcam torrente, deci depindem de prezenta lor pe netflix, apple, hbo.
Voi il vedeti pe netflix, Cudi?
Din cele despre care încă n-am scris: Secret Diary of a Call Girl (comedie), The Wire (polițist), Breaking Bad (dramă), Farscape (SF), Once Upon a Time (fantezie/povești), House of Cards (politică), Prime Suspect (cel din UK; polițist), Game of Thrones (fantezie medievală), The Expanse (SF). Imho toate sunt mișto. Urmăresc și The 100 (SF/postapocaliptic), care-i ticsit cu clișee, corectitudine politică și chestii trase de păr (cum ar fi faptul că personajele își modifică principiile morale destul de repede), dar are o poveste din ce în ce mai interesantă, care te prinde – cel puțin dacă treci de primul sezon. Mi-a plăcut și Spartacus (istoric), cu toate lipsurile lui. Helix (horror) e oarecum interesant. Ray Donovan (dramă cu de toate) e decent și poate fi vizionat în orice stare/mood. How to Get Away with Murder (polițist, cu studenți) e foarte seducător, dar l-am abandonat după primul sezon, suprasaturat de corectitudinea politică și băgarea pe gât a unei crime ce n-avea niciun rost, doar ca să-și justifice titlul. Adică are un mesaj dubios. Primul sezon din The Flash, dacă îți plac filmele cu supereroi. 🙂
Dar, îți spun, dacă vrei ceva magistral, începe cu The Wire. Sau lasă-l la urmă, că după el toate serialele o să ți se pară proaste.
Da, Vladimir. Mă și întreb de ce naiba mai plătim cablu tv. Dacă nu găsim pe Netflix ceva, folosim opțiunea on demand, dacă nici așa nu găsim, există google store, sony, biblioteca publică etc.
Mi-am adus aminte și de Suits (cu avocați).
Cudi, eu am renunțat la cablu. Nu văd știrile de la ora 5, mare lucru.
Pe când recenzia filmului Călăuza, în paralel cu cea a romanului care l-a inspirat?
Pe când o să-l revăd, că a trecut prea mult timp ca să-i pot face o recenzie pertinentă. La carte în schimb, nu promit nimic.
Dar, că veni vorba, pe când te-apuci și tu de recenzii?
Urăsc să fac recenzii, în sensul clasic al categoriei. Sunt mult prea subiectivă.
Păi fă-le în sensul subiectiv al categoriei. Adică în stilul tău.
Hehe, da, da, si eu as vrea sa citesc o recenzie de-a ta la Calauza daca va referiti la cel de Tarkovski si nu vreo sechela mai noua. Mie nu-mi plac deloc filmele lui. Adica nu e ca nu-mi plac, dar ma plictisesc fulminant. Mereu am scos-o din minti pe maica-mea care ma tortura de mic sa ma uit la filmele lui (fan infocat) si eu adormeam cu spor si negresit desi nimic altceva nu ma adormea pe lumea asta. Nu inteleg defel simbolistica din ele (o pricep daca se oboseste cineva sa mi-o explice), deci pierd tot farmecul. Altfel cartea e grozava.
Am văzut Solaris cu muuult timp în urmă (cred că eram prin liceu). Tot ce-mi aduc aminte e că m-am plictisit îngrozitor (exact aşa cum spui, Vladimir). Cred c-a fost cel mai plictisitor film pe care l-am văzut în viaţa mea. Dacă nu mă înşeală memoria, şi eu am aţipit pe ici, pe colo. Poate că acum nu m-ar mai plictisi la fel de mult, dar n-am câtuşi de puţin intenţia să-l revăd.
Despre Călăuza nu ştiu nimic (n-am văzut nici filmul, n-am citit nici cartea). Poate că o recenzie mi-ar trezi interesul.
@Vladen
Cu ce e cartea și cum diferă de film? Legat de simbolistică, aș putea începe cu filme mai puțin pretențioase, pe măsură ce le văd și în măsura în care le pătrund înțelesurile. Vezi și 18:36.
@Vero
Am mai auzit de Solaris. Nu l-am văzut încă, acum mi-ai trezit interesul pentru el. Nu funcționează întotdeauna: de exemplu, deși s-a vorbit enorm despre Fifty Shades of Grey, n-am simțit niciodată nevoia să-l vizionez.
Am văzut Călăuza, deși unii m-au avertizat că e foare plictisitor. La fel, unii mi-au pus în vedere cât de boring poate fi Odiseea Spațială 2001.
Ghici ce: mi-au plăcut amândouă foarte mult, ba chiar le consider printre cele mai bune filme ale tuturor timpurilor.
Uite, pe lângă sugestia Renatei, vin și eu cu o propunere pentru tine – o recenzie pentru A Clockwork Orange.
Uite, nu înțeleg o chestie la tine. Timpul tuturor este limitat: de ce naiba pierzi vremea cu seriale proaste? Înțeleg că ai văzut și seriale foarte bune, însă nu ai curiozitatea de a urmări și filme care au revoluționat, la vremea lor, arta cinematografică? De ce nu ești puțin mai pretențios atunci când investești timp în a urmări un film, un serial?
Păi Cudi, blogul e de dată recentă, abia are un an. În anul ăsta am văzut foarte puține filme, mai mult seriale, și nu atât de multe cât să curgă râuri de cerneală Georgia de 16 pixeli pe tema lor. Și nici n-am scris despre toate, că scriu și eu când îmi vine cheful.
În plus, pe blog nu m-am limitat la cele văzute recent, vorbind și despre seriale văzute în anii precedenți, iar ele sunt majoritatea slabe, pentru că nu-mi permit să recenzez un film bun care nu-mi e proaspăt în minte. Dacă e slab poate fi expediat rapid, dar dacă e bun merită o atenție sporită, așa că per ansamblu multe filme de aici sunt mediocre, dar, pe măsură ce o să (re)văd filme bune, o să scriu și despre ele. Deja sunt câteva, vezi eticheta „de văzut”.
De ce m-am uitat în trecut la seriale ca Dark Matter sau Andromeda? Pentru că sunt un fan al genului științifico-fantastic și am fost extrem de tolerant cu producțiile din această categorie. Astăzi sunt mai selectiv. De exemplu, dacă o să te uiți la recenziile de la The Blacklist și Lost, o să vezi că le-am abandonat după primele episoade. Și deci la număr sunt multe, dar cele bune sunt văzute până la capăt, în timp ce cele mediocre, mai ales din ultimii ani, sunt văzute doar parțial.
Alteori, aștept să se termine serialul (Game of Thrones) sau să văd mai multe sezoane (The Expanse) înainte să încropesc o recenzie.
Nu-mi citi recenziile ca pe niște recomandări. Citește-le ca pe niște recenzii. Vreau să trec în revistă toate serialele văzute în decursul timpului. Invariabil, multe vor fi prostii. De aia am și creat cele două etichete de care îi ziceam lui Vladen mai sus.
[…] i-am zis Renatei că nu citesc cărți. De-atunci, ori de câte ori are ocazia, îmi dă câte un ghiont menit să mă trezească și să mă proiecteze în lumea imaginară a vreunui mare romancier. În […]
Vero, de fapt “cartea” e o nuvela a fratilor Strugatki (autori SF rusi foarte misto), cred ca in romana a fost tradusa ca “Picnic la marginea drumului”.
Asisderea mie Solaris, cartea (Stanislav Lem), mi-a placut. Mi s-a parut fantastica ideea. Aveam vreo 12 ani cand am citit-o. Imi amintesc foarte bine fiindca a fost prima carte “serioasa” citita de mine cap-coada in frantuzeste (eram exilat la bunicu’, in vacanta).
Altfel, cel mai crunt de plicticos film de l-am indurat eu vreodata e Andrei Rubliov (tot Tarkovski). La ala iti vine sa te spanzuri.
Vladimir, “Picnic la marginea drumului” am citit şi mi-a plăcut, dar habar n-aveam care e titlul original. Îmi place cum scriu fraţii Strugatki.
Am şi cartea Solaris. Stă de mult în bibliotecă. Ţinând minte cât de tare m-a plictisit filmul, am tot amânat să mă apuc de ea. Dar, dacă zici că ţi-a plăcut, o s-o şterg de praf şi-o s-o citesc. 🙂