Meserii și roboți

Ziceam nu demult că tot o fi bun Facebook la ceva, și uite că prin intermediul lui am găsit blogul unui tip Mădălin Blidaru, din al cărui ultim articol citez:

Tinerii au început să râdă când au ajuns la capitolul „lucrător în construcții”, fiind una dintre viziuni aruncate peste două decenii. Mi-a atras atenție acest răspuns dintr-un motiv simplu: în 2037, prin lucrător în construcții, vom înțelege altceva despre această meserie. Le-am spus că s-ar putea să coordoneze roboți ca lucrător în construcții în 2037 și s-a făcut liniște.

Articolul lui Mădălin ridică următoarele întrebări: de ce să ținem cont când ne orientăm spre o anumită carieră și cum să împăcăm teoria din prezent cu ce-ar putea să implice domeniul respectiv în viitor. I-am lăsat un comentariu în care i-am spus că din punctul meu de vedere problemele enumerate de el sunt ale sistemului, iar elevul ar trebui să facă ceea ce i s-a recomandat dintotdeauna, adică să se orienteze spre domeniul care-l atrage cel mai mult. Permiteți-mi să elaborez.

Să zicem că peste 20 de ani, un constructor va fi tipul care îmbracă un anumit costum special, cu ochelari computerizați și comenzi vocale, și urcă la bordul unui aparat capabil să toarne fundații și să pună șapă. Evident, o astfel de meserie ar implica o serie de alte lucruri decât meseria de constructor de azi. Concret, un job de acest tip ar presupune că știi să operezi acel costum și acea mașină. De ce zic că, totuși, problemele acestea ar trebui să constituie o preocupare mai mult a sistemului decât a elevului? Pentru că o astfel de meserie ar trebui redenumită în operator multifuncțională B4-X. Și ar avea tot la fel de multe în comun cu meseria de constructor pe cât le are jobul de recepționer-facturist cu cel de gestionar. Primul ține o evidență pe calculator, ultimul are în sarcină evidența fizică a mărfurilor din depozit. Iar cel care s-a pregătit pentru a deține cheile unui depozit nu se va angaja pe un post de operator PC, ci pe unul de gestionar. Deci, singura grijă a elevului de azi ar fi să aleagă o meserie care nu va dispărea cu totul în 20 de ani.

Dar haideți să facem un exercițiu de imaginație și să ducem ideea cu roboții puțin mai departe. Să presupunem că peste 100 de ani 99% din meseriile existente vor fi realizate de mașini. Am ales poate un exemplu forțat, mergând spre science-fiction, dar nu rigoarea mă interesează acum, ci analiza unui viitor, cel puțin la nivel teoretic, posibil. Situația descrisă ar avea două consecințe directe și imediate. Prima, că exceptând restul de 1% din meserii, ce nu pot fi realizate de roboți (cum ar fi pictura și prostituția), toate joburile rămase disponibile oamenilor s-ar reduce la unul singur, de operator al acestor roboți. A doua consecință directă este că oamenii ar avea mult mai puțin de lucru. Da, ar fi nevoie de cineva care să supravegheze, opereze și repare aceste mașini, sau să scrie programe pentru ele, la fel cum este nevoie de operatori care să înregistreze actele pe calculator, dar un singur operator cu un calculator banal poate face astăzi munca a 10-20 de hârțologi din trecut. Gândiți-vă numa’ cât v-ar lua să aflați dacă o anumită firmă a avut sau nu schimburi comerciale cu o alta, căutând într-o arhivă de câteva mii de dosare. Pe calculator, se rezolvă în câteva secunde. Așadar, marea majoritate a oamenilor ar rămâne șomeri.

Întrebarea care decurge firesc de aici este: ce impact ar avea această schimbare asupra economiei, claselor sociale și nivelului de trai la modul general?

Din câte înțeleg eu, teoria sistemului capitalist actual și a economiei libere, de piață, spune că dacă agenților economici (firmelor) le merge bine, atunci și economia crește, iar asta se răsfrânge în mod pozitiv asupra nivelului de trai la toate clasele sau păturile sociale. Dar în scenariul meu nu știu dacă lucrurile ar mai sta așa. Evident, pe termen scurt profiturile firmelor ar crește foarte mult, deoarece o  firmă de construcții, să zicem, în loc să aibă angajați 50 de muncitori, ca azi, ar avea 10 utilaje care fac treaba a 300 de oameni, plătind doar 10 operatori pentru ele. Dar acest profit ar fi în principal al patronului, care-i unul singur, și s-ar răsfrânge asupra celor 10 operatori, care-s puțini. Din ce trăiesc cei 40 de oameni rămași pe drumuri? Totuși, pe termen lung lucrurile se complică. Dacă 80% sau 90% din oameni rămân fără posibilități de a se întreține, presupunând că guvernele ar reuși, cumva, să mențină această ordine a lucrurilor, cine ar mai cumpăra bunurile și serviciile firmelor care au devenit, între timp, atât de eficiente? Că doar 10-20% din populație ar mai avea bani și deci ar mai putea consuma. De la cine ar mai primi firma din exemplul anterior comenzi pentru construcții de case?

Sigur, ne putem imagina diverse scenarii, cum că banii ar dispărea și lumea s-ar împărți în stăpâni și paria, sau chiar că s-ar orchestra niște războaie care să îi scoată definitiv din ecuație pe șomeri, iar populația rămasă s-ar împărți în două, bogați (proprietarii de firme) și săraci (angajații lor), prețul bunurilor de consum urcând foarte mult, dar deja m-am dus cu gândul prea departe. Sau nu?