Cum ați răspunde dacă v-ar întreba cineva ce este un octet? Există, desigur, multiple definiții posibile, pornind de la cea mai simplă, a unui număr cuprins prin convenție între 0 și 255 inclusiv, până la altele mai complexe, bazate pe reprezentarea lui pe 8 biți, dar pentru scopul articolului de față eu o să definesc octetul ca fiind gardianul memoriei noastre de pe Pământ.
În imaginea de mai sus, copiată de pe Pixabay, vedeți Fereastra de Azur, un arc de calcar creat, se presupune, prin prăbușirea unei peșteri undeva în secolul al XIX-lea. Înalt de 28 de metri și aflat în insula Gozo din Malta, monumentul era una dintre destinațiile preferate ale turiștilor. A sucombat într-o furtună, datorită eroziunii, la 8 martie 2017. Dar îl putem admira astăzi în imagini, datorită fotografiilor realizate cu el. Tehnologia secolului XX a făcut posibilă codificarea oricărei imagini, a oricărui sunet și a oricărui cuvânt într-un șir de octeți. Și astfel a apărut, pentru prima dată, posibilitatea unei memorii imune la curgerea timpului. Spre deosebire de fotografia clasică, pe film, unde fiecare nouă copie are o calitate mai mică decât originalul ei, octeții sunt doar numere, așa că atunci când suportul pe care i-am înregistrat dă semne de uzură, îi putem copia pe un alt suport, fără ca informația codificată de ei să fie alterată în vreun fel. Și nu doar că această tehnologie este acum posibilă, dar ne este accesibilă fiecăruia dintre noi.
Suntem, în fapt, fiecare deținător de cameră foto digitală și de telefon mobil inteligent, istoricii și muzeografii zilei de azi. Așa că folosiți aceste instrumente aparent banale și la altceva decât la a vă face selfie-uri. Documentați cu ele oameni și lucruri interesante cu care vă intersectați. Mergeți la țară și înregistrați-i pe bunicii voștri, care mai aveți, muncind și vorbind în dialectul lor despre datini din moși-strămoși. Filmați construcția unui muzeu și fotografiați exponatele din el. Salvați, pe lângă zgomotul distracției continue cu prietenii voștri și a stării generale de cool, clipe de viață interesante. Și puneți-le apoi pe un blog, sau măcar pe un suport magnetic, care este extrem de ieftin. Pentru că dacă noi trebuie să ne bazăm în sondarea trecutului pe scrierile rămase din vechime și pe dovezile arheologice, omul de peste 10000 de ani – și nu vă faceți iluzii, vor exista oameni peste 10000 de ani -, când se va gândi la trecut, va avea la dispoziție și imagini cu noi, nu numai fosile.
Se zice ca , in Mai sau Iunie , Joseph Muscat a solicitat Comisiei Europene un ajutor financiar imediat pentru reabilitarea Ferestrei de Azur . Fireste , orice om normal la cap i-ar fi spus aluia ca-i o imposibilitate ceea ce doreste el { refacerea Ferestrei } insa , se stie ca , atunci cand este vorba despre banii altora , inclusiv membrii Parlamentului European fac pe niznaii si au o mana larga , cam cat distanta dintre La Valetta si Strasbourg . “Gurile rele ” din Malta , au lansat ideea ca , Galitia Daphne si-a gasit sfarsitul acela absolut odios pentru Malta si maltezi { total neobisnuiti cu genul asta de.. reglari de conturi } deoarece , asi bagase cam adanc nasul taman in solicitarea PM-ului Muscat si-n special , in Rezolutia de acceptare a alora de la Bruxelles . Muscat a ajuns PM datorita caderii , in urma dezvaluirilor lui Daphne Galitia despre coruptia vechiului guvern si , chiar ai propusese o functie sau un post in guvernul sau dar aceasta a refuzat . Cum se stie ca , nici o fapta buna nu ramane nepedepsita, Galitia si-a luat astfel ” rasplata” deoarece in constinta-i jurnalistica , a considerat ca un Pulizer este infinit mai valoros decat un post pasager intr-un guvern …pasager . Interesanta postarea dumitale si chiar imi place . Cu permisiunea dumitale si-n ciuda filtrului dintre ” interesantii …neinteresanti ” 😉 iti voi mai vizita sufrageria . Un week-end cat mai placut iti doresc !
Nu cunosc aceste detalii, dar nu cred că sunt relevante pentru subiectul articolului de față, chiar dacă sunt bine-venite. Iar de citit, mă poate citi oricine. Filtrul era pentru mailuri. 🙂
Un weekend frumos și ție!
in mod evident nu-s relevante pentru subiectul dumitale insa , pentru ca tot venii vorba despre Malta , Malta pe unde am fost de minim opt ori in ultimii sase ani am divagat nitzel . Am facut si zeci de poze dar…doar in primele doua vizite , dupa aia parca eram la mine acasa si , acum pe cinstite , cine sta sa-si fotografieze imprejurimile casei !? Imi pare rau doar pentru faptul ca , nu mi-a dat prin cap sa trec pe un USB toate acele imagini astfel incat , atunci cand mi-au furat telefonul…mi-au furat si amintirile ! Postarea dumitale , printre altele , m-aduce aminte de faptul ca , fotografiile nu-i suficient sa le stocam in telefon ci trebuiesc imediat transferate pe alt suport doar astfel avand garantia ca vor fi pastrate caci altele , chiar n-avem de unde lua .O saptamana buna in continuare !
Ei, de-acum se pune si problema etichetarii monumentului asta de informatii pe care-l genereaza omenirea. Poate ca acu’ 100 de ani simplul gest de-a face o poza ar fi fost suficient, existind poate 1000 de fotografi in toata Europa. Astazi, cind toti puletii au camera foto in buzunar si-o folosesc chiar si-n timp ce se caca, o simpla poza nu mai este la fel de usor de “pescuit” din harmalaia digitala care-o inconjoara.
Stii cum zic?
Tu te-ai dus mai departe, Alex. Eu eram la faza în care le spuneam oamenilor să fie conștienți că pot imortaliza și lucruri interesante, pe lângă selfie-urile de zi cu zi. După ce o să facă și poze mai valoroase, o să se pună într-adevăr problema filtrării lor. Dar mă gândesc că timpul o să separe el, cu sau fără voia noastră, grâul de neghină. Asta în cel mai rău caz.
Nu ma duc mai departe decit este natural in ziua de azi.
Uite, de-un alt exemplu facil: cunosti observatia ca muzica “din ziua de azi” nu-i proasta, suntem noi lenesi? Nu-i deloc o gluma. Tu auzi muzica din ’70 sau ’80 filtrata de timp. Auzi Pink Floyd, nu si cei 50 de epigoni jalnici care incercau sa-i imite pe astia. Auzi Coco Jambo, dar nu si restul de muzica discopop care era copie la indigo, perfect uitabila. In schimb, astazi auzi toate porcariile, nu le-a filtrat inca timpul.
Fix, da’ fix la fel se va intimpla si cu pozele, si cu orice altceva. Sansele sa-si aminteasca cineva de pozele “artistice” facute de mine si puse pe Facebook sunt nule. Nu, nu cvasi-nule, ci direct nule.
Sigur, cultura adevarata si valoroasa are sanse sa reziste. Munca de cercetare, fix cum zici si tu, poate va dainui. O inregistrare cu bunicul este munca de etnograf, poze cu constructia unui muzeu sunt munca de documentare sociala. Puse corect in valoare (pe un blog, adica, sau preluate de un ziar), pot ajunge sa dainuie 100 de ani. Chestia asta s-a discutat deja intr-un articol de pe Trilema, de exemplu: http://trilema.com/2010/sa-facem-din-tun-tractoare/
Da’ eu tineam (si tin) sa subliniez fix asta: ca simplul gest de “a face o poza” nu-i suficient. Mi s-a parut ca ai glosat peste acel aspect, lasindu-l cumva in subsol. Mnoa, eu insist sa subliniez: ori facem munca culturala, ori ne rezumam la selfies
pe budadin vacanta. N-are rost sa ne jucam cu jumatati de masura 🙂Mie nu mi-e foarte clar ce înțelegi tu prin „muncă culturală”, n-ar strica să dezvolți, cu exemple.
Eu îmi salvez pozele în diverse dosare (foldere) din calculator. Pe cele care nu-mi plac le șterg. Bine, fotografia e ceva nou pentru mine, practic acum învăț ce-i ăla aparat foto – și mă refer la compacte de buzunar, deci nu pot zice că fac fotografii, dar orișicum, le salvez. Când am scris articolul, am presupus că cel care va face o poză interesantă, știind că-i mai valoroasă decât selfie-urile zilnice, că de aia o și face, o va salva la rândul lui undeva. Într-un folder, pe un CD, pe un blog, în cloud, oriunde. Mai departe, e și problema timpului.
Timpul cerne valorile de nonvalori, dar ca să avem astăzi Pink Floyd pe fundul sitei, a trebuit ca mai întâi să existe o formație numită Pink Floyd. Așa că eu încercam să le zic cititorilor să cânte și altceva în afară de manele, că poate le iese și-i aude cineva, gen. Nu trebuie să fie musai agenți de piar, să se știe promova. În primul rând trebuie să aibă voce, că dacă au voce și nu cântă doar în budă, o să apară și cineva care să-i promoveze.
Simplul gest de a face o poză poate fi suficient, dacă poza rămâne undeva, unde s-o găsească de exemplu strănepoții tăi. Nu pe Facebook, Facebook e o alegere proastă. Blogul e o alegere mult mai bună, dar uite că niciunul din cele două bloguri din finalul articolului indicat de tine nu mai funcționează azi. Deci, o altă problemă ar fi: cum salvăm informațiile prețioase care există deja? Că da, tu zici să le salvăm, să le scoatem cumva în evidență, dar cum? Și unde?
În linii mari, eu cred că internetul, deși foarte util pentru a salva chestii, este într-un stadiu incipient, în care găsim firicele de cunoaștere valoroasă printre munți de informații lipsite de substanță. E un fenomen nou, care încă n-a avut timp să se maturizeze, toată lumea aruncă pe net orice, nu avem filtre, dar o să se maturizeze el cu timpul.
Sau poate există alte medii de stocare și alte variante. Ăsta ar fi, după părerea mea, un subiect de mai multe articole. N-am vrut să mă duc până acolo. Nu cred că cei care au fotografiat Fereastra de Azur și-au pus problema în termenii ăștia, că trebuie să facă o muncă culturală cu tot ce implică ea dincolo de simpla imortalizare cu camera din dotare. Au făcut poze. Și uite că acum, când Fereastra nu mai este, avem poze cu ea. Le pui pe un blog, le salvezi pe un CD, mai mult de atât deja depășește cadrul articolului.
[…] sfârșit, pozați Luna acum, că peste 50 de ani, dac-om mai trăi, ne vom uita la poze cu Pământul. Care vor fi mult mai […]