Planet of the Apes (2001)

Planeta maimuțelor este un film pe care mi-l amintesc destul de vag. În apărarea mea, am două scuze: l-am văzut cu mulți ani în urmă și nu mi-a plăcut. Și poate ar fi sfârșit îngropat în memoria subconștientă, dacă în ultimii ani n-ar fi apărut nu mai puțin de trei continuări la el. Cum tema pare să fie de interes, m-am gândit să scriu câteva rânduri despre impresia pe care mi-a lăsat-o mie. Ca precizare de început, este vorba de filmul din 2001, al lui Tim Burton, nu de filmul original, din ’68, care e cotat mult mai bine pe IMDb și pe care nu l-am văzut.

Pe scurt, un astronaut aterizează pe o planetă asemănătoare cu Pământul, dar în care maimuțele sunt specia dominantă iar oamenii sunt oprimați, având statutul de sclavi. Asta e tot, pentru că în rest povestea e slabă și predictibilă: pământeanul e prins și pus într-o celulă cu alți „oameni” (dar de pe acea planetă), are curajul să le înfrunte pe maimuțe (spre uimirea „semenilor” lui, care se obișnuiseră cu jugul), găsește ceva simpatizanți în rândul primatelor (că existau și acolo excepții, nu chiar toate maimuțele erau de acord cu sclavia), pune de-o revoltă și, în final, reușește să fugă. Și de asta nu mi-a plăcut: filmul nu face altceva decât să ia tema discriminării și s-o mute în spațiul cosmic. Înlocuiți oamenii de pe acea planetă cu negrii de pe plantații și maimuțele cu stăpânii lor albi și-i exact la fel, tot-tot-tot.

Nu este propriu-zis o poveste științifico-fantastică, ci o dramă deghizată într-un film SF. Scenariu e lipsit de imaginație și clișeic. Nu aduce nimic nou, nimic original. Faptul că omul provine din maimuță este deja teza de bază a darwinismului. Aș fi fost mult mai interesat să văd o planetă în care specia dominantă ar fi evoluat din plante și copaci. Cum ar fi arătat o astfel de lume, mă întreb? Sau una în care aerul ar fi fost greu respirabil, deoarece oxigenul ar fi fost absorbit în apă, ca să asigure condiții ideale pentru cele mai inteligente specii, urmașele peștilor din vechime. În schimb, avem tot o evoluție pornind de la maimuțe. Doar că nu aici. Sigur, s-au mai inversat ceva lanțuri evolutive, dintr-un punct maimuțele ne-au luat-o înainte, ca să avem la ce ne uita, dar, pe bune, nimic de recomandat.

Apoi, filmul e cusut cu ață albă. Maimuțele sunt redate ca un amestec între fiară și om: semi-îmbrăcate, capabile de vorbire articulată și organizate, dar oarecum primitive, cu apucături de fiară și foarte puternice și agile. Păi ori evoluăm într-o direcție, ori în alta! Maimuțele din acest film mi-au adus aminte de rasa magogilor din serialul Andromeda, dacă l-ați văzut: bestii bipede care urlau, se băteau, erau foarte puternice, aveau blană, gheare etc, dar cumva reușeau să construiască și piloteze nave spațiale, pentru că, nu-i așa, erau o specie inteligentă. King Kong merge într-o direcție bună: îi amplifică fiarei calitățile ei de fiară. Personajul principal avea aceeași inteligență cu o maimuță de azi, dar o forță imensă. Teoria maimuțelelor din Planet of the Apes, pe jumătate inteligente și pe jumătate animale, nu ține.

Sunt curios cum se vor dovedi celelalte filme din serie. Aproape ca o maimuță de curios. Dar numai aproape.