Anticamera

Purgatoriul e un mit. Toți îngerii știu că nu există decât două direcții: alb și negru, bine și rău, paradis și infern. Iar doi dintre ei își așteptau sentința într-o anticameră divină.
– Ce crezi că se va întâmpla cu noi? întrebă primul.
– Nu există întâmplare, răspunse al doilea, dând viață unui pahar cu nectar și modelând dintr-un norișor un firicel de pai. Există doar necesitate. Consecințe ale acțiunilor noastre greșite. Cauze și efecte. Sorbi o gură de nectar, apoi atinse cu vârful unghiei paiul, care emană niște rotocoale diafane în aer, fără a-și pierde forma sau integritatea. Le admiră pentru o scurtă eternitate.
– Oare crezi că ne va ierta? În fond, este Dumnezeu.
– Era o vreme când aveam răspuns la orice. Acum, totul îmi apare neclar sau cețos. Începu să se joace cu norul din care crease paiul, iar acesta se multiplică și deveni tot mai dens.
– Doamne, așteptăm aici de-o veșnicie! Oare când s-o deschide ușa asta?
– Poate nu se mai deschide niciodată, replică celălalt, fixându-și ochii într-un punct invizibil din tavan. Tavanul prinse – aproape imperceptibil – să-și schimbe consistența. Poate asta e pedeapsa noastră.
– Sau… spuse primul cu jumătate de voce, poate că nu există nimeni în spatele ei. Când a fost ultima dată când l-ai văzut pe Dumnezeu?
– Să tot fie câțiva eoni de atunci, răspunse cel întrebat. Totul pare pierdut undeva departe, într-o negură a amintirilor.
– Și dacă amintirile noastre nu sunt decât fragmente de imaginație? Rotocoalele de fum începură să capete o culoare albăstruie, iar în geam se auziră mici bombardamente ale stropilor de apă. Am citit o carte a unui filosof – am uitat cum îl chema -, care zicea că de fapt Dumnezeu nu este decât cumulul imaginației noastre. Și cu cât ne gândim mai puțin la el, cu atât existența lui devine mai puțin materială. Ce crezi?
– Despre ce, întrebă primul cu un aer vădit obosit, sorbindu-și ultima gură de cafea.
– Există sau nu Dumnezeu?
– M-ai omorât cu întrebările tale. Vrei să-ți spun ce cred? Nevastă-mea e din nou gravidă, suntem în urmă cu ratele, mai am trei zile până la deadline și proiectul e abia la jumătate, mașina mi-e în service, afară toarnă cu găleata iar eu fumez aici cu tine în vestiar. Și, oricum, ni s-a terminat pauza.
Își stinseră chiștoacele în scrumiera de pe masă și ieșiră.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *