Continuum (2012)

Continuum are atât de multe recenzii pozitive pe IMDb, încât nu-i exclus să vă placă și vouă, mai ales dacă iubiți SF-ul. Premiza e următoarea: o polițistă din 2077 (Rachel Nichols) este prinsă accidental în schema de evadare a unor teroriști condamnați la moarte și trimisă alături de ei în anul 2012. Prezentul le oferă teroriștilor o ocazie nesperată de a orienta lucrurile în direcția dorită de ei, dar eroina noastră, antrenată în tehnici de luptă și având un echipament special ce o face aproape invulnerabilă, le va sta ca un ghimpe în coastă. Totuși, principala ei preocupare e să găsească o cale de a se întoarce la familia din sânul căreia a fost smulsă.

După cum puteți bănui din succinta descriere de mai sus, serialul abundă în scene de acțiune, confruntări fizice și efecte speciale. Decente, lucru care te face să nici nu bănuiești că ai în față o producție canadiană, exceptând poate ultimul sezon, în care roboții arată ca niște personaje dintr-un joc de pe calculator. Tehnologia cu care vine Kiera (și cu care sunt dotați toți polițiștii din 2077) este fabricată de corporația SadTech, al cărei fondator e unul dintre cei mai puternici oameni din viitor. Ajunsă în 2012, tipa nu realizează inițial ce s-a petrecut, așa că încearcă să ia legătura cu baza pentru a cere întăriri. Singurul ecou e vocea unui adolescent surprins. Ea îl întreabă ce caută pe o frecvență restricționată. El îi răspunde că e frecvența lui experimentală. Băiatul se numește Adam Sadler iar numele lui ne va revela etimologia mărcii SadTech. Cum Adam Sadler din viitor o cunoaște pe Kiera și nu i-a spus nimic despre o eventuală întâlnire a lor din 2012, se pune întrebarea dacă escapada temporală a polițistei a fost cu adevărat un accident.

Din păcate, deși Continuum nu duce lipsă de idei, modul în care ele sunt implementate lasă mult de dorit. Jocul actorilor e acceptabil în cel mai bun caz. Personajele sunt mai mereu agitate și suferă de logoree în formă accentuată, ca într-o telenovelă în care toată lumea vorbește repede și tare. Scenariul e haotic, dar cel puțin nu împarte lucrurile simplist în alb și negru, cum ne-a obișnuit Hollywood-ul. Avem, în schimb, diferite nuanțe de gri cu inflexiuni de roșu, verde și ce mai vreți voi. De exemplu, polițistul viitorului este integru, acționează în limitele legii și protejează cetățenii, dar susține un sistem corporatist oarecum despotic. Teroriștii luptă pentru o cauză nobilă dar sunt cruzi, intransigenți și recurg la acte de violență soldate deseori cu multe victime colaterale. Pe parcurs apar și alte facțiuni iar noi asistăm la ruperea și formarea unor alianțe dintre cele mai diverse și ajungem chiar să explorăm anumite linii temporale să le zic paralele. Singura problemă e că la nivel de realizare, serialului îi lipsește acea atingere măiastră care să-l salte peste nivelul mediocrității și să-l transforme într-o poveste de neuitat.

Rezultatul este, în concluzie, un semi-fiasco.