Edge of Tomorrow (2014)

Tradus la noi ca Prizonier în timp¹eu l-aș fi tradus prin „La granița lui mâine”; arta traducerii titlurilor de filme în limba română este un spectacol în sine, Edge of Tomorrow este un film științifico-fantastic de succes, unde succesul s-a măsurat atât prin încasări de 364 milioane de dolari la un buget de circa 178 de milioane, cât și prin aprecierile criticilor. Dar, evident, nimic nu se compară cu o recenzie favorabilă pe acest blog. 🙂

Edge of Tomorrow reușește că creeze o poveste captivantă pe o temă pe care s-a scris și filmat atât de mult, încât nici nu mai știe săraca pe unde să scoată cămeșa: călătoria în timp. Nu vreau să vă divulg motivul din centrul narațiunii, dar vă spun că ideea este simultan originală și lipsită de prețiozități. N-o să vedeți aici paradoxuri absurde sau speculații filosofice²dacă vă plac, uitați-vă la Predestination, ci o poveste prizabilă, aproape fără clișee, care te ține permanent pe marginea scaunului, așteptând să vezi ce se va petrece în continuare. Fără să-și propună să descopere Piatra Filosofală, producția lui Doug Liman e bine realizată și punctează la mai toate capitolele: acțiune, scenariu, personaje, umor, efecte speciale, costume etc. În plus, nu te tratează ca pe un copil de 10 ani.

Acțiunea filmului se petrece într-un viitor nedefinit dar nu foarte îndepărtat, în care omenirea se confruntă cu o rasă extraterestră redutabilă, care vrea să o extermine. Invadatorii sunt redați ingenios, astfel încât să nu semene cu oamenii nici ca înfățișare sau mod de deplasare, nici ca structură sau organizare. În sfârșit vedem un film în care extratereștrii nu sunt niște simple clone umanoide, cu mâini, ochi, gură și două picioare. Apoi, avem protagoniștii. Trebuie să admit că cuplul format de Tom Cruise și Emily Blunt are mult mai multă potență decât siropoșeniile cu care ne-au obișnuit studiourile americane. Cei doi sunt salvatorii pe umerii cărora atârnă soarta Pământului. Sună cunoscut? Sigur că da, o grămadă de producții hollywoodiene ne prezintă tema eroului, care singur poate să se bată cu o întreagă gașcă de bandiți, ba chiar cu o întreagă națiune sau planetă, la nevoie, și să ne scoată din bucluc. De data asta, în mod excepțional, intriga chiar are sens.

Se poate face o paralelă între motivul deplasării în timp și teoria reîncarnării sau situația concretă a elevului veșnic repetent. Filmul mai ridică următoarea întrebare existențială: cât de solide (sau efemere) sunt lucrurile pe care ne bazăm, respectiv ce s-ar întâmpla dacă, într-o fracțiune de secundă, ne-am trezi complet lipsiți de recunoașterea, statutul social, funcția, titlul etc de care ne bucuram înainte? Totuși, aceste interpretări îți apar numai dacă le cauți cu dinadinsul, pentru că Edge of Tomorrow este, până la urmă, un film științifico-fantastic de consum. Dar unul bun, fapt care explică nota de 7.9 de pe IMDb, la peste 3 ani de la lansare.

Dacă vreți să-l vedeți, eu zic să nu vă uitați la forșpane.