American Gods (2017)

Bazat pe opera lui Neil Gaiman, American Gods este un serial atipic nu doar pentru cinematografia americană, ci și pentru cinematografie în general. Serialul mixează realul cu fantezia, într-o Americă populată de zei și ființe supranaturale, narând o serie de povești ce uneori se întrepătrund iar alteori par să n-aibă nicio legătură cu subiectul principal, așa încât, pentru un spectator ignorant, el poate părea chiar foarte ciudat. Așadar, să încercăm să-i deslușim înțelesurile.

Când spui „zeu” te gândești, cel mai adesea, la panteonul grecilor antici. Totuși, cunoașterea Legendelor Olimpului nu ne va ajuta în cazul de față, deoarece niciunul dintre zeii atenieni nu este, cel puțin până la finele primului sezon¹Al doilea este programat să ruleze în 2019., reprezentat în serial. În schimb, întâlnim zei din cu totul alte mitologii și tradiții de pe glob. Lucru perfect admisibil dacă ne gândim că aproape toate popoarele au credințe și tradiții din moși strămoși, ce implică existența unor zeități. Aproape toate, mai puțin americanii, care sunt, într-un fel, o adunătură de venetici.

Venetici sunt și zeii sosiți, în diverse moduri și la diverse momente de timp, pe tărâmul tuturor posibilităților, odată cu adepții care-i invocau sau care credeau cu tărie în ei. Câteva dintre aceste momente ne sunt descrise, sub forma unor scurte prefețe la anumite episoade din serial, de către zeul egiptean al înțelepciunii, Toth, în cartea lui „Venirea în America”. Toth este întruchipat, în film, de tânărul ochelarist Ibis, care, alături de Anubis, conduce o case de funeralii, și am impresia că deja lucrurile vi se par oarecum neclare. 🙂

Deși zeii trăiesc din sacrificii, în Gods of America aceștia au și o latură umană, ocupându-și timpul cu diverse profesii și activități lumești. Unul dintre ei, de exemplu, se cheamă Vulcan și conduce un mic oraș ai cărui locuitori au un fel de cult al armelor – aluzie la politica de înarmare a americanilor. În fabrica din acel orășel, cam o dată la 5-6 luni moare câte un muncitor, datorită unei balustrade fixate superficial. Originea acestui zeu nu este greu de dedus: la romani, Vulcan era zeul focului și al metalurgiei. Și, chiar dacă orașul respectiv nu se regăsește în mitologia romană, el nu este cu totul fictiv. Într-una din călătoriile lui prin Alabama, Neil Gaiman a trecut prin orașul Birmingham, în care trona o statuie a zeului Vulcan. Și i s-a povestit că acolo a existat mai demult o fabrică în care au murit o serie de muncitori din cauza faptului că conducerea a refuzat să îmbunătățească condițiile de lucru, fiind mai ieftin să plătească despăgubiri familiilor celor decedați decât să oprească producția pentru lucrări de întreținere. Iată deci că sacrificiile umane către zeul industriei și al prosperității nu au încetat nici măcar în zilele noastre.

O altă apariție interesantă e cea a surorilor Vechernyaya. În mitologia slavă erau două: Zorya și Zvezda, Luceafărul dimineții și apusul. Ele vegheau cerul cu schimbul, una peste zi și alta peste noapte, ca nu cumva dulăul înaripat Simargl să rupă lanțurile ce-l țineau închis în constelația Ursa Minor și să devoreze întregul univers. În serial sunt trei surori, dar cunoașterea mitului din spatele lor ne face să înțelegem de ce vârstele lor sunt atât de diferite, de ce atunci când una doarme celelalte două sunt treze și de ce nu se întâlnesc toate trei niciodată.

Dar nu toate personajele fantastice din American Gods sunt zeități. Avem și animale inteligente, un djinn cu ochi de foc – extras din religia musulmană, o regină cu puteri erotice neobișnuite, o serie întreagă de Isuși Hristoși și nu în ultimul rând un gnom, spiriduș sau goblin, după cum vreți să-l numim. Acesta își are originea in superstițiile ce ne vorbesc de spirite ale naturii mici la statură, un fel de pitici, care fie sunt avizi de bani, fie dețin averi colosale, fie pot dezvălui oamenilor comori ascunse. Spre deosebire de folclor, spiridușul din American Gods este înalt. În rest se pliază pe mit, având o mulțime de bani de aur, printre care și o monedă norocoasă – a cărei pierdere va deveni un laitmotiv al primului sezon. Ajuns în America urmând o emigrantă ce-i lăsa zilnic câte ceva de mâncare, n-o duce prea bine, deoarece în prezent tot mai puțini oameni țin cont de datinile și tradițiile vechi.

Aproape toți zeii din American Gods au ajuns în State urmându-și o parte din adepți, în timp ce alții, și mai vechi decât ei, s-au stins treptat, pe măsură ce credința băștinașilor a fost înlocuită de obiceiurile noilor sosiți. Aici avem un concept interesant, conform căruia forța și chiar substanța zeilor derivă din însăși credința oamenilor în ei. Aceasta e o metaforă minunată, care are sens atât pentru atei cât și pentru religioși. Pentru ateu, ea înseamnă că vechile superstiții dispar atunci când apare progresul, știința, logica și rațiunea. Iar pentru un credincios ea semnifica faptul că zeii și forțele divine se ocultează față de cei care nu cred în ele.

Conceptul nu e nou, îl întâlnim atât în mitul lui Merlin, unde se spune că spre final vrăjitorul a ales să intre într-un con de umbră pe măsură ce lumea a uitat de magie²De pe Wikipedia: „Finalul povestirilor indică un declin al puterii lui Merlin și o sporire a influenței științei, deci un tranzit de la obiceiurile vechi, legate de magie și ocultism, la știința modernă.”, cât și în filme ca Wrath of the Titans sau Clash of the Titans, dar în American Gods el ocupă un rol central, întreaga intrigă fiind structurată în jurul lui.

Și astfel, odată ce avem câteva minime cunoștințe despre substratul mitologic al diverselor personaje din serial și înțelegem principiul conform căruia un zeu își extrage forța și energia din numărul de adepți și mai ales din intensitatea credinței, devoțiunii sau fricii lor, American Gods devine, dintr-o experiență cinematografică bizară, o minunată alegorie a modernității, al cărei vârf de lance în reprezintă America. Un continent unde, mai mult ca în orice altă parte, oamenii urmează o nouă religie, numită darwinism, iar Olimpul a fost cucerit de către un nou val de zei: Technical Boy³Zeul tehnologiei., Media⁴Jucată magistral de Gillian Anderson, mai cunoscută probabil ca Dana Scully din Dosarele X. Din păcate, actrița a abandonat rolul din American Gods – cam în același timp cu abandonarea celui din Dosarele X, așa că n-o să mai apară în sezonul următor. Nu va fi singura absență notabilă: Kristin Chenoweth (zeița Paștelui și a Primăverii) a declarat de asemenea că nu va fi prezentă în sezonul doi, din solidaritate cu creatorii serialului, Bryan Fuller și Michael Green, concediați datorită unor divergențe cu producătorul (Fremantle) legate de direcția, lungimea și bugetul sezonului următor. și liderul lor, Mister World⁵Zeul globalismului.. Vă las pe voi să deduceți dinamica pe care aceste premize o prefigurează.

Deși majoritatea actorilor sunt convingători⁶Emily Browning, Pablo Schreiber, Orlando Jones și Gillian Anderson sunt chiar excelenți., cred că în cazul protagoniștilor se putea ceva mai bine⁷Mă refer la Ricky Whittle, pus mult mai bine în valoare în The 100, și la Ian McShane, a cărui prestație este convingătoare doar în scenele „lumești”.. Partea cu rasismul, injectată peste povestea originală din romane, nu m-a deranjat, dar scena de sex anal dintre un bărbat și un djin mi-a creat o stare de repulsie. Serialul este așadar perfectibil. Apoi, redarea lui putea să urmeze o cu totul altă linie, mai amplă și mai explicativă, ca în Game of Thrones, sau mai puțin simbolică, ca în mai toate filmele cu magie și supereroi. Așa cum este realizat, American Gods o să le apară multora drept bizar. Dar, dincolo de orice elemente negative sau perfectibile, în cazul de față bizar este, din punctul meu de vedere, doar un sinonim pentru atipic. Și, ținând cont de latura metaforică descrisă anterior, atipic este doar un alt mod de a spune genial.

Eu unul abia aștept sezonul doi.