18:36 și filmele românești

Cum aș putea să încep acest articol altfel decât făcându-mi mea culpa? De ce? Pentru că până acum nu m-am uitat la filme românești, desigur.1Am văzut și eu, ca tot omul, Nea Mărin miliardar sau Mihai Viteazul, ca să dau câteva exemple, dar din filmele realizate după ’89, foarte puține. Cum de altfel nu m-am uitat nici la filme rusești, britanice sau franțuzești. Nu că le-aș fi evitat, dar am o lungă listă de așteptare, compusă din filme de care am auzit și care mi-au trezit interesul, și, aruncând o privire rapidă asupra lor, constat că aproape toate sunt producții ale industriei de film americane. Sunt sigur că nu sunt singurul în această situație, așadar cultura secolului XXII se făurește în laboratoarele Hollywood, de eroi cum ar fi Captain America. Măcar învățăm ceva istorie de-a lor.

Zilele trecute Cudi a postat o recenzie la scurtmetrajul 18:362mai scurt chiar decât titlul lui, produs de Ionuț Giurgiuca-Pavelescu (1969-2005), cu Florin Piersic Jr, Irina Dinescu, Corina Constantinescu (1919-2008), Olga Tudorache (1929-2017) și Mircea Albulescu (1934-2016), pe care l-am redat mai sus. La o primă vizionare (superficială), filmul este o aiureală anostă despre un tip care ajunge de pe peronul unei gări în casa unor bătrâne, ducându-le bagajele. Întors a doua zi pentru că-și uitase bricheta, personajul lui Florin află că, în realitate, bătrânele ar fi moarte de zeci de ani. Dar bricheta și-o găsește înăuntru, iar ultimele cadre conțin o succesiune rapidă de imagini din ziua precedentă, ca un fel de rememorare sau ieșire la suprafață a unor detalii până atunci omise. Cum ziceam, nu prea are sens.

Totuși, la o vizionare mai atentă, descoperi o mulțime de simboluri și lucruri care se leagă. Gara este un prim simbol al trecerii sau destinului. Cele două bătrâne intră în această lume prin cabina de triaj, după ce-i plătesc lui Albulescu un bănuț. Bricheta primită în dar de Florin de la iubita lui, odată aprinsă, îl pune în contact cu ele, după ce mai întâi este ispitit de două tinere anonime. Tot două, ca și cum fiecare aspect macabru are o primă fațetă seducătoare. Baleierea între cele două planuri, real și de dincolo, unite în acea zi de bricheta magică apărată de trei peceți (cutie, hârtie și șnur) pare să fie tema principală a filmului. Dacă timpul nostru este iluzoriu, atunci poate tot aprinderea brichetei a determinat intrarea celor două bătrâne în această lume, prin cabina de triaj. În mod cert, tot aprinderea brichetei îl face pe Florin să vadă în final acele imagini, adică îi reactualizează experiența din ziua precedentă, doar că acum numai la nivel de amintire, pentru că o fi având și contactul ăsta limitele lui.

Și astfel, ceea ce era la început o însăilare de secvențe fără noimă devine un filmuleț foarte interesant și chiar atractiv, prin substratul lui. Și punându-le în paralel, peste 99% din producțiile americane la care ne uităm de obicei, sau la care mă uit de obicei, ca să nu vă bag în aceeași oală cu mine, sunt infinit mai sărace în metafore și subtilități. Rămân 1%, care poate ajung să ia Oscarul. Prin urmare, în urma vizionării acestui filmuleț mi-am reconsiderat poziția față de producțiile autohtone, cărora o să le acord o atenție sporită pe viitor. Asta în pofida bugetului scăzut de care (nu) se bucură și care face ca actorii din ele, deși foarte buni la interpretare, să nu aibă charisma starurilor de peste ocean.

10 Replies to “18:36 și filmele românești”

  1. De acord, cu obiecţiunea că producţiile autohtone (de genul celei aduse aici în discuţie) cuceresc spectatorul abia după ce-i explică un apropiat al scenaristului/regizorului ce-a vrut să spună acesta din urmă. 😛
    No offence, vorba amicului nostru Iosif.

  2. Dacă este așa, atunci asta arată că mai trebuie să evoluăm la capitolul descifrării sensurilor dintr-un astfel de film. Problema fiind deci la noi, nu la film. 🙂

    No offence, vorba amicului nostru Iosif.

  3. Unii înțeleg singuri. Alții apreciază că nu au înțeles și că au la ce să se gândească. Majoritatea, însă, preferă posmagii muieți.

  4. Vezi și tu filmul “Restul e tăcere”. Renata a pomenit recent de el, l-am văzut și eu și mi-a rămas în minte drept unul dintre cele mai bune filme românești.

  5. @ketherius

    Dar desigur.

    @Arlech

    Fără tine viața e pustiu.

    @Cudi

    O să mă uit, da’ am ca o bănuială c-o să adorm în timpul vizionării. No offense, vorba amicului nostru Iosif.

  6. Eu ți-am comentat cu cele mai bune intenții, cu bun simț. Ți-am recomandat un film românesc foarte bun. Și tu ce faci? Bășcălie cu “no offense”.
    Te-am salutat din mers.

  7. Cudi, după articolul 18:36 am văzut ce-ți poate capul, așa că degeaba o faci acum pe prostuța, sunt convins că m-ai înțeles foarte bine. Te salut și eu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *