Focus (2015)

Focus este unul dintre filmele pe care le poți revedea din nou și din nou, iar asta dintr-un motiv foarte simplu: în scurt timp vei uita complet despre ce-i vorba în el. Filmul ne propune o poveste despre escroci. Și eșuează lamentabil, de la cap la coadă și de la regie la titlu. Scenariul este absolut defocalizat și inept.

Povestea începe cu un el (Nicky, escroc veteran, jucat de Will Smith) care întâlnește o ea (Jess, escroacă începătoare, jucată de o Margot Robbie, care se screme, dar nu poate juca). De fapt, ea îi este oarecum cunoscută, și îl roagă s-o învețe să fure în stil mare. N-o să vă vină să credeți, în scurt timp cei doi sunt în pat. Și, bineînțeles, el o primește în echipa lui. Ba mai mult, o face pionul principal din următoarea lui lovitură. După care, în mod la fel de inexplicabil (atât pentru noi, cât și pentru ea, rămasă fără vreo explicație), îi dă papucii, trimițând-o la aeroport. Pentru a o reîntâlni peste 3 ani, iar lanțul evenimentelor fără noimă continuă și continuă și continuă.

Povestea este simultan proastă și suprarealistă. Regizorii ne cer să credem că trăim într-o lume în care furtișagurile sunt la ordinea zilei și-n care cei care le practică sunt atât hoți de buzunare, capabili să sustragă în câteva secunde orice obiect pe care-l ai la tine (inel, lănțișor, bani, ceas, ba chiar geanta de pe umăr, nu contează ce) fără ca măcar să simți, cât și geniali orchestratori de lovituri în stil mare, care implică o mulțime de fonduri și pregătiri, prezicerea anumitor tipare, breșe informatice etc. Și că toate acestea se petrec la fiecare hotel, aeroport, terasă, ba chiar există echipe diferite de astfel de hoți. Din nou, hoți de buzunar, în persoana unor oameni inteligenți, rafinați, educați, bine îmbrăcați șamd. Dacă credeți că cineva vă poate fura verigheta de pe deget în câteva secunde fără ca măcar să simțiți, atunci probabil o să vă placă filmul. Unde „o să vă placă filmul” nu este verb, ci eufemism. Și nici măcar n-am vorbit de latura (i)morală, pe care filmul îți cere s-o înghiți pe nemestecate!

Serios, după primele minute am simțit un impuls puternic de a închide playerul. Dar apoi mi-am dat seama că lumea asta nu-i lumea reală, ci o lume fantezistă, din mintea producătorilor. Și mi-am zis s-o iau ca atare și să trăiesc povestea sau măcar să-i dau o șansă, fără pretenția rigorii. Pentru că la un moment dat, pe când Nicky îi prezenta lui Jess echipa lui, parcă începea să se întrezărească ceva-ceva, un fel de farmec la orizont. Sigur, cu condiția să-ți lași inteligența acasă. Dar orișucum, mi-am zis să-l văd până la sfârșit. Neinspirată alegere! Acțiunea fie e predictibilă, fie n-are niciun sens. Romantismul este complet artificial. Până și muzica e complet aiurea. Singurele lucruri pozitive sunt cinematografia (partea vizuală, imaginile) și scena în care Nicky se angrenează într-o serie de pariuri tot mai mari cu Liyuan. Aia mi-a plăcut. Dar în niciun caz aceste elemente nu salvează filmul.

Pentru că filmul nu este doar predictibil, defocalizat și fantezist, ci de-a dreptul stupid. Și nu e stupid în sensul că s-ar adresa spectatorilor cu vârsta de 10 ani, cărora le-ar cere să creadă o poveste, ci e stupid în sensul că nicăieri, în niciun univers (adult sau pueril), narațiunea descrisă de el n-ar putea să aibă coerență. Deși, dacă mă uit la numărul de persoane cărora le-a plăcut, poate că există totuși astfel de hoți. Doar că metoda lor de a fura se numește Hollywood.

De obicei nu recomand forșpanele. De data asta uitați-vă la el, e mult peste film. Bașca și mai scurt.