Bodyguard (2018)

Bodyguard este un serial produs de BBC One, avându-i în rolurile principale pe Keeley Hawes și Richard Madden. Prima ocupă pozița de Ministru de Interne1Home Secretary la englezi. în timp ce al doilea, fost veteran de război, face parte din SPP-ul britanic și ajunge să-i fie, după cum titlul ne sugerează în mod cât se poate de subtil2Maria despăturește un bilețel de la Ion: „Mărie, hai diseară la mine să ți-o trag.” Ia o bucată de hârtie și îi scrie înapoi: „Am înțeles aluzia ta fină. Vin!”., gardă de corp. Ordinea în care i-am menționat nu este aleatoare, reducându-l pe bărbat la rolul de câine de pază al femeii. Cu toate acestea, narațiunea ne este redată din perspectiva lui. Astfel, întrebarea la care vor să răspundă producătorii este următoarea: putem oare crea o poveste despre ce simte, ce face și ce gândește un obiect anodin de decor, care să fie totuși interesantă și cu priză la public?

Coloana sonoră e bună. Imaginea și montajul sunt bune, ritmul e bun: nici prea lent cât să te adoarmă, nici pe repede-înainte ca-n producțiile americane. Toate acestea creează o atmosferă excelentă, care aproape că ar funcționa, dacă n-ar avea cusurul unui scenariu complet nerealist. Iar motivul pentru care realismul lipsește e foarte simplu: Bodyguard nu este un serial despre jocuri politice la vârf (asemenea lui House of Cards), nici o dramă de acțiune (deși se apropie de un film de acțiune, aceasta fiind probabil principala lui calitate), nici un serial polițist. Bodyguard este o telenovelă de dragoste ascunsă în hainele unei producții dintre cele enumerate mai sus.

Am sperat să găsesc ceva la el, i-am acordat prezumția de serial mișto. N-a fost să fie. Ca să-mi placă un film, trebuie ca el să aibă un scenariu credibil, care să mă poată hipnotiza să-l iau drept realitate. Ori Bodyguard este cusut cu ață albă de la un capăt la celălalt. Avem un tânăr erou, capabil să-și păstreze calmul în cele mai tensionate situații, dar care – ca să fie clișeul complet – suferă de stres post-traumatic și se îneacă în alcool seara. Pentru ca a doua zi dimineața să redevină implacabila și inexpresiva piesă de mobilier ce stă de gardă la ușa stăpânei sale. Iar noi vedem apoi totul prin ochii lui: cum observă persoanele care intră și ies din cabinetul ministrului, cum le vede expresiile faciale fără a le auzi cuvintele, cum i se pare ceva suspect pe coridorul din stânga și se uită cu atenție într-acolo. Parcă am asista la un film cu un android de tipul Terminatorului și am fi martori la tot ce-i apare pe ecran. Apoi, eroul nostru este capabil să convingă o teroristă să renunțe la misiunea ei sinucigașă dar are probleme în a purta o discuție normală cu soția lui ca de altfel cu orice altă persoană din jur, vocabularul limitându-i-se la „Doamnă”, „Am înțeles”, „Da doamnă”3Toți șefii lui sunt femei. și alte construcții de cuvinte monosilabice.4Echivalentul englezesc al doamnei, „maam”, are o singură silabă. Tipul are clar niște probleme nerezolvate și uneori îți face impresia că-i mai periculos decât teroriștii înșiși, fiind permanent capabil să răbufnească sau explodeze.

Pe urmă, în care univers paralel un astfel de bodyguard ține la ușă câtva minute un ministru, până controlează el meticulos camera, în prima zi de lucru? Tot fantezist e și ca tipa să-l bage măcar în seamă, necum să intervină pentru copiii lui, să-l sărute și să facă sex cu el.5Îmbrăcată. Apropo de care chestie, sir și lady făceau dragoste. Lady: „Sir, a intrat?” Sir: „Nu încă.” Lady: „Sir, a intrat?” Sir: „Acum da.” Lady: „Ah!” Dacă credeți pentru o secundă că un ministru puternic, fie el femeie singură și vulnerabilă, dă doi bani pe o gardă de corp, trăiți într-un norișor de cristal. Apoi, povestea romantică dintre cei doi nu este deloc convingătoare, personajelor lipsindu-le chimia necesară. Scena, de exemplu, în care se trage în mașina lor de pe un acoperiș iar ei se prind de mână e de-o siropoșenie ce i-ar face invidioși chiar și pe corifeii dulcegăriilor mioritice, ca Otravă sau Fănel.

Serialul n-are nimic de-a face cu politica, aceasta e doar un pretext. Numai un naiv și-ar putea închipui că un ministru, fie el și britanic, poate face ce-l taie capul, sărind peste linia de partid și sfidându-și superiorii, fără să-și piardă sprijinul politic în secunda doi. Și, tot apropo de politică, ca ce chestie să deschizi Cutia Pandorei cu controversatul subiect al legilor de tip Big Brother pentru ca în final să nu spui absolut nimic pe tema asta, adică să nu te poziționezi nicicum?

Dovadă că producătorii sunt (sau ne consideră) idioți este și faza cu atacul armat asupra mașinii în care se aflau cei doi, menționată mai devreme. După părerea voastră, ce veteran de război ar alege, ca metodă de răzbunare planificată de mult, să facă pe lunetistul țintind o mașină blindată în plin trafic? Mașină blindată, da? Aflată în mișcare. Veteran experimentat de război. În loc să-și aleagă un moment mai prielnic, cum ar fi cel în care victima se află expusă și stă pe loc, ținând o cuvântare sau ceva. Singura rațiune a scenei fanteziste cu atacul din trafic a fost ca cei doi să se prindă de mână, sub ploaia gloanțelor ce le consfințeau astfel începutul relației. Gloanțe care definesc totodată o Londră scăpată ușor de sub control și care aduce a zonă de război, cu atentate teroriste la tot pasul – dar despre care nu se vorbește într-un mod realist, totul este redat așa, ca într-un fel de vis, deoarece, evident, motivul terorismului este doar cadrul necesar idilei celor doi.

Probabil aș putea continua la nesfârșit6Spoiler: cât de probabil e ca exact vechiul tău prieten de pe front să fie lunetistul în cauză? Dar ca tu, ulterior, să nu sufli un cuvințel despre identitatea lui? Pe bune, ce SPP-ist sănătos la minte ar face așa ceva? Tăcerea lui prefigurează intrigi previzibile pentru sezonul doi., dar adevărul e că am renunțat la serial după primele 3 episoade. Dacă sunteți femei și v-a plăcut, aveți o scuză: sunteți femei. Dacă sunteți bărbați și v-a plăcut, am niște vești proaste pentru voi. Iar dacă sunteți ca mine și vreți să vedeți ceva mai bun, încercați House of Cards (oarecum static) sau Homeland (cu mai multă acțiune). Ultimul e o trompetă a propagandei americane, dar incomparabil mai bine realizat și mai satisfăcător decât Bodyguard.

gay test

14 Replies to “Bodyguard (2018)”

  1. E o manea cu orchestrație scumpă. Vioară Stradivarius, chitară acordată, dar puse să cânte „Ahh, viața mea”. Serial realist? Poate în imaginația Ilenei Cosânzeana. „Cel mai uman bodyduard din cinematografe”? Tu te-ai uitat la alt film. Tot timpul e tensionat. Nu l-am văzut o singură dată relaxat sau degajat. Discutând normal ca toți oamenii. Făcând o glumă. Întrebând cum e vremea sau cât e ceasul. Lăsând să-i scape un oftat. Făcând un gest uman, lăsând să-i transpară o emoție pe față sau în privi. O supărare, o bucurie, un zâmbet, o dezamăgire, ceva. Bă, nimic, da’ nimic! Permanent la costum, permanent inexpresiv și din „da, doamnă” nu-l scoate nimeni. Băi, nu că nu-i uman, e cel mai robotizat personaj din istoria cinematografului. Și tu-l consideri uman? Cum minunea?

  2. Măi… Doar James Bond e cu glumițe și degajat, bodyguarzii sunt țepeni, știu că pot să moară oricând. În fine, omul a transmis multe emoții, dar, la nivelul tău de empatie, e normal să nu le observi.

  3. Da, exact, știu că pot să moară oricând. O altă mostră de realism! 🙂 Asta e doar în filme, unde permanent cad bombe. Crezi că vreun SPP-ist din viața reală se duce la job cu gândul că poate muri oricând? Până și soldații de pe front mai râd, își mai ies din pepeni, mai înjură, mai fac bășcălie (inclusiv de moarte) – și o zic cu riscul să-mi impute iar Vladen că-mi dau cu părerea despre ce simte soldatul în tranșee. 🙂 Oricât de macho ar fi ei, tot îi mai vezi la un meci, la un grătar, la o distracție, la o poveste, la ceva. Ăsta era tot timpul ușă de dulap. Crispat, inexpresiv, cu răspunsuri în doi peri.

    Uite modele de luptători expresivi și umani: Mel Gibson în The Patriot sau Rupert Friend în Homeland. Ultimul chiar interpretează un veteran de război, agent CIA, care are și el dramele lui și tarele lăsate de evenimente trecute, aici seamănă cu bodyguardul nostru, dar e infinit mai uman și mai expresiv decât Richard Madden. Grozav actor! Uită-te. 😉

    Io cred că m-am prins de ce-ți place ție filmul: îți place actorul. Sau ai o slăbiciune pentru bărbații care nu vorbesc mult, care poate sunt cumva mai enigmatici așa pentru tine și au o anumită carismă. Dacă în plus nu sunt aroganți, gata, te-ai îndrăgostit. Zi drept! 🙂

  4. Când familia îți e în pericol, când persoana pe care trebuia să o protejezi și cu care ai avut o aventură e ucisă, de asta îți arde: de glumițe, de un meci, de un grătar…

  5. Moare tipa? Eu văzut doar primele 3 episoade. Nu i-a murit nimeni apropiat (afară de prietenul lui care s-a sinucis), iar el tot crispat era. În sfârșit, cred că e o cale lungă de la „e cel mai uman bodyguard din istoria cinematografiei” la „nu empatizezi tu cu el” și „era cu sabia lui Damocles deasupra capului”. Cu un om expresiv nu trebuie să empatizezi, e o carte deschisă pentru toată lumea. Iar când spui că familia îi era în pericol șamd, deci îi aduci justificări, îi recunoști implicit crisparea.

    Așadar am plecat de la era cel mai uman ever și am ajuns la era crispat, dar avea motive, și nu ai reușit tu să empatizezi cu ce era în sufletul lui. 🙂 Aș zice că încet-încet îmi dai dreptate.

    Transpus în lumea noastră, tipul ăsta ar fi un blogăr care scrie tot timpul ca-n Monitorul Oficial, într-un perfect limbaj de lemn lipsit de orice inflexiuni, știri telegrafice. După care vii tu și zici că-i cel mai mișto blogăr ever. Pentru ca la sfârșit să recunoști că da dom’le, scrie el așa mai ciudat, mai ca un robot, da’ pentru că are probleme personale! 🙂

    Mai uită-te și la alte filme, totuși. Alți eroi își păstrează umanitatea și în situații dificile sau disperate. Ăsta e piesă de mobilier, unde-l pui acolo stă, vorbește de parcă ar fi programat, are un chip pe care nu i se citește absolut nimic. Pe ăsta și dacă l-ai lua cu tine pe munte tot așa ar fi, crispat să nu cumva să cazi într-o prăpastie.

  6. Ah, tu ai văzut doar primele trei episoade? Înțeleg, atunci, comentariile tale pe marginea serialului sunt irelevante.

  7. Partea bună este că nu-i place. Dacă i-ar fi plăcut, aș fi început să mă îndoiesc de mine. Așa, m-am liniștit 😀

  8. @Cudi

    Primo:

    Probabil aș putea continua la nesfârșit, dar adevărul e că am renunțat la serial după primele 3 episoade.

    Secundo: comentariile mele recenzează serialul prin prisma acestor 3 episoade. Nu știu dacă observi, dar n-am scris despre ce se petrece în sezonul 2 (care încă n-a apărut) și nici despre finalul primului sezon. Poate sezonul următor o fi mai bun. Dar la primul am renunțat după 3 episoade, pentru că atât de slabe au fost.

    Tertio: dacă zici că recenzia mea nu e relevantă pentru tot serialul de vreme ce nu l-am văzut pe tot, înseamnă că admiți că aceste prime 3 episoade sunt mai slabe?

    Altfel, ce sugerezi tu, cu necesitatea de a te uita până la sfârșit, merge la un film (cum ar fi Passion Play sau Dark City, pe care tu le-ai abandonat și care sunt minunate), nu la un serial. Că vorba aia, îi mai dai o șansă, da’ nu 10 și nu până la adânci bătrâneți. Un film durează două ore cu totul.

    @Ketherius

    Tu ești influențat psihic de Cudi, mințile voastre sunt într-o osmoză, de aia nici nu mă mai obosesc să te întreb ce ți-a plăcut la el. 😀

  9. Aldus, nu țin să te conving nimic, e fix treaba ta că ți-a plăcut sau nu, din partea mea a venit drept recomandare de serial bun, nu excelent, cum e Fargo. Aș putea să te contrazic, să-ți explic cum tipul e așa țeapăn și roboțel din cauza unor treaume mai vechi, cum tipul ajunge să plângă, în cele din urmă, dar n-are sens. Tu oricum ai pus o etichetă și ții fălos de ea.

  10. Cum să mă convingi, când am văzut deja jumate din primul sezon? Că avea traume e deja stabilit. Băi, e țeapăn, nu-mi place, ce atâta poveste. Și cu ce mă încălzește că plânge la final? Îți dau o supă sleită și un fel doi fără gust, dar mănâncă tot, pentru că dacă golești farfuria te va aștepta un desert foarte bun! Mersi frumos, prefer o masă bună de la început. În plus, la diferențele de gusturi dintre noi, nu-s deloc sigur că la sfârșit va fi mai bun decât e acum.

  11. Asta daca nu cumva e voita treaba: dezvoltam personasul de la tipul mobila, la plangaciosul de serviciu.
    Ps nu am vazut serialul si nici nu intentionez. Dar posibilitatea ca tu sa fi tras o concluzie gresita exista.

  12. Păi posibilitatea ca io să fi tras o concluzie greșită există întotdeauna. Da’ măcar io am scris pe ce am văzut.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *