Roza lui Paracelsus este, ca în foarte multe alte cazuri, o poveste despre bani. Cei care spun că totul se rezumă la bani au dreptate, dar numai parțial: banii sunt o reprezentare vagă și distorsionată a unui principiu mult mai profund, ce caracterizează orice interacțiune din univers. Să-l numim al schimburilor, ok?
Orice lucru pe care îl dobândești (fără a-l avea înainte) implică o plată sau o compensație. Nimic, absolut nimic nu vine gratuit. De exemplu, dacă vrei să obții un job de cercetător în domeniul fizicii, cu toate avantajele aferente lui, trebuie să îți sacrifici timpul liber, să urmezi o școală și să înveți pe brânci timp de câțiva ani buni. Aceasta este plata ta. Fără ea, nu poți să obții postul în cauză. Dacă ajunși aici vă întrebați în ce mod funcționează acest principiu în cazul copiilor de bani gata sau al îmbogățiților conjunctural, pe nemerit, v-aș aduce în atenție situația lui Charlie Sheen, care și-a pierdut rolul din Two and a Half Men și a fost diagnosticat cu HIV. Cu alte cuvinte, nu a putut administra banii pe care i-a câștigat, și asta pentru că nu i-a plătit. Iar dacă poți gestiona corect norocul care dă peste tine, atunci deja ești în posesia bunului primit, așa că nimeni nu ți-a dat nimic din afară.
https://www.youtube.com/watch?v=Fga3RaEcu1s
Până și Dumnezeu îți condiționează accesul în Împărăția Cerurilor de realizarea unei plăți. Pentru a te mântui trebuie să te rogi, să faci fapte bune, să nu furi șamd. De ce Dumnezeu se subscrie acestei reguli, în condițiile în care El este, prin definiție, liber de orice constrângere și deci nu poate fi obligat să semneze vreun contract cu noi?1În realitate, încercarea de a defini transcendentul este sortită eșecului: dacă Dumnezeu este prin definiție liber de orice constrângere, atunci el este, prin definiție, indefinibil, deoarece orice definiție constrânge, determină sau condiționează. Dar să nu divagăm. Adică ne-ar putea da cheile raiului fără să ne ceară nimic în schimb, dacă dorește. Răspunsul este că în relația dintre Dumnezeu și noi există două părți, iar partea a doua, adică noi, este cât se poate de limitată.
Așadar, realizarea unui schimb implică două lucruri: vânzătorul trebuie să dețină obiectul dorit de cumpărător, iar cumpărătorul trebuie să ofere o compensație adecvată. Revenind la Roza lui Paracelsus, maestrul se afla în posesia învățăturii căutate de discipol, dar acesta din urmă nu avea cu ce-i plăti. Adusese cu el o pungă cu galbeni, dar galbenii nu puteau cumpăra cunoașterea esoterică. Accesul la Piatra Filosofală trebuia plătit cu o încredere completă și necondiționată. Neavând-o, discipolul a primit doar cenușa florii.2Ochii lui, oricum, nu i-ar fi permis să vadă altceva, limitat fiind de lipsa de credință. Așa că a plecat dezamăgit.
Ultimul fragment ni-l arată pe maestru șoptind un cuvânt deasupra rozei și readucând-o la viață. De vreme ce discipolul ieșise, partea aceasta ni se adresează nouă, cititorilor. Și, exact ca în povestire, cititorii care au cu ce plăti vor observa miracolul, în timp ce restul vor critica veridicitatea sau valoarea relatării, catalogând-o drept ficțiune nereușită și nereprezentativă pentru un scriitor de asemenea calibru. Suntem astfel, fiecare dintre noi, bogați și săraci, discipolul din povestea lui Borges, care ne primește sau ne dă afară.