Star Trek Discovery (2017) – ciupercăria spațială

Și atunci, Făt-Frumos i-a adus calului o tavă cu jăratic. Acesta l-a mâncat, s-a dat de trei ori peste cap și l-a purtat pe feciorul de împărat peste mări și țări. În rebootul¹cum se traduce corect acest cuvânt? repornire? relansare? seriei Star Trek aflat sub bagheta celor de la CBS, jăraticul este înlocuit cu spori iar calul se numește, bineînțeles, Discovery.

Prima problemă cu Star Trek Discovery este chiar premiza: deși tehnologia a avansat enorm față de anii ’60, producătorii au făcut un prequel²Un alt cuvânt pe care nu știu cum să-l traduc. Este opusul continuării. Adică, pornind de la filmul A faci un film B, astfel încât între cele două filme să fie o continuitate, dar acțiunea din filmul B să fie anterioară celei din filmul A. la seria originală. Astfel că avem parte de efecte speciale și nave care arată mai bine decât cele din seriile precedente, deși filmul e plasat temporal înaintea lor. O altă problemă este continuitatea cu aceste serii, pe care Star Trek Discovery o rupe în multiple puncte. De exemplu, klingonienii arată și se comportă diferit față de restul seriilor, fără a exista o explicație pentru această neconcordanță. Motorul cu spori este o altă nepotrivire. Apoi, deși nava se numește Discovery, motivul principal al filmului pare să fie războiul dintre Federație și Imperiul Klingonian. De ce, când aveau la dispoziție tehnologia și banii³înțeleg că fiecare episod are un buget de 8 milioane de dolari care le-ar fi permis să exploreze un întreg univers de posibilități la sute de ani după evenimentele din celelalte serii Star Trek, producătorii s-au rezumat la explorarea unui conflict armat cu final cunoscut?

Scenariul este stupid și, la o analiză mai atentă, lipsit de consistență până într-acolo încât insultă inteligența spectatorului. De pildă, comandoul trimis pentru a-l răpi pe un klingonian de pe nava lui militară înțesată cu războinici este compus din exact două persoane, respectiv căpitanul și secundul, care sunt ambele femei. Asta e o prostie fenomenală, care ni se bagă pur și simplu pe gât. Sau klingonienii declanșează un război prin simpla aprindere a unei făclii celeste, într-un moment în care imperiul lor era scindat în numeroase clanuri rivale. Uitați tot ce-ați învățat de la istorie despre conducătorii care și-au unit poporul și s-au pregătit, economic și militar, înaintea unei campanii de expansiune teritorială sau de înfruntare a altui imperiu. Nu, aici este suficient să aprinzi o flacără pe cer, care va fi văzută la mii de ani lumină distanță și va reuni sub brațul aprinzătorului ei toate clanurile, dornice să îndeplinească o profeție străveche. Și nu e vorba doar de erori logice pe ici pe colo; m-am uitat la toate cele 7 episoade de până acum și nimic nu se leagă, totul e plat, lipsit de substanță și coerență, fără să te prindă cu absolut, dar cu absolut nimic. De exemplu, în ultimul episod, echipajul de pe Discovery este prins într-o buclă temporală ce-i dă puține șanse împotriva unui intrus care-și amintește experiențele de la toate iterațiile precedente și care dorește să obțină controlul asupra navei. Povestea are un potențial uriaș, dar este tratată mai slab decât în orice altă serie Star Trek și se desumflă la sfârșit, ca un balon înțepat cu un ac, într-o comedie de doi bani. Nu exagerez, scenariul este pur și simplu incolor, insipid și inodor. Până și singura luptă din spațiu de până acum este jalnică. Doar două lucruri nu pot fi criticate la filmul ăsta: genericul (care e foarte mișto) și muzica. A doua însă, pentru simplul fapt că lipsește cu desăvârșire.

Tradițional, seria Star Trek a fost promotoarea unui viitor luminos, plin de speranță, în care oamenii, eliberați de condiția de automate ce muncesc 10 ore pe zi pentru a-și asigura existența sau sunt angrenate în diverse războaie cu mize absurde, luau contact cu noi civilizații, își puneau sau rezolvau anumite dileme morale și explorau plini de uimire un univers mereu nou și mereu surprinzător. Această perspectivă a fost îngropată de televiziunea modernă, iar Discovery nu face excepție. Serialul e sumbru. Personajele sunt lipsite de orice lucru care te-ar face să te atașezi de ele, începând cu protagonista, interpretată de Sonequa Martin-Green, care-i la fel de expresivă ca o ușă de dulap. Nici rolul n-o ajută prea mult: ea dă viață unui ofițer din Flota Stelară care a fost crescut de vulcanieni (și deci ar trebui să se bazeze pe logică) dar este cât se poate de emotivă și schimbătoare. Ni se spune că este loială și-și iubește căpitanul, de care a fost alături timp de șapte ani, dar în fiecare clipă dă dovadă de insubordonare și ia totul pe cont propriu. În mod realist, n-ar fi rezistat într-o ierarhie militară nici măcar o lună. Locotenentul Paul Stamets, care descoperă motorul cu spori, pare o figură masculină la început (deși este gay), dar cu timpul devine tot mai emotiv și el. Lorca, căpitanul navei Discovery, este ușor psihopat. Totul e întunecat în acest serial, inclusiv partea vizuală. Mi-a plăcut jocul Rekhăi Sharma, care o interpreta pe doctorița cinică din The 100, dar au scos-o după vreo două episoade. Spre sfârșit e introdus un personaj nou, care se vrea simpatic, dar pe care l-au pus șef al securității, deși se potrivește pe post de conducător ca nuca-n perete. Sigurul tip care-mi place este Saru, un extraterestru ce aduce cu Odo din Deep Space Nine, dar este folosit prea puțin și mult sub potențial.

Majoritatea personajelor, inclusiv klingonienii, își plâng de milă și dramatizează totul. Ca fapt divers, prin klingonieni s-a încercat portretizarea susținătorilor lui Donald Trump, așa cum apar ei în viziunea producătorilor, și cu asta ajung la alt capitol, al corectitudinii politice. Păi se putea să lipsească? Echipajele de pe navele spațiale sunt atât de pestrițe, încât bărbații albi normali sunt o raritate.⁴Pe parcurs mai apar, dar uitați-vă, de exemplu, la posterul de mai sus. Iar cei care apar pe parcurs sunt în mare parte efeminați, ciudați etc. Și, pentru că China deține jumătate din Hollywood, nava din primele două episoade poartă același nume cu stația spațială chinezească Shenzhou, căpitanul ei este o asiatică iar extratereștrii recunosc citate din filosofii chinezi. Dar, conform vorbelor de duh „hoțul strigă hoții” și „omorâți-i pe extremiști”, în încercarea lor de a fi cât mai corecți politic⁵sau mai bine zis de a ne impune nouă această corectitudine, că cinematograful e despre imprimarea anumitor tendințe în mase, a se vedea și aprecierile criticilor cu privire la un film sau altul, comparativ cu cele ale publicului, producătorii i-au dat protagonistei numele de Michael Burnham, sugerând involuntar că, pentru a ajunge într-un post de conducere, trebuie măcar să ai nume de bărbat.

Cam asta e cu Star Trek Discovery. Și Doamne, cât am sperat să-mi placă! Dar cel puțin avem ciuperci. Și entități microscopice ajunse macroscopice, cu o minte rudimentară ce bate la fund orice supercomputer. Și efecte speciale care arată foarte bine, mai puțin în momentele cheie. Și continuări care sunt de fapt preambuluri.⁶Cred că am găsit o posibilă traducere la prequel. Apropo de asta: primele două episoade din serial sunt un simplu preambul absolut deloc necesar. Bun venit în era noii televiziuni! Dacă nu vă place, veți fi asimilați.