Cum să te promovezi gratuit pe bloguri

Un articol de vară mi-a dat o idee despre cum ai putea obține, ca posesor de Magazin Care Vinde Ceva PF, publicitate gratuită pe bloguri. Înainte însă de a v-o prezenta, țin să precizez cât se poate de clar că ea este pur teoretică. Adică nu cunosc nicio firmă care să facă așa ceva la ora actuală, deci nu arăt cu degetul spre nimeni, cu atât mai puțin spre firma din acel articol, pur și simplu e o idee care mi-a venit și pe care am ținut s-o dezvolt. Comentariile pe marginea ei (de exemplu dacă este sau nu etică și de ce) sunt bine-venite. Acestea fiind zise, să trec la subiect. Continue reading →

Consumatorul român de televiziune

Să tot fie vreo câțiva ani buni de când nu mă uit la televizor. Nici la filme, nici la emisiuni, nici la știri. Ca rezultat direct al acestei impardonabile stări de indolență și dezinteres, sunt aproape rupt de realitate, habar n-am cine cu cine se căsătorește sau divorțează, în care emisiune joacă Bendeac, cu cât au mai înflorit sânii vedetelor autohtone și ce a mai declarat cutare politician. Dacă m-aș deconecta și de la net, m-ați pierde cu totul. Continue reading →

Cu ce-l ajută Facebook pe un bloger?

Așadar, mi-am deschis un blog, și anume acesta, pe care am scris 5 articole în 3 luni. După cum fără îndoială absolut nimeni de pe planeta asta nu știe, O Poziție are zero cititori. Nu am nici trafic, până ieri nu aveam nici măcar statistici. În momentul de față, toți experții de cum să ai succes cu blogul mi-ar spune să scriu mai des, să încep să comentez pe la alții și să-mi fac o pagină de Facebook. Cu scrisul e mai greu, dar în rest m-aș descurca. Și cred că restul e ceea ce contează, nu? Continue reading →

Pe-un picior de plai

Nu prea ascult radioul. Nu că aș avea ceva împotriva posturilor radiofonice sau că nu mi-ar plăcea muzica/știrile lor: pentru a ajunge la concluzia că nu-mi plac, ar trebui să le ascult, ori eu am menționat deja că n-o fac. Dar zilele trecute mergeam cu o mașină de ocazie la Bistrița. Apropos, eu sunt unul dintre puținii români care nu au mașină și unul dintre și mai puținii români care nu au un Mercedes, un BMW sau un Volkswagen. Nu mai rețin ce marcă era mașina cu care călătoream, dar știu că înăuntru mergea radioul. Experiența ce a urmat a fost inedită. Continue reading →